Despre T.F.Walsh

I've been writing for as long as I can remember; from poems and lyrics through to short stories and novels. I write in most genres but have a particular fondness for dark fantasy and horror. When I'm not writing, you can find me lingering through book stores, reading and plotting my next story. Born in Romania, I moved to Australia with my family at the age of eight. I now live in a beautiful coastal town, an hour south of Sydney with my husband and two cats. The sea is practically at my front door and the mountains out the back. I work in during the day, and write whenever I can find the time. Following in my father's footsteps, I hope to achieve my dream and become a full time author. Some of my favourite authors are Richard Laymond, George R R Martin, Laurell Hamilton and Robert Jordan.

POATE NU VOI MURI DE TOT

3154223b.jpg

LUI ARTUR SILVESTRI
”…Vers comemorativ- la 9 ani de la plecarea
Sa în lumea luminilor -2008/2017.

POATE NU VOI MURI DE TOT

”Și mă gândeam” și încă mai socot,
”Poate nu voi muri de tot”,
Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!

Credeam că scriu ca să nu mor,
Să stau în Neam și-n viitor,
Ferit de timpul cel ruinător!

Scrisul și moartea par sintagmă ancestrală,
Șoptindu-mi despre acea – luptă universală,
O moară ce adună și toacă gândirea cea profană!

Deci pentru mine scrisul cu totul altceva înseamnă:
S-aduc binele vieții gândirea mă îndeamnă,
Iar neclintitul adevăr, precum granitul nu se sfarmă!

Așa cum prinde raza lumina purității,
Prind lecția aceea, oh,vai, singurătății
Nu voi a lăsa neamul, străin, străinătății!

Acesta e Artur, un suflet din Ceahlău,
Însemn daco-ronân plecat la Dumnezeu,
Ducând o rugăciune: Salva-ȚI și Neamul meu!

Ioan Miclău-Gepianul
2017

 

Anunțuri

Sănătate și fericire în casa și în viața Dumneavoastră!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XVI(2017), nr. 360(16 –31 Octombrie)

Dragii mei enoriași!

Plin sau gol. Mereu am auzit pe semenii mei făcând comparații. Până în 1989 se făceau comparații cu situația de dinainte de război. Majoritatea își aminteau cu nostalgie de vremurile acelea, când aveau pământul lor, când umpleau podul, magazia și pătulul de bucate, când nu dădeau cote, când nu li se lua pământul. Un țigan mi-a spus: ,,- Înainte era mai bune, părinte! Aveam libertate! Nu te întreba nici Dumnezeu unde te duci și de unde vii!” A fost singurul om, care a pus mai presus de bunurile materiale libertatea. Românii socoteau pe primul plan averea, hrana, bunăstarea, țiganul libertatea.

După Revoluție, când s-au deschis granițele și a început roitul, comparațiile au continuat, însă de data aceasta pe alte planuri. Au început comparațiile între cele din țară și cele din afară, între România și alte țări, de cele mai multe ori țări supradezvoltate, foste imperii. De fiecare dată comparațiile se sfârșeau cu părerea de rău că ale noastre, inclusiv țara în totalitatea ei, sunt cu mult în urma celor străine: ,,- Ăia sunt cu o sută de ani înaintea noastră, părinte!” ,,- Nici într-o sută de ani nu-i ajungem noi!” Toate ale străinilor erau puse la superlativ, toate erau de la excepțional în sus; toate ale noastre erau de proastă calitate, toate erau rudimentare, de mântuială, toate mormane de fier vechi. Străinii erau oameni vrednici, chibzuiți, inventivi, cinstiți, drepți, corecți, perfecțiunea întruchipată; românii erau leneși, mincinoși, vicleni, hoți, perverși, pârâcioși, reclamangii, cerșetori, gunoiul societății. Nu era vorba de modestie, de smerenie, asta ar fi făcut cinste românilor; era vorba de un dispreț profund față de tot ce e părintesc, de tot ce-i românesc. Această imagine sumbră, negativă, a țării și a poporului român era o justificare nemărturisită a fiecăruia de a-și părăsi țara și locurile natale și a pleca vremelnic sau definitiv spre alte zări. Cu cât își denigra propria țară, cu atât spera că i se va cicatriza mai repede rana produsă în suflet de desprinderea de trunchiul matern. Era ca la un divorț: soții se iubesc, trăiesc unul pentru altul, cred că nimeni și nimic nu este mai frumos și mai bun decât soțul/soția sa. Deodată se produce acel declic și iubirea se transformă într-o ură nemăsurată. Gurile care rosteau doar cuvinte frumoase, pline de farmec și eleganță, încep de acum să arunce limbile de foc ale bârfei, ale acuzațiilor grave la adresa celuilalt, ale calomniilor și insultelor. Foștii soți sunt de nerecunoscut. Pe oricare din cei doi l-ai asculta, ai impresia că celălalt înmagazinează în el tot răul și toată răutatea din lume.

Nu știu dacă s-ar putea vorbi de o boală, de un păcat sau de o rătăcire această atitudine. Când ai în vedere o persoană anume e una; când vorbești de o comunitate e altceva. Oricum, această atitudine pesimistă nu e de bun augur. Ea dezarmează, distruge elanul, idealul, valorile materiale și spirituale încetățenite de veacuri. A vedea numai partea goală a paharului nu este semn de sănătate. O doză de optimism dă forță ființei, o smulge din nelucrare, precum benzina urnește mașina din loc. Nu ne este de folos să ne comparăm cu alții mai bogați, mai avansați decât noi. Fiecare s-a dezvoltat într-un anumit context istoric. Starea materială, nivelul de viață și de cultură, nu se creează peste noapte, ci este rodul muncii multor generații. Despre aceasta am mai vorbit în alte articole. Aș propune cititorilor noștri o altă optică de a vedea lucrurile, o altă scară a valorilor.

De ce să ne comparăm cu englezii, cu francezii sau cu alte națiuni mai avansate?! Mereu vom avea un gust amar, un sentiment de insatisfacție, de repulsie față de țara și de poporul nostru. Aș propune un alt mod de comparație: între prezent și trecut. Am fi mult mai avantajați, iar comparațiile ne-ar da acel tonus de entuziasm, de optimism, ne-ar da garanția că suntem pe un drum bun, că suntem pe o treaptă superioară pe scara dezvoltării istorice. Aș pleca de la situația satului meu, pe care-l cunosc mai bine. Tatăl meu era flăcău, când a venit cu carul cu saci de făină de la moara din Colibași, unde avea rând și de la Malovăț până la Bârda i-au trebuit încă două perechi de boi ca să poată urca. Intra carul în noroi până la osie. Astăzi străbat același drum, asfaltat, cu mașina, iar pe unele porțiuni ating chiar și o sută de kilometri la oră. E o deosebire! E un salt uriaș! Prin sat, primăvara și toamna, era o adevărată aventură să mergi pe drumul principal. Ca elev, coboram pe Ostrov, treceam ogașul la Pripor și urcam apoi pe Cracul Școlii ca să ajung la școală, evitând astfel drumul și pericolul de a mă afunda în noroi. Astăzi mergem prin sat pe drum asfaltat, de la Balta până la Muncești, iar ulițele laterale sunt pietruite. E o deosebire! E un salt! Patru ani am făcut naveta de la Bârda la Malovăț, ca elev. Erau patru kilometri la dus, patru la întors. Mergem pe jos, vară-iarnă. Alții din sat se duceau la școala din Bobaița, alții la Izvorul Bârzii. Astăzi vine mașina de două ori dimineața, de două ori la prânz, merge până în centru satului ca să ia sau să aducă elevii de la școlile din Malovăț. E o deosebire! E un salt! Până în 1990 în satul Bârda era un singur telefon, la ferma de stat. Dacă era o urgență, te rugai de inginer, de contabil, de tehnician, de paznic sau de femeia de serviciu, ca să te lase să dai telefon la pompieri, la salvare, la miliție sau unde era nevoie. Am fost solicitat în miez de iarnă, la ora două noaptea, când crăpau lemnele de frig, să mă duc la Malovăț să dau telefon la salvare, fiindcă năștea o consăteancă. La fermă nu era nimeni, totul era încuiat. Astăzi nu cred că este familie în care să nu existe un telefon mobil. În altele sunt și trei-patru telefoane sau chiar mai multe. E o deosebire! E un salt! Se construiau case și înainte și acum. Erau case de piatră sau de lemne, cu două-trei cămăruțe, cu pământ pe jos, cu vatră, cu horn și zălar pentru atârnat căldarea, cu paturi de lemn așternute cu rogojină, cu garduri de stobori; observați o casă care se construiește azi: fondație de beton armat, structuri de beton armat, izolații, tâmplărie termopan, pereți izolați fonic și termic, apă curentă la bucătărie și baie, canalizare, mobilă confortabilă, garduri de fier forjat, de zid, de tablă ondulată sau alte materiale scumpe și rezistente. E o deosebire! E un salt! Zilele trecute auzeam pe cineva că și-a instalat camere de supraveghere, instalație de alarmă. E ceva! Eram copil, când a apărut primul patefon în sat, la Sabin al lui Cotăriță. Ședeau femeile cu cobelca în spinare în drum și ascultau patefonul. A apărut apoi aparatul de radio la George al lui Truț. În 1967 au cumpărat și părinții mei un aparat de radio ,,Miorița”. În toamna lui 1968 am avut prilejul, la seminar, să văd și eu un televizor. Astăzi sunt televizoare și calculatoare racordate la internet în aproape toate casele. De când deschid ochii, copii se uită la ,,desene animate”. E o deosebire! E un salt! În 1979 mi-am luat o mașină de ocazie. Nu știu dacă a fost chiar prima în sat, dar, oricum, printre primele mașini particulare. Astăzi, dacă ar fi atâtea vaci sau atâtea oi câte mașini sunt, ar scădea prețul laptelui în Severin!

Drumul de la Bârda la Severin îl făceau, majoritatea sătenilor, pe jos. Cei șaisprezece kilometri îi străbăteau în trei ore. Bunică-mea se uita după stele și știa când trebuie să plece, ca să fie în revărsatul zorilor în piață. Știa să se orienteze după Carul Mare, Carul Mic, Cloșca cu pui, Toiegele, Luceafărul de dimineață, după cântatul cocoșilor etc. Ziua era mai simplu: umbra îi era ceas. Numai Stanciu lui Țușu avea ceas în tot satul. Nu se duceau goi la oraș, ci cu cobelca sau cu ranița în spate. În cobelcă aveau câte 2-3 cotărițe pline cu fructe, cu brânză, sticle cu lapte, zarzavaturi, flori, orice ar fi putut aduce bani în casă. Și eu am însoțit-o pe mama, pe jos, copil fiind, până la Severin. Numai că eu mergeam ,,gol”, pe când dânsa era cu cobelca cu struguri. Bunică-mea încărca struguri sau cireșe de la via din Bremăna, o lua matca la vale până la Balotești, de acolo pe Izvorul Bârzii, Rascolești, Halânga până la Severin. Astăzi mă duc cu mașina la Severin. Îmi trebuie un sfert de oră să fac acest drum. Nu mai văd pe nimeni mergând pe jos, nu văd pe nimeni cu cobelca. E o deosebire! E un salt!

Exemplele și comparațiile de mai sus privesc situația concretă a unui sat, a unei comunități de câteva sute de persoane, dar ea poate fi extinsă la situația întregii țări. Decât să mă jelesc că eu n-am avion particular, că n-am lac și iaht, că n-am mașină cu caroserie blindată, că n-am hotel de șapte stele, că n-am miliarde în cont, că n-am rachetă interplanetară și altele asemenea, nu mai bine să mă bucur de ce am? Să mă bucur că am mult mai multe decât părinții, moșii și strămoșii mei; să mă bucur că duc o viață mai ușoară și mai îmbelșugată decât ei, că pot citi sau scrie o carte, că pot vedea un film, că pot ști tot ce se petrece în lume, că sunt mult mai în siguranță decât ei, că trăiesc o vreme de pace, că sunt sănătos. Fiecare poate găsi suficiente motive de bucurie, de încredere în viață, în viitor. Nu pierdeți ocazia să vă bucurați, chiar și de cele mai mici prilejuri pe care vi le oferă viața și societatea. Fiți mai optimiști, pentru că astfel îndepărtați de la dvs. multe boli ale sufletului și ale trupului. Nu plângeți după ce nu aveți; bucurați-vă de ce aveți. Nu jinduiți după ce are vecinul, sau prietenul, sau cunoscutul, fie că este român, fie italian, francez, german, spaniol sau de altă etnie. Bucurați-vă că existați, că sunteți români, că avem o țară frumoasă și bogată cum puține sunt pe pământ, că avem o istorie și o cultură de excepție.

Bucurați-vă că aveți o pâine pe masă, în timp ce atâția în lume mor de foame! Mulțumiți lui Dumnezeu că ați ajuns la această vârstă; sunt atâția tineri, victime ale unor accidente sau boli, care ar da lumea toată să mai trăiască un an, o zi, o oră măcar! Bucurați-vă și mulțumiți lui Dumnezeu că faceți umbră pământului, dacă nu puteți face mai mult! Câți alții sunt țintuiți la pat de boli grele și ar da oricât să mai facă măcar umbră pământului!

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate câte v-a dat. Și nu sunt puține!

MI-I DOR…

dave-robinson-2066 (1)

Photo by Dave Robinson on Unsplash

Parodie în „grai bănățan”,

după Ioan Miclău-Gepianu
    (Cringila/Australia)
Mi-i dor dă satu meu cu prau
Șî dă bagrini ascunș în floare;
Ciar șî dă puncea a dă brad
Încovoiată supt pișioare.
Mi-i dor dă paorii sfătoș
Șî dă givanu lor frumos,
Ca dă copiii sănătoș
Cu râsu lor al zgomotos;
Șî dă săceni mergând la coasă,
Șî dă muieri cu poale-n brâu
Când bat pogan cu maiu ca să
Își spele țoale la pârâu;
Șî dă bătrâni, dă cineri care
Să duc la Sfânta Liturghie.
Duminica șî-n sărbătoare –
Punându-ș flori la pălărie –
Să duc la jioc, că le măi cântă
Tăt moș Adam cu lauta lui
Șî pân-la urmă să-nfierbântă
Tătă suflarea satului.
Mi-i dor dă tăț șî dor dă toace…,
Mi-i dor dă satu meu al drag
Șe îl iubesc, da’ nu să poace
Ca să îl mut la mine-n prag.
O să rămână multă vreme
Ca o icoană, cu puceri,
Pân-o să vină, să mă ceme
Măritu DOMN la El în șeri.
     IONEL IACOB-BENCEI
       30 octombrie 2017

AUTOSUGESTIA (sau puterea gândului)

samuel-zeller-358865

Autosugestia este vorbirea
Cu îngerul tău nevăzut!
Nu-s vorbele buzelor,
Ci chemarea izvorului mut!

Autosugestia este rugăciunea,
Solia ce-aduce speranța cea bună,
Ea vine pe-un drum celestial,
Visele iubirii și-a vieții le- adună!

În acestea cuprinde-se totul,
Ea vindecă boli și-ntristare,
Reface superba minune,
Ființei dând nouă-nnălțare!

Autosugestia poate fi însă,
Și cea mai crudă-nșelare,
Când vine pe-a răului cale,
Aduce mai neagră-ntristare!

Nu te lăsa gândirilor rele,
Nu despera, nu ești răpus,
Autosugestia binelui tău,
Te va ridica din ce în ce mai sus!

Ioan Miclău Gepianul
20.10.2017

Samuel Zeller

ÎN FAȚA CASEI TALE!

melinda-pack-249313

ÎN FAȚA CASEI TALE!
(soției mele Florica)

În fața casei tale,
Creștea un trandafir,
Eu mă opream pe cale,
Cu drag ca să-l admir!

În fața casei tale,
Acelaș trandafir,
Își scutură pe cale
Frumoasele-i petale

Păreau ca niște zile,
Ce cad mereu, mereu,
Acoperind iubirea,
Și înroșind cărarea,
Sufletului meu!

Ioan Miclău-Gepianul
15 septembrie, 2017

 

În acest labirint….!

In acest labirint literar,
S-au rătăcit și îngerii,
Crezând că-s in biserici,
Intrau încet pe valea plângerii!

A fi poet înseamnă
A coborâ în tine,
Să cauți acea perlă de-adevăr,
Acea lumină lină ce lumea o susține!

A cânta de drag de bani,
Burdușit de mărfuri și arginturi,
E rătăcirea ce ne pierde,
Pe calea fără țintă prin triste labirinturi!

Să fugi de sacul plin cu bani,
Fii mulțumit cu pâinea frântă de Hristos,
Și ai să fii cel fericit,
Găsind calea iubirii vei fi mai sănătos!

Ioan Miclău-Gepianul
28 august, 2017

LA CELEBRAREA ZILEI DE NAȘTERE! (Cuvinte dedicate scriitoarei T.F.WALSH)

TF Walsh.jpg

Iubit Auditoriu,
Suntem cu toții azi aici prezenți,
Pentru o zi de sărbătoare, a dărui respect,
Distinsei, talentatei noastre scriitoare,
T.F.WALSH.
Cu sinceră iubire, prea demnă de onoare,
Azi să-i cântăm străbunul nostru cântec:
”MULȚI ANI TRĂIASCĂ”,
Aici la Wollongong!

Când soarele majestic iar răsare,
Când raze luminoase pătrund în dimineți,
Icoane desenează, aur punând în toate,
Pe munții cei înalți, pe văi!
Cerul se coboară ori noi mergem spre el ?
Există între vis și univers o unitate,
Pe care nostalgic cu toți o înțelegem, dar,
În mii și mii de feluri.
Există aici un cântec de iubire,
Pentru a noastre inimi, pentru a nostru har!
Oricare artist mare își poartă izvorul
Talentului lui propriu, dar divin legat!
Aceasta este calea ce Tania o are,
Deci, iată, azi ajunse prin vise și răbdare,
A fi o renumită și bună scriitoare!

Așa, noi azi aici fiind prezenți,
Aducem cu onoare acea sfântă cântare,
”LA MULȚI ANI TRĂIASCĂ”,
Iar cărțile sporească!

Ioan Miclău-Gepianul
30 August, 2017

POSTULUI DE RADIO ROMÂNESC 3ZZZ-MELBOURNE-AUSTRALIA

32885723504_da283ace53_m

Dragă Frace Benule,

Am ascultat în întregime ”Emisiunea Postului de Radio în Limba Română
3ZZZ- Melbourne din 05-08-2017”.
Este întradevăr FESTIV, și întradevăr de o deosebită valoare românească! Adică,
pentru mine Benule întregul program cu oamenii, cântecele și ideile acestora
m-a făcut să retrăiesc într-un miraj al lumii românești!
Iar mi-au scos lacrimi în ochi acele cântece ale talentatei Ramona Fabian; încă
așa melodioasă înterpretare de mult nu auzisem, poate de la vremea lui Achim Nica.
Dumnezeu să o odihnească, a decedat într-un accident, dar cântecul ei o va ține totuși
vie in lumea românească.
Trebuie să îi mulțumim și dlui. Ferghete din Ciubăncuța, pentru că ne-a dăruit cântecul
acestei tinere atât de puternic dăruită de Dumnezeu cu acea voce curgătoare și ondulată
precum valurile Dunării – ”Ai vrut dor să mă omori”, și ”Am noroc cât un grăunte”.
Recitarea dlui. Tudor Gheorghe din versurile lui Mihai Eminescu, dovedește valoarea
actoricească de înaltă clasă pe care ne-o transmite! Și mai face domnia sa o afirmare în
cuvintele adresate cu această ocazie, fapt care l-am apreciat simțind prin propria-mi viață, căci unele erau stările de fapt al emigranților dinainte de ”89, și altele după acest crucial eveniment în viața emigrației românești. În noua și trista stare de a se emigra sub aspect economic și liber, dar a milioane de români plecați prin lume, face limpede acea expunere de susținere și ajutorare prezentată de reprezentantul Sucevei, a familiilor și copiilor rămași acasă, așteptându-și părinții să se reântoarcă acasă!
Acel dialog dintre dl. Tudor Gheorghe și Rareș Bogdan, ași zice, este deadreptul istoric,
încărcat la maximum de realități cotidiene și istorice mai din trecut, despre emigranții români.
Și acum să revin la talentatul nostru Director al Postului Românesc de Radio 3zzz, Melborurne, dl. BEN TODICA – ”observ cu satisfacție gradul înalt și profesional în această meserie ce o împlinește atât de conștiincios, și mai ales cu mândrie pentru Limba , Cultura și Credința Neamului său Românesc”. Și, de ce să nu aduc și mulțumirile mele domniei sale, pentru citarea versurilor mele, tocmai adecvate parcă prezentului program radiodifuzat, din poezia mea ”Transhumanță metafizică”.
Să ne trăiești Benule la mulți ani cu sănătate, și…, tot de la Dumnezeu, putere de muncă
și spor în toate cele ce faci”.

Ioan Miclău Gepianul
August, 2017