Stropi de ploaie pentru o Corabie

Poeta Vasilica Grigoraş este unul dintre cei mai conştiincioşi şi disciplinaţi arhitecţi ai versului, întâlnit de mine, până acum. Pe lângă harul primit, cred că asta se explică şi prin vasta experienţă acumulată printre cărţile Bibliotecii din Vaslui. Poeziile ei sunt bine şlefuite şi o consider un Brâncuş la începutul vieţii sale de artist, un Brâncuş al versului; citindu-l, îţi pătrunde direct în suflet şi se prelinge precum stropul de ploaie de-a lungul pielii catifelate de sub îmbrăcăminte şi absorbit de pământul însetat, ars şi crăpat de soarele dogoritor al vieţii.

Volumul “O corabie la timp potrivit” (Iaşi, Editura PIM, 2018) este un puternic sunet de clopot pentru salvarea celor care vor să mai obţină o rază de lumină spre pământul îndepărtat al grădinii promise prin poezie. Sunt primele trepte de abordare şi tratare a temei salvării necunoscătorului. Este colacul de salvare aruncat din arcă de fiica lui Noe, un Noe al poeziei.

Poeta deschide ferestre spre alte lumi tuturor genurilor de începători pentru a ne înnobila şi întregi. Toată viaţa, omul caută să se împlinească, să găsească răspuns la rezolvarea necunoaşteri. Doreşte obţinerea adevărului absolut. Autoarea oferă căi de rezolvare şi posibile răspunsuri întrebărilor noastre existenţiale, puse cu răbdare de oricare mărime ar fi ele.

Cartea este într-adevăr o corabie a lui Noe, pentru că ea conţine numeroase experienţe şi trăiri ale unei vieţi îndeajuns de bogate pentru a salva sufletele în căutare de ţărm, de refugiu de la neliniştile, frământările cauzate de valurile şi furtunile vremurilor. Vasilica este un Noe, care colecţionează suflete de orice vârstă şi sex pentru a le purta înspre cerul destinului lor.

Emoţiile omului vin ca stropii de ploaie de-a lungul vieţii şi te lovesc ca un potop în clipa grea şi aici e momentul când versul poetei îmbrăţişează, te învaţă să respiri. Pentru autoare, stropii de ploaie sunt „Stropi de dor” , şi acolo unde este „dor de dor / şi dor de zbor / dor de umblet / şi de zâmbet / de lumină / şi grădină / dor de cânt / şi de cuvânt / dor de stih / dor de văzduh / de-nceput / şi de sărut / dor de tine / dor de mine / dor de noi / amândoi // dragostile dor / de dor / însă / nu mor”. Iubirea este ziditoare.

Poeziile Vasilicăi Grigoraş sunt ritm, sunt picăturile unei înţelepte călătorii prin oceanele pragurilor imperative şi hotărâtoare ale vieţii. Constată şi ne semnalează că „Trăim / visăm / iubim în treacăt / neglijăm sensuri şi rosturi / croşetăm scenarii închipuite / ignorăm / avertizări interioare / construim conştiincioşi / o carapace opacă / în care strivim clipe / şi ne trezim / mult prea târziu / anchilozaţi / de timpul fugar…”, dar ne îndeamnă: „Omule, Trăieşte Clipa!” (Carpe diem 2) Citindu-i versurile, eşti invitat la linişte, la cugetare, înţelegând mai uşor toate fenomenele, întâmplările…; astfel devii mai îngăduitor, mai iertător, mai iubitor, găsindu-ţi rostul vieţii, descoperind în el adevărul care ne poartă, ne învaţă să fim oameni.

Poeta e un pedagog desăvârşit, explicând prin cuvinte simple complexităţile vieţii, care ne năpădesc şi ne înlănţuie de-a lungul timpului. În fiecare cuvânt şi vers e multă energie şi forţă frăţească, părintească deosebite, ceea ce asigură şi acţionează precum colacul de salvare aruncat naufragiatului, calmându-te şi oferindu-ţi confort pe parcursul lecturii.

Versurile, bine finisate, sunt construite literar şi stilistic cu sensibilitate şi eleganţă faţă de vulgar şi violenţă, faţă de politică, cu respect pentru de religie şi semeni, pentru tradiţiile ancestrale, dar şi pentru ceea ce este modern, folosind metafora şi simbolurile metafizice…, în genere toate „sculele” oferite de tehnica scrierii literare.

Poeta Vasilica Grigoraş merită descoperită, înţeleasă şi însuşită ca meşter desăvârşit şi un deschizător de apetit spre poezie şi universul ei misterios, tămăduitor şi înălţător către divinul infinit al cunoaşterii. Ne mărturiseşte că putem accede spre această treaptă de spiritualitate doar prin credinţă şi rugăciune: „înzilită / norocită / de ani trăiesc / şi m-adăpostesc / în absida rugăciunii / aprinzând tăciunii / iar cu scântei / aţâţ focul torţei / spre-albastru cer / încercând să sper / dulce mântuire / din a Lui voire”. (Esenţa rugăciunii)

A început să publice cu multă reţinere şi timiditate, mai întâi în reviste locale şi internet, apoi în mici broşuri şi cărţi pentru copii, şi în ultimul timp în reviste prestigioase şi antologii. Iată că, acum, ne bucură cu primul său volum personal de poezie. Citindu-l, am descoperit că este un intens gânditor, rezolvator de enigme. Mai întâi „înrolându-se” în mişcarea haijinilor din România (RO KU), atrasă de spiritul poemelor de inspiraţie japoneză (haiku, senryu, tanka, haibun), stil greu de abordat prin concentrarea unui univers într-o picătură şi prin stabilirea unui echilibru optim de rezolvare a întrebării prin răspuns, într-adevăr stropi grei de ploaie, unde este nevoie de o corabie fortificată ca să rezişti grindinei, păşind spre afirmare pas cu pas, în stil Tibetan.

Am colaborat la cărţile mele, ea fiind un sfătuitor remarcabil în materie de profesie şi pot spune cu siguranţă că Noe s-ar urca în Corabia poetei Vasilica Grigoraş, o Corabie la timp potrivit pentru fiecare spre pământul poeziei cu cer senin.

O recomand,

Ben Todică

Reclame

DIN NOU O ZI FERICITĂ!

IMG_20180326_0003

DIN NOU O ZI FERICITĂ!
Dăruiri de cărți la Biblioteca ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W
18.03.2018

Asistent Universitar Corina Ionescu este o bună prietenă a familiei noastre,
și întotdeauna se bucură să mai revadă biblioteca familiei mele,
atunci când vine pe la noi.
De data aceasta prietena noastră ne aduce un DAR din Sydney,
precum și o Invitație, care întradevăr mi-a făcut ziua fericită!
Cred că este bine, îmi zic în gândul meu, să redau cititorului și
această veste bună a Invitației:

You are invited
To the fifth Romanian-Australian
Book launch Event
State Library of N.S.W
24th March 2018
Metcalee-Auditorium
11:30 am – 1:30 pm

Alături de Invitație, era cartea de vizită a doamnei Mihaela Cristescu,
autoarea celor 3 cărți de poezii bilingve, aduse drept dăruire bibliotecii.
Cărțile au fost publicate la Editura: Sfântul Ierarh Nicolae,
Brăila-România. Au Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României.
Așadar, prietena noastră Corina ne aducea acum acest valoros dar,
cărți pe care luându-le în mâini le-am simțit ca pe niște adevărate
comori. Prima carte ”Generative Fortresses”, carte de versuri, (bilingvă),
a autoarei Mihaela Cristescu, personalitate de seamă în viața comunității
românești-australiene. Cu o copertă plăcută realizată de pictor Luminița Șerbănescu,
iar pe ultimele file, aprecieri de la personalități valoroase: Loredana Tudor Tomescu, Sue Crawford, Cristina Bîrsan, Patricia Weerakoon, Daniela Andronache, Adrian Pora. Cartea se publică așa cum spuneam mai sus, la Editura-Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014. La coperta a 4-a, găsim și o fotografie a autoarei, precum și cea a Luminiței
Șerbănescu, așezate de scriitoarea Loredana Tudor Tomescu.
Cartea a doua: ”Pounding the Pavement”- Anthology of contemporary
Poetry and Prose- (bilingvă) with 22 writers from România and Australia- Editori
Mihaela Cristescu & Se Crawford, ilustrații de Luminița Șerbănescu. Apare la
Editura –Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016. Pe primele pagini ale cărții vom
găsi mulțumirile autoarei Mihaela Cristescu către toți cei ce au susținut prin
sprijinul lor literar și îndrumător la apariția acestei cărți. Aprecieri deosebit de
frumoase din partea doamnei Se Crawford și Luminița Șerbănescu.
Cartea a treia: ”On the Wallaby Track”- a journey across memories- Anthology
of contemporary Poetry and Prose – 28 writers from România and Australia.
Editori Mihaela Cristescu & Se Crawford, carte bilingvă, cu o grafică mișcătoare- ”fântâna cu roată” într-un câmp cu flori pe coperta cărții, realizată de pictor Luminița Șerbănescu. Apare la Editura-Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2017. Pe prima pagină
citim despre bucuria editoarei Mihaela Cristescu, prin această reușită carte la
care și-au adus contrubuția scriitori români și australieni. Aprecieri deosebite
notează doamna SE Crawford, Co-Editor la această antologie, desigur în Limba
Engleză, la fel Luminița Șerbănescu realizatoarea graficei atât de expresivă
și simbollică; în mod special pentru acea fântână cu roată, tradițională în satele
românești, devenită metaforă în lumea artelor.
Mulțumim din suflet și conștiință doamnelor, Mihaela Cristescu, Se Crawford,
Luminița Șerbănescu, Loredana Tudor Tomescu, pentru această binevenită dăruire,
precum și bunei noastre vecine Corina Ionescu, pentru bunătatea de a ne aduce această
frumoasă dăruire din Sydney, celor din Cringila! După vorba veche: ”Omul sfințește
locul”.
Cu mult respect- Cărțile au fost înregistrate la biblioteca ”Mihai Eminescu”-
Cringila, N.S.W, așteptând cititorii români-australieni.

Ioan Miclău-Gepianul

FLORICA

 IMG_1319

 FLORICA

The rhytmical tunes from my native land,
Take me back to the place I always reminisce
With every step my heart follows
Yearning to feel the joy within!

The music fades
Yet in a trance I still remain
I dance forth with no guide
Only the memories to show me the light!

The soil beneath my bare feet
Often heard my laughter
As the music played every night
And filled the air with delight!

The fields were în season and ready for harvesting
My parents would work from dawn to dusk,
And my litle hands helped where they could
In a vilage that time has forgotten!

Oh, how I once loved this land,
So full of life and blissfulness,
I now walk upon the dry land where my mother is buried
On the soil that has taken her away from me
And can feel her with every step I take!

Her long dress and apron I remember
With the fragrance of the farm on her clothes,
I would sit on her lap and feel her heart beat
Which I now long for!

Her love for the land was so great,
That it compared only to her love for my sister and I
This land now grows stale,
My feet are course from the harsheness of the field and dirt
And here we worked
Growing up on a farm now bare of the love it once blossomed

Tania F Miclău
( These verses are dedicated to my mum Florică, created from
her life story which she told to me many times!)

IMG_20180315_0001

 La Sfintele PAȘTI,
Să ne bucurăm de ÎNVIEREA LUI HRISTOS

Rugăciune la Icoana Mântuitorului

”Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând
iertare greșalelor noastre, Hristoase Dumnezeule,
că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce
ca să scapi din robia vrajmașului pe cei ce i-ai zidit.
Pentru aceasta, cu mulțumită strigăm Ție: pe toate
le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Carele
ai venit să mântuiești lumea. Amin.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română
A Vadului, Feleacului Și Clujului
Carte de Rugăciuni

Răsai asupra mea… de Mihai Eminescu

jacob-meyer-32136-unsplash

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lăsa să moară,
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie,

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele:
Ca să te-ador deacum pe veci, Marie!

Trimite, Ioan Miclău-Gepianul
2018

 

Un nou film românesc care merită a fi văzut!

În scenariul și regia sa artistică binecunoscută, cineastul nostru australian din Melbourne, dl. Ben Todică ne aduce un nou film al său care merită văzut. Este un film cu o temă atingătoare fiecărei ființe omenești!

Cu titlul, ”Marionetele Morții”, filmul se derulează pe You Tube de-alungul a 3 episoade! Observăm deasemenea căci imediat sub titlul filmului, în paranteză regizorul notează: (ea ne joacă). Adică (ea) Moartea ne joacă în multe chipuri și feluri! Personificată Moartea ne apare sub forma unui schelet omenesc ce ține o coasă în mână! Cum are ea să secere viețile oamenilor muritori, vom vedea și în acest film realizat de Ben Todică, fiind de fapt o referire la propria-i familie, a părinților săi plecați în lumea luminilor veșnice!
Se mai spune popular că moartea nu se apropie de noi, ci doar ne pândește, prinde momentele slăbirei fizice proprii, a bătrâneții, sau a factorilor exteriori, a îmtrejurărilor în care trăim! Indiferent însă cum, moartea survine în felul ei natural, adică: Sistemului nervos cerebral i se produc rupturi nereparabile, vene sau celule cerebrale zdrobite, oprirea inimii și a circulației sângelui, întregul corp cancerat,etc. cazuri în care moartea este prezentă și sigură de victorie!

Aminteam de cele 3 episoade ale filmului, așa dar să le urmărim!
Mail AttachmentBen cu mama sa

In primul episod îl găsim pe însăși cineastul Ben în casa familiei sale din Ciudanovița, Banat, unde a crescut, supraveghind asupra mamei sale bolnave, împreună cu sora lui Mariana, cu fratele său mai mic Ghița, și nepoata Andreia Todică. Asta pentru că numai cu câteva zile înainte el primise un telefon aici în Australia, unde trăiește și are familia sa, să vină imediat acasă, deoarece mama sa nu mai are de trăit mai mult de o lună! Tot în câteva zile, Fiul era pe drum spre casa părintească, timp în care mintea lui Ben aduna amintirile anilor trecuți, când tatăl său fiind miner, a avut un accident la mina de uraniu, când în puțul minei căzu de mai sus o piatră mare care i-a spart craniul, rupându-i vene din creier si ca urmare la varsta de 72 de ani sau redeschis si sa dus. A muncit la mină timp de 39 de ani, își mai amintește de părintele său, era un om harnic, a fost decorat cu Ordinul Muncii Clasa I. L-au uitat cei de la partid, pensia era tot mai mică, iar rămânând singură mama celor trei copii, s-a îmbolnăvit și ea. Acum are să se ducă și ea după tata, își vorbea singur în sine Ben. Am devenit o familie pierdută. Fratele meu mai mic Ghița are și el o rămășiță de handicap, de la nașterea lui prin cezariană. Ulterior mama făcând o operație de hernie, aceasta îi devine catastrofală, pentru că se înfectase în înterior operația, începând niște dureri groaznice, de nesuferit. În acest timp neputându-și supraveghea nepoata ei Andreia, aceasta cade victimă unor necumpătați, născând prematur un copil la numai 11 ani! Cu toate acestea în amintirile sale, eroul propriului său film se afla acum la căpătâiul patului de suferință a mamei sale!
Rareori avem ocazia a urmări un asemenea film, de o realitate atât de dură dar adevărată și de care, într-un fel sau altul, fiecare avem parte!” Îmi amintesc de moartea mamei mele, și neavând eu soră, trebuia să o duc și să o așez eu la VC și să o curăț! Fiindcă mi-a dat viață!”

În Episodul 2, filmul derulează o noapte întreagă în care, Ben veghează la patul de suferință al mamei. Un caracter și un suflet de Fiu, care prin purtarea sa de grijă acordată mamei, devine un model de morală, de credință în Dumnezeu, merit care de fapt ridică valoarea filmului realizat. De fapt acest episod 2 este și intitulat sugestiv ”Păpușile Morții!, căci așa trebuiesc priviți părinții, ca niște adevărate păpuși vii, care ne-au născut și crescut!
Aurica Todică, mama artistului Ben, era acum întradevăr foarte suferindă, cerea mereu apă, iar Fiul ei sărea să-i dea paharul cu apă, medicamentele și acoperind-o să nu îi fie frig, deși ea ardea în interiorul ei!

Din nou reveniră la patul de suferință a mamei ceilalți copii ai ei, străduindu-se pe cât puteau să-i aline suferințele. Fiica ei Mariana Toroican, chiar avu dragul să-i facă și o oarecare manechiură, să-i taie unghiile, să îi îngrijească obrajii. Dar mama lor cerea încontinuu apă rece! Fiul mai mic Ghița, dădea și el o mână de ajutor, în timp ce fratele său mai mare Ben, îi mai plasa câte o glumă ca să-l învioreze, să-l facă mai activ. O ridicau, pentru a ține paharul în mâinile ei, o așezau apoi cu mare grijă, schimbântu-i poziția căci o dureau și oasele coastelor! Întradevăr, oricine va privi acest film se va înduioșa dar va și aprecia acel devotament al copiilor pentru mama lor!

Urmează episodul al treilea, și ultimul, în care suferințele și îngrijirile continuă, la care autorul filmului nu uită să amintească ajutorul familiilor vecine, Gheorghe Magdas și Maria Zapada. La un moment dat Ben exclamă îndurerat: ”Mama e pe moarte! Uite e galbenă, prindeți-i mâna! E moartă!” Toată familia era în jurul ei; după oftaturi îndurerate, începură să o îmbrace cu cele mai frumoase haine ale ei! Aurica Todică, (cu numele de fată Aurica Andrunachi), se născuse în anii 1932, în Moldova, deceda acum la 74 de ani, lăsând in urmă copiii care nu au părăsit-o până in clipa morții! Ben sesizează din nou: ”Uite, ce față frumoasă are acum, dispăruseră încrețiturile feței, mușchii se extinseră rotunjind frumos obrajii ei. Vizionând filmul se va convinge oricine de asta, fiind o generalitate de fapt, întotdeauna fiind!

Au urmat pregătirile de înmormântare, pregătirile de cult religios, și așa cum însăși dl. Ben Todica mărturisește, părinții săi au fost ortodocși, împrejurările iau dus către biserica Penticostală, fapt care rămâne o istorie a acelor vremuri, când comuniștii țineau sub controlul lor majoritatea problemelor religioase!

De data aceasta cineastul mulțumește iar cu multă iubire acelora ce au ajutat familia sa. În mod deosebit Îngrijitoarei Lili Fieraru, Îngrijitorului Titi Fieraru.

Bisericile Penticostale din Oravița și Ciudanovița, vin la căpătâiul credincioasei decedate, aducând prin cântece rugăciuni spre Mântuitorul Iisus Hristos, spre iertarea și primirea sufletului ei la odihna cea veșnică! În fața casei, cu sicriul deschis încă, s-au continuat cântecele religioase, auzim apoi cuvântări și aprecieri de la cei ce au cunoscut-o și în mijlocul cărora a trăit și muncit Aurica Todică.

Se închide sicriul, care e așezat pe platforma unei mașini, într-o lungă coloană funerară se îndreaptară spre cimitirul din Bozovici, unde avea pregătit mormântul. Observăm și grija familiei pentru mormânt, frumos încadrat în ramă de beton la marginile gropi, și apoi cu un gard metalic înconjurând locul a două Morminte, fiindcă aici era și mormântul soțului ei, Gheorghe Todică, iar Aurica venea să doarmă în vecie alături de el! Sicriul a fost adus la marginea mormântului. Un sicriu frumos lucrat, sculptat, acoperit de coroane de flori, de covoare înflorate bănățene, moldovene, multe buchete de flori, în care odihnea acum aceea care a fost o bună soție, mamă și bunică Aurica Todică.

În necontenite cântece religioase, de iubire și neuitare, sicriul este coborât în mormânt! Deasemenea după tradițiile cunoscute și întotdeauna repetate, membrii familiei cu mâinile lor aruncă primii bulgări de pământ peste sicriu, urmând acoperirea definitivă!

Dumnezeu să o odihnească în pace!
Ioan Miclău- Gepianul 2018.

Mail Attachment

CINE A FOST GEORGE GÂRDA

annie-spratt-370997

Titlul acestei cărți „duplex”, propus de mine, mă obligă să fac un scurt comentariu despre autorul butadei „Că tăt Banatu-i fruncea!” pentru că mulți români rostesc această sintagmă fără să știe de unde provine.
Paternitatea expresiei îi aparține poetului dialectal – de rezonanță – George Gârda, născut la 5 septembrie 1879 în comuna Mănăștiur (grai local: Mănășciur), situată în zona Făgetului, din județul Timiș.
A urmat Școala primară în satul natal, iar în 1892 a intrat ca elev la Liceul maghiar din Lugoj, ca după absolvirea „cursului inferior” să se transfere la celebrul liceu „Andrei Șaguna” din Brașov unde își ia Bacalaureatul.
Urmează cursurile Universității din Budapesta, unde obține Licența în Drept /1908/ și Examenul de Cenzură în 1909.
A activat ca avocat stagiar la Lugoj, apoi și-a deschis birou de avocatură la Făget, fiind mai aproape de Mănăștiur.
Mobilizat în armata austro-ungară, a participat la Primul Război Mondial în Galiția ; rănit la picior, a fost internat într-un spital din Viena, după aceea – la Lugoj. În timpul convalescenței a învățat limbile franceză și germană în care conversa fluent.
După război, a militat pentru organizarea românilor bănățeni în scopul sprijinirii istoricelor evenimente ale acelor vremuri.
A participat la Adunarea Națională de la Lugoj din 3 nov. 1918 (5.000 de români) când a fost ales Comandant-adjunct al unui Batalion al Gărzii Naționale din orașul de pe Timiș, înființând un asemenea batalion și la Făget, sprijinind astfel delegații bănățeni să participe la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.
După săvârșirea Marii Uniri, a fost ales deputat în primul Parlament, rostind – în Adunarea Constituantă a României reîntregite – un discurs memorabil cu tema „Banatul nu-i pierdut”.
Prima poezie reușită, în grai bănățean, a fost „Izâmbanu” (trenul) creată în anul 1902, în satul natal. De altfel, majoritatea poeziilor sale au fost scrise între anii 1902-1904 la Budapesta, Mănăștiur și Lugoj. Excepție făcând „Masa poganilor” (vestiți) scrisă la Biserica Albă (azi în Serbia).
Și-a făcut debutul în presă l-a făcut în ziarul „Drapelul” din Lugoj, nr. 111/1902, cu poezia „La urlaub” (permisie din armată), iar în nr. 24/1903 i s-a publicat poezia de succes „Că tăt Banatu-i fruncea”, căreia „i s-a dus buhul” după ce a apărut la Budapesta, în 1908, la Tipografia „Poporul Român”, prima ediție a volumului său de poezii intitulat sugestiv „Bănatu-i fruncea!”,cu o prefață semnată de profesorul Iosif Popovici.
Alte ediții ale aceluiași volum: București, 1921 și 1996, aceasta din urmă fiind îngrijită de scriitorul bănățean Traian Iancu.
Marele critic literar George Călinescu îl menționează în lucrarea Istoria Literaturii Române (1941), iar Gabriel Țepelea și-a dat doctoratul cu teza Gârda și literatura dialectală bănățeană. Era în anul 1948, chiar anul în care poetul, în preajma Crăciunului (23 dec.), ne-a părăsit.
Își doarme somnul de veci în Cimitirul din Făget, actualul oraș patriarhal în care a trăit, a profesat ca avocat și a creat.
Poeziile sale cele mai reușite, au fost selectate în diferite antologii dintre careamintim „Ano, Ano, lugojano” semnată de Gabriel Țepelea, Editura „Facla”, Timișoara, 1974; „Antologia poeziei în grai bănățean”, îngrijită de Ștefan Pătruț, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999; „Poezii în grai bănățean”, vol. I, îngrijită de Aurel Turcuș, Editura „Orizonturi Universitare”, Timișoara, 2009, apoi în „Antologia Literaturii Dialectale Bănățene” (poezie, proză, teatru) 1891 – 2011 îngrijită de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu, Editura „Universitatea de Vest”, Timișoara, 2011, iar recent în Ediția a II-a a ALDB (poezie, proză, teatru) 1891-2017, apărută la aceeași editură în 2017 și îngrijită de același grup de scriitori.
Moștenind o bogată zestre spirituală de la vrednicii înaintași și perpetuând frumosul obicei de a „declama poezii în „grai bănățan”,în multe școli din „Banatul istoric” elevii învață facultativ poezii semnate de Victor Vlad Delamarina, George Gârda, Tata Oancea,(alias: Petru E. Oancea),Grigore Bugărin, Cassian R. Munteanu, dar și din contemporani ca Marius Munteanu,Virgiliu Șchiopescu, Petru Chira, I.I.Bencei, Ștefan Pătruț, Dorina Șovre, Sorin Olariu, respectiv Ionel Stoiț din Torac/ Banatul Sârbesc.
Poezia dialectală din Banat cunoaște noi dimensiuni prin promovarea ei de către Studioul de Radio Timișoara, în cadrul unei emisiuni duminicale, cu ajutorul Cenaclului radiofonic „Gura satului” fondat la 27 ianuarie 1991 de Marius Munteanu (inițiator), Ion Micu (redactor) și Ionel Iacob-Bencei. Ulterior, în ordinea sosirii, cenaclul s-a întregit cu Virgiliu Șchiopescu, Ștefan Pătruț,Ioan Viorel Boldureanu, Petru Chira și Ion Olariu.
După modelul respectiv, câțiva ani au fost cenacluri satelit la Lugoj, Caransebeș și Reșita. Într-o perioadă și câteva posturi tv din Timișoara, Lugoj, Reșița și Arad au promovat poezia în grai bănățean.
Anual au loc concursuri/festivaluri în comune ca Margina, Mănăștiur din județul Timiș, în orașele Bocșa și Caransebeș, din Caraș-Severin precum și în localitatea Uzdin din „ Banatul sârbesc”/Voivodina. Câțiva copii au obținut premii la Festivalul bienal de umor sătesc „ Gura satului” de la Macea, județul Arad.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara găzduiește Cenaclul-Concurs de Literatură Dialectală Bănățeană „Marius Munteanu” condus de prof.univ.dr.Ioan V.Boldureanu. „După lupte seculare”, de ordin politic, în sfârșit, bustul poetului dialectal George Gârda – realizat de sculptorul Aurel Gheorghe Ardelean – și-a găsit un loc pe soclu, lângă cel al legendarului cărturar pașoptist Eftimie Murgu, la intrarea în Parcul din Făget, în preajma Liceului Teoretic „Traian Vuia”.
În satul natal, vreo trei-patru primari, împreună cu consilierii, n-au reușit în mandatele lor – care cumulează mai bine de trei decenii – să dezvelească o placă memorială la locul unde a fost casa părintească a poetului, întru cinstirea consăteanului lor, o personalitate a Banatului; în schimb, Școala Gimnazială din Mănăștiur îi poartă numele.

Fie ca generațiile ce vin să-i prețuiască
pe toți oamenii de seamă care au dat ceva
Banatului și României noastre dragi.

A „spicuit” pentru dumneavoastră,

IONEL IACOB-BENCEI

„BANATU-I FRUNCEA”
&
„ARDEALU-I MINTEA
– parafrază la George Gârda-

S-au dus o sută și… de ani
Și nu-i mai ca atuncea
Când zis-a unul din „pogani”
„Că tăt Bănatu-i fruncea!”

În lume, multe s-au schimbat,
Ba chiar și-n viața noastră;
Avem și INTERNET la sat
Și-avem „Săgeata-albastră”.

Așa că astăzi – dragii mei –
Stau de taifas în tren,
De la Geoagiu la Bencei,
Ionel cu Eugen.

Ei nu-s mai Stan și Iorgovan
„În tren p’a tria glasă”,
Dar tot mai poartă un „givan”
În graiu’ lor de-acasă.

Începe Eugen, fălos:
– Ionele, spune-mi cin’te-a
Capacitat, vreun mincinos,
Că nu-i Ardealul mintea?

– Ascultă, nu mă nărvoza
Dă vrei să treśem puncea;
Io nu am spus așa śeva,
Am dzâs: „Bănatu-i fruncea! ”

Șî nu-mi vorbi așa…, dă sus,
Cuvincie pă domnieșce;
Ce rog să-m spuni śe ai dă spus,
Da’ în argelenieșce…!

– Ț-oi spune, ie, ca arghelean:
Banatu vost ghe fală
Îi tăt așe cum o zâs Stan…,
Vas’că, nimica goală.

La noi „BOTANICA”-i un vis,
Cu zăci ghe mii ghe specii,
Hectară-ntregi ghe PARADIS,
Ca s-o apuce vecii…!

Amu, aicea poț să vez
Șî flora ghe pe „coaste… ”
Șî trandafiru japonez,
Da’ șî flori ghe-ale noaste.

Ghe PIERSIC, mă, ai auzât?
Ce-o fo în film „Harapu…”,
Vorbeșche șî che râz atât
Până che doare capu…!

– Vorbieșci ca să mă căpiez,
C-aveț șî voi „Grăgină”,
Da’ hai la Bazoș ca să vez
Un RAI, supt „luna plină”;

Îi o pădure dă arbușci,
Aduș dân larga lume;
Dân flori îț vinie ca să mușci;
Da. Nu mă țân dă glume.

Pofcesc tăț argelenii tei,
Ca orșâcând să vină,
Să vadă parcuri șî alei,
„Orașu nost, grăgină”

Cu „Parcu Rozelor”, un scut
Dă trandafiri cu roauă;
Orașu unge o-nșeput
„Revolta”- n optză’ș’noauă!

Avem pă marele POPA’S…,
Nimica nu ii scapă;
Îi molăreșce ca un AS
Șî l-o pictat pă PAPĂ!

Îi primu nostu gugulan,
Că vedz – aiśi îi șpilu –
S-o șpățârit la Vatican
Ciar cu „POPA-MOBILU”.

Tu dă Băbuț ai audzât,
Dzâs șî „homeopatu”?
Tratează-n Mașloc, sat vestât,
Îl șcie az tăt natu;

Cu „Centru medical” model,
Ce vingecă dă rele;
Vin oaminii în cârj la el
Șî pleacă fără ele…

Nu ne-ar strâca la amândoi
Să-i faśem o rugare
Să nie consulce, că șî noi
Ni-s hăităș dă piśioare.

– D’apăi, epigramiști aveț?
– Po cum să nu? câți vrei
Șî tăț îs buni, da-s tri dă preț:
Ionel, Iacob, Bencei.

– Io, după câche-am auzât,
Doar doi ar fi „pă val”:
Ionel, Bencei șî cam atât,
Că-i Iacob ghin Argheal!

– Acuma, iar „sări păstă cal”,
Că bun măi ieșci dă gură;
Iacob nu vine dân Argeal,
Să trajie dân Scriptură.

Da’ voi cum staț la strâgături,
Numice epigrame,
Le scrieț pântră picături
Sau în podrum la crame?

– Noi stăm ghestul ghe binișor,
La Cluj cu epigrama;
Avem un mare scriitor
Ș-amu aci îi drama,

Că nu-i concurs în care el
Să nu ia premiu-ntâi;
Îi mult măi tare ca Ionel,
Al vostru căpătâi…!

Atâchea premii o luat,
Ghe ani șî ani ghe zâle,
Că diplomele le-o-nrămat
Ș-amu-s vreo zăce kile!,

Iar cap la cap îs cât un tren,
Că ghe-aia-i fac omagiu;
Îl cheamă Albu Eugen,
Zâs „Prințu ghe Geoagiu”!

– Śicesc șî io poșmândre noi,
Că-s mulce, fel dă fel,
Nu vreau să-m fac păcat cu voi;
N-am audzât dă el;

Da’ poace-n creșcet să tot stea,
Pân-l-o durea șî crielu,
Că niśiodată n-o avea
Succes ca Iacob Nielu!

– La noi îi Fabrică ghe ruj,
Cum nu îi alta-n țară;
Avem șî „varză a la Cluj”
C-un gust ghe che doboară,

Că-i cu untură ghe la porc
Șî varză pusă-n praguri,
În tavă, inghe să întorc
Șî alche fainoșaguri.

Ghin „pălăneț” ghe ai gusta
La noi, la Viișoară,
Ai zâce cum că „pița”-i ra,
Nu-ț trăbă-a doaua oară!

Ce să măi spun ghe stadion?
Modern ghin cale-afară;
Echipa-i prima în sezon
Șî lom EVENTU, iară.

Da’ voi ce-aveț pân cel Banat
Ghe vă lăudaț atâta?
– Ajiunjie! Io ce-am ascultat,
Ascultă șî tu câta!

Avem bisăriśi, mănăstiri,
O Catedrală mare;
D’o vedz, mă nădăi că ce miri;
Șî nu-i o întâmplare

C-or fost la noi mitropoliț
Vasile, Nicolae
Șî az îi Ion, dân ăi vestâț;
Avem vlăgiśi, o droaie…

A, śe-m spuni mie dă curechi?
Noi bacem o păsulă
Dă-ț iasă focu pân urechi
Șî păru pân căśiulă.

Așa îs bănățănii mei:
Pogani șî tari la rânză;
Ț-oi da răchie la Bencei
Șî „colăśei cu brânză”….

-…Măi gată! Haida la fruștuc,
„Că-m lasă gura apă”;
Să văd pân straiță ce apuc:
„Ai”, slană, pită, ceapă…

Șî oauă fierche măi mâncăm,
Cam iestea-s ghe opincă;
Da’ măi năinche să-nchinăm
Un ștamplu ghe palincă…!

Șî tu nu che măi lăuda
Cu tot ce-n jur să mișcă;
Adus-ai ghe fruștuc ceva?
– Io am adus…o brișcă!

– …No, mă zuitai să-ț spun că noi
Am dat ș-un prim-ministru…
– Mulțam! Atâta tărăboi
Că nu o fost magistru…!

– D’apăi Grindeanu ghin Banat
O fo măi bun ca Boc?
– Io dzâc că da!, dă ar fi stat
V’o patru ani pă loc.

… Și tot așa… și iar așa…,
Ajunge trenu-n gară
Și prinde a se repeta
„Disputa seculară”.

Deci, haideți să trăim ca frați:
Noi – șesul, voi cu munții,
Da-n veac de veci să nu uitați
Că-i mintea-n dosul frunții!

Realizator: Ionel Iacob-Bencei
Consultant pt. Ardeal =Eugen Albu
_______________________________
GLOSAR
Precizare: semnul ś se folosește pentru redarea grafică a unor cuvinte în grai bănățean cu o
pronunție specifică.
Exemple: śe = ce; duśi = duci; /faśi =faci; culśi = culci; śină = cină; śine = cine; cruśi=cruci;
dulśi = dulci etc.

ai = usturoi
aci/aiśi = aici
amu = acum
arbușci = arbuști
audzât = auzit
brișcă/briptă = briceag
căpiez = o ia razna
căśiulă = căciulă
cârj = cârje
câta = puțin (în Caraș-Severin)
che = te
creșcet = creștet
criel = creier
colăśei = un fel de langoși
dzâc/zâc = zic
faśem = facem
fainoșaguri = mirodenii
fierche = fierte
fo = fost
frunce = frunte ( în față, primul)
fruștuc = mic dejun
ghe = de
ghe-ai = de-ai
ghin = din
givan = sfat/taifas
glasă = clasă/categorie
gugulan = locuitor (originar) din zona Caransebeșului
hăităș = mers greoi/dureri
iestea = astea/acestea
inghe = unde
lom = luăm
molăreșce = fotografiază, zugrăvește, pictează
mușci = muști
nădăit = intuit
năinche = înainte(Banat: năince)
nărvoza= enerva
pălăneț = un fel de mălai în cuptor
podrum = pivniță
pogani = tari/bogați/renumiți
poșmândre = glume/anecdote
punce = punte
răchie = țuică
slană = slănină
straiță = traistă
strâca = strica
șcie = știell
șpățârit = plimbat
șpil = substrat
ștamplu = măsură de 30-50 ml.
śe = ce
śeva = ceva
treśem = trecem
vestât = vestit
vingecă = vindecă
vlăgiśi = vlădici
zăci = zeci

POEZII DEDICATE NOULUI AN-2018

IMG_20180108_0003

O NOUĂ CARTE DE LA EPIGRAMIŞTI!
(Un cadou de Anul Nou)

Cartea ne-a sosit din Timișoara, fiind de fapt o nouă floare de spirit, crescută din acel umor satiric și vindecător al bănățenilor! Și ce e sigur este că la Cenaclul de satiră și umor „Ridendo” din Timișoara – având ca Preşedinte de Onoare pe Maestrul Ştefan Popa Popa’s, în acea pepinieră de talente, se pot afirma noi personalități care să ducă în lume faima acestei specii literare – Epigrama!
Cartea, intitulată „Do(a)ge de Bega” și apărută la Editura Mirton din Timișoara, în septembrie 2017, este opera doamnei Prof. Alexandra Dogaru, cunoscută în viaţa culturală românească mai ales ca editor şi traducător de carte.
Volumul se deschide cu un „Moto” al maestrului Ionel Iacob Bencei, „Ce-ți doresc eu ție, dulce epigramă”. În Prefața semnată de domnul Profesor univ. dr. Ştefan Buzărnescu, găsim următoarea apreciere:
„Apariția «DOGELUI de Bega» este un reper important în evoluția Cenaclului timișorean «Ridendo» și, totodată, o reușită a inegalabilului Bencei ce a avut, de data aceasta, răbdarea să lanseze la «apa» umorului o sirenă care nu se teme de apele tulburi ale vremurilor noastre bolnave de mondialită cronică.” Iar în continuare: „Ca orice umorist profesionist, autoarea împărtășește multiseculara deviză a forței educative a umorului, a corijării moravurilor prin satiră”.
Se cuvine în primul rând să-i mulțumim autoarei pentru bunătatea de a ne trimite și nouă, românilor australieni, cinci exemplare din această carte de debut, cu epigrame şi catrene umoristice.
Oameni de seamă – între care destui academicieni – care s-au preocupat cu dăruire, ei înșiși fiind adevărați creatori de epigrame, au scos în evidență perena valoarea educativă a epigramei, ca mijloc de întărire a moralei și corectare a comportamentului omului în societatea în care trăiește!
Adevăraţii slujitori ai umorului prin epigramă (precum regretatul Dimitrie Jega şi contemporanul Ionel Iacob-Bencei) au făcut delimitarea între umorul constructiv şi cel distructiv: epigrama nu trebuie să fie purtătoare de invidii și gelozii personale, răutăcioase, ci „bisturiul doctorului”, care se vrea a aduce umanizarea și buna comportare a individului în mediul lui social!
În bună frăție cu poezia, epigrama este mult mai concisă, rimată, supunându-se impecabil regulilor prozodiei, plăcută ca mierea …dar înzestrată cu ac, la fel ca albina! Epigrama vine în haina umorului, care pe unii îi face să râdă, iar pe alții să plângă!
Citind cartea de epigrame a Alexandrei Dogaru, vom observa repede cum autoarea se supune riguros acestor canoane alee mini-operei epigramatice, într-adevăr de bună calitate! Autoarea, dând semne de acea maturitate a specialistului în profesiunea sa, nu se cruță nici pe sine, observându-se introspectiv a fi nu o «puritană», ci aidoma cu oamenii din jur, întrucât …errare humanum est! Problema este dacă reușim să învățăm ceva din greșelile noastre, iar la acest capitol, talentul, harul creator, mână în mână cu bunul-simţ pot pune degetul pe rană cu civilitate, fără să-i rănească pe cei apropiaţi!
Iată câteva catrene care mi se par concludente:

Orgoliu în familie
De nu m-ascultă, tac pe dată

Şi, după-o vreme, dumnealui

Ideea mea neacceptată

Mi-o „vinde” drept …ideea LUI!

*

O, tempora…
Frumuseţea-i ca o gripă –

Trecătoare; tu învaţă

Că „aluneci” preţ de-o clipă

Şi plăteşti apoi o viaţă!

*

Parfum complice
M-am întrebat de-atâtea ori

De ce mi-aduce soţul flori

Şi am găsit vicleanul rost:

Să nu-l „miros” pe unde-a fost…

*

Regresii temporale
Maşina timpului, îmi pare,

S-a dereglat pe la motoare,

Căci vezi în loc de domnişoare

Doar unghii mari de răpitoare!

*

Celor care măresc taxele doctorale
De vei face imprudenţa

Să te-nscrii la doctorat,

Vei plăti inteligenţa –

Ca pe orice alt ….păcat!

*

Cartea din poștă
De când ajunge-atât de greu

Corespondenţa tipărită,

Speranţe am c-ar fi citită

Întâi …de chiar poştaşul meu!

*

Prudența justificată
Când întorci mereu obrazul
La schimbarea de macaz,
Să n-ajungi cumva în cazul
De-a nu mai avea …obraz!
*

Mintea de pe urmă
Acum, să-mi ascultaţi povaţa,

Iar de nu vreţi, nu zic nici pâs:

Superba comedie VIAŢA

Să n-o luaţi, cumva, …în râs!

*

Unui cenzor de culoare(politică)
Când năravul doar îl critic,

Nu persoana, nici partidul,

Mă taxează individul

Că nu sunt …„corect politic”!

*

Reparații caritabile( autoepigramă)
A descins de la curbură

De Carpaţi şi unii-o roagă,

Să le pună, de se-ndură,

Unde-i lipsă, câte-o doagă!

Această carte însumează 120 de pagini, cuprinzând în jur de 285 de catrene umoristice şi epigrame! Deosebit de realiste sunt cuvintele autoarei cărții în Cuvântul său, „Confesiune către cititor”:
„Consecvent atrasă de Medicină și Litere, sunt adepta terapiilor blânde, a educației cu cuvântul frumos, a bunei înțelegeri între oameni, ca o consecință firească a atmosferei în care m-am format.
Cred în puterea Iubirii Necondiționate de a împlini miracole, în comunicarea existentă în toată lumea vie, în puterea omului de a se redescoperi și afirma drept ceea ce este menit să fie: un bulgăre de aur spiritual.
Confruntată cu Răul, mai moderat sau mai agresiv, Iubirea găsește nebănuite modalități prin care să răspundă fără să rănească – ci, dimpotrivă, să aline, să vindece sau măcar să dea de gândit, iar umorul s-a dovedit constant un medicament eficient, un paliativ care poate debloca prin râs… serioase probleme «intestine»!
Îmi doresc ca aceste catrene să fie receptate drept ceea ce sunt: niște ace de acupunctură ale Spiritului.” (Alexandra Dogaru)
Mulțumind din toată inima și conștiința mea Autoarei, mai vreau să recunosc acum, în încheiere, profunda rezonanță a ființei mele cu toate acele principii atât de naturale pe care Domnia Sa își întemeiază trăirea şi scrisul”. (Se vede că …tot „Banatu-i fruncea”!)
Ioan Miclău-Gepianul

 

POEZII DEDICATE NOULUI AN-2018
( autor Ioan Miclău-Gepianul) Motto:
” Când știi cât valorezi, nu te opri până
nu obții ce ți se cuvine”.
* Pierre Corneille

DORUL DINTRE TROPICE

După atât năduf în aer din al verii zile calde,
Uraganul plin de pulberi fuge-n mare să se scalde,
După el trăgându-și norii mohorâți și-ntunecoși,
Par a fi dragonii Chinei cu ochi negri, furtunoși.

Tunete ce-nfricoșează o întreagă Emisferă,
Fierb oceanele în clocot, vapori norilor transferă,
Iar la nord de Capricorn curcubeiele pun salbe,
Mările mugind aleargă a lor cai de spume albe.

Deșteptând sinistra orgă cu a morții tainic cânt,
Cerul parcă plutea-n haos, pânzele-i unflând de vânt;
Numa-n depărtarea neagră minusculul punct tot crește,
E-o bărcuță ce-n lumina fulgerelor se zărește.

Biată barcă, pari un suflet ce-i izbit de-a vieții maluri,
Iar talazurile mării a popoarelor scandaluri;
Cât amar ar arde-n lume la o rază de lumină,
Doar să vezi pe cer cum iese dintre nouri luna plină!

Ah, tu suflet de durere, cauți veșnica iubire?
Vroiești lumea să se umple de respect și de simțire?
Au, nu știi ori cunoști calea din străvechile istorii,
Când mândria și-ngâmfarea se încununau cu glorii?

Cum eroii stând la colțuri și cerșind o miluire,
Trebuiau și ei să cânte și s-aducă mulțumire,
Celora ce nici văzură gheara morții în războaie,
Celora ce lupi la suflet îmbrăcau piele de oaie!

Nu vezi tu credința noastră a mulțimilor de azi?
Cât puțin făcem, și, totuși ne vrem genii, ne vrem barzi?
Spuma vorbăriei noastre e ca spuma de pe mare,
Și ca uraganul veșnic, când străbate peste zare!

Dar…,tot vine barca, vine, împroșcată și stropită,
Ca un dor se zbate-n valuri, ca o dragoste-n ispită,
Până ochiul se-nfioară de înalta-i strălucire,
De se minuna o lume cu-a ei tristă omenire!

De pe bord o voce strigă și, vorbind prin guri de valuri,
Șuieră-n urechi și-n creier: ți-am dat Duh cu multe haruri,
Unde, omule, ți-e capul? Unde mintea rătăcești?
De ce-n uraganul vremii nu poți viața-ți s-o privești?

„Uite uraganul moare, lăsând relele-i să piară,
Într-o clipă se-nsenină, ceru-i clar și marea-i clară,
Razele aduc lumină, lumea prinde adevăr,
N-aștepta suflete dragă să te ia Iisus de păr!

Ci aleargă-i înainte, chiar de-i drumul prea des strâmt,
Ți-a dat Duh cu multe haruri, nu te lăsa de greu frânt,
Căci Românul nu-i plămadă a scursurii migratoare,
Ci e plămădit din Ceruri, cu o Vatră și un Soare!
*
LIRIC

De va fi să mai am vreme,
Creieru-mi să-l storc de vise,
Și gândirile-mi să cheme
Tot ce Dumnezeu promise
A fi bunul astei vieți,
Atunci ascultă-mă umbră
Mărginită de lumină,
Porți în tine doar răceală,
Priviri reci, gheață și tină;
Lasă spiritul să prindă
Firul veșnicei iubiri,
În interior s-aprindă
Focul sfintelor simțiri,
Și-ai să vezi cum crești în tine,
Omule, tu, umbră rară,
Cum prin geana razei fine
Auresc sub alba rouă,
Florile de Primăvară!
*
TRIUMFUL ȘI DEZASTRU

Triumful și dezastrul,
Doi impostori eterni,
Ce trec cu chipuri hâde,
Prin viață ca doi viermi!

De vor să te alunge
Pe triste căi, rebel,
Ignoră-i deopotrivă,
Consideră-i capcane de un fel!

De drept te porți și simplu,
E de ajuns să ai
Viața cea mai sfântă,
În care poți să stai!

Ca hârbul spart la gură,
Ce-i vas fără folos,
La fel triumful searbăd,
E de dezastru ros!

Un clopoțel ce-atârnă,
De-l legi la gât pisicii,
Ce îi aduce-n schimb,
Ba foame, ba capricii!

Triumful și dezastrul
De poți să-i ocolești,
Să știi, iubite frate,
Căci om te socotești!

Dar, nu uita căci,
Aste două fiare,
De-apururi stau ascunse,
În noi, în fiecare!
*
CHIAR DE OROLOGIUL S-A OPRIT!

Sunt cânt pe marginea unei prăpăstii,
Sub care curge fluviu înfinit,
Sunt lacrima ce sună în ocean
Precum secunda-n timpul nesfârșit!

Eu nu-s rotița unui ceas anume,
Ce ruginit mișcarea și-a gripat,
Eu sunt un cânt, o lacrimă comună,
Și curg cu infinitul neamului meu dat!

Cum o secundă este
Viața mea întreagă,
Cu-a neamului ființă s-a unit,
Căci Timpul-Neamul merge înainte,
Chiar de orologiu-mi gongul și-a oprit!
M-aș simți gol, secundă risipită,
De n-aș avea-n iubire al gândului izvor,
Căci nu-mi este de mine, cruțare să câștig,
Ci vreau ca Neamul nostru să aibă viitor!
*
ARTELE STĂPÂNESC TIMPUL!

În arte descifrăm un drum,
Pe-unde tiranul curgător,
Tot ia pe val ne-ntorcător
O lume de pripas!
Cum timpu-i vis nesimțitor,
El duce-n cârcă buni și răi,
Și înțelepți și nătărăi,
Și leneș ca și truditor;
În arte, însă, stă un sfânt,
Un duh de adevăr,
Ce ia din timp, cum ia un măr,
Copilu-n joc și cânt,
Din mărul cel încrengurat!
Vezi? Artele au spirit pur,
Culeg dreptatea dimprejur,
O scot din timp, și-o țin curat!

Ioan Miclău-Gepianul
2018.

POATE NU VOI MURI DE TOT

3154223b.jpg

LUI ARTUR SILVESTRI
”…Vers comemorativ- la 9 ani de la plecarea
Sa în lumea luminilor -2008/2017.

POATE NU VOI MURI DE TOT

”Și mă gândeam” și încă mai socot,
”Poate nu voi muri de tot”,
Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!

Credeam că scriu ca să nu mor,
Să stau în Neam și-n viitor,
Ferit de timpul cel ruinător!

Scrisul și moartea par sintagmă ancestrală,
Șoptindu-mi despre acea – luptă universală,
O moară ce adună și toacă gândirea cea profană!

Deci pentru mine scrisul cu totul altceva înseamnă:
S-aduc binele vieții gândirea mă îndeamnă,
Iar neclintitul adevăr, precum granitul nu se sfarmă!

Așa cum prinde raza lumina purității,
Prind lecția aceea, oh,vai, singurătății
Nu voi a lăsa neamul, străin, străinătății!

Acesta e Artur, un suflet din Ceahlău,
Însemn daco-ronân plecat la Dumnezeu,
Ducând o rugăciune: Salva-ȚI și Neamul meu!

Ioan Miclău-Gepianul
2017