"Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!" Ioan Miclau
I've been writing for as long as I can remember; from poems and lyrics through to short stories and novels. I write in most genres but have a particular fondness for dark fantasy and horror. When I'm not writing, you can find me lingering through book stores, reading and plotting my next story.
Born in Romania, I moved to Australia with my family at the age of eight. I now live in a beautiful coastal town, an hour south of Sydney with my husband and two cats. The sea is practically at my front door and the mountains out the back.
I work in during the day, and write whenever I can find the time. Following in my father's footsteps, I hope to achieve my dream and become a full time author.
Some of my favourite authors are Richard Laymond, George R R Martin, Laurell Hamilton and Robert Jordan.
”…După ce Cronos il înlătură pe Uranus și devine el liderul Titanilor uriași, acesta își ia de nevastă pe sora lui, Rhea, care va naște cinci copii: Hestia, Hera, Demeter, Hades, Poseidon.
Rhea este din nou însărcinată, dar, din cauza lui Cronos, care asemenea lui Uranus, își devora fii din gelozie pentru a nu-și pierde întâietatea lui la supremație, aceasta se retrage pe Insula Creta, pentru a-l naște pe următorul ei fiu, Zeus. Ca zeitate supremă, Cronos era desigur peste tot, deci fără îndoială că Rhea nu avea cum se ascunde de bărbatul ei!
Ce este interesant însă ca să observăm, ar fi acele deosebiri de nume date zeităților! S-au făcut deseori multe confuzii, așa se face că și acest zeu Cronos, să mai fie găsit cu numele de Cronus. M-a lămurit cartea lui D.J. Conway, Magical, Mistical Creatures, unde îl găsim pe Cronus cu nevasta lui, frumoasa nymfă de Mare, Philyra, din care s-a născut încă o grupă de Centauri, printre care Centaurul Nessus, care era cel mai vestit și pârdalnic iubitor de femei. Acesta a răpit-o chiar pe Deianira, nevasta lui Hercule, la trecerea unui râu cu val volburos, numai că acest act i-a fost de sfârșit zeului. Herrcule, cu o săgeată otrăvită îl omoară! Uneori Cronos este numit și Saturn. La alte popoare poartă alt nume, desigur, după specificul limbilor vorbite de acestea.
Hercule mai este numit în alte legende Heracle!
A doua zeitate, întradevăr interesantă, este însăși Rhea, cea care îl naște pe Zeus, care va locui în Olimp. O mai găsim pe Rhea zeitate dar și preoteasă la Mânăstirea Vestei, din muntele Ares, despre care Cassius Dio în cartea sa: Istoria Romană-I, o numește fiica regelui Numitor și mama lui Romulus și Remus. Se mai spune despre această Rhea, că îi purta drag chiar Marte, zeul
războiului, dar și Ares era zeul războiului, fapt ce probabil ne aduce la vremea când se apropiau și se contopeau culturile străvechi greco-romane! Oricum, faptul dovedește, că încă mai sunt multe de descoperit în mitologiile lumii!
Și acum să revenim la o nouă notare făcută tot de Cassius Dio, fost Consul și istoric roman, chiar trimis al Senatului Roman în Panonia Daciei, la Turnu Severin și în alte părți ale lumii. El descrie cu această ocazie și din istoricul Podului lui Traian, ridicat de romani, dar tot de romani fiind distrusă partea de sus a podului, (de Hadrian), din frica de a nu năvăli acum dacii peste romani, știută fiind iscusința lui Decebal în războaie!
Dar, iată ce ne mai spune în, Istoria Romană-I, la pagina 36. B6, tot Cassio Dio: ”un oarecare erou Ianus, din timpurile de demult, ca preț pentru felul cum l-a primit și ospețit pe Cronos, a primit darul de a cunoaște viitorul și trecutul. Iată pentru ce romanii îl plăsmuiesc cu două chipuri. După acest erou, ei au numit luna Ianuarie și socot că anul începe cu această lună”.
Adică, zeul Ianus are două chipuri, fețe opuse, cu una privește înspre trecut și cu cealaltă înspre viitor. El mai este și zeul porților, ușilor, al arcadelor. Astfel, Romanii deschideau și închideau porțile cetății, avându-l pe Ianus sculptat la intrări.
Când erau vremuri de război, romanii deschideau porțile, iar în vreme de pace erau închise. Zeul era numit și ”Ianus Pater”, iar Romanii îl mai asociază cu zeitatea etruscă Ani. Se afirmă despre acest Ianus (după Macrobius și Cicero) a fi zeul cel mai important al Pantheonului arhaic roman. Era întotdeauna alături de Jupiter. Auzim tot de la aceste surse despre Ianus și Jana(Diana), ca fiind o pereche divină, care se închină la Soare și la Lună. (deci atenție la Sarmise, regele Soare, la Daci). Diana era zeitate romană, purta întotdeauna un arc de vânătoare. Ea era soră cu Apollo al Troiei. În mitologia Greacă, Diana era numită și Artemis. Dar Ianus era zeul cu cele mai multe nume și asocieri! Aceste tradiții străvechi, cu închisul și deschisul porților, constituiau principalele momente ale multor festivități și sărbători. Despre Porțile Împărătești, despre Porțile Raiului, vorbesc și până în ziua de azi credințele și au vorbit mitologiile lumii. Uimitor de observat, că în România, până în ziua de azi, auzim de ”Sărbătoarea porților”. Originea obiceiului poate veni din acele vremi îndepărtate, dacă privim arhitectura rotundă a Cetății Sarmizegetuzei!
Reține și mitologia greacă un erou, pe ”Iason”, cel legat de legenda argonauților plecați în căutarea ”lânii de aur”, dar desigur, fiind unul diferit de ”eroul Ianus” amintit de Dio Cassius.
Dar, să revenim la Cronos, Titanul cel tânăr, cel care la cererea Gaiei îl ucide pe Uranus, devenind conducătorul Titanilor-Urieși, în ce împrejurări a fost el ”ospețit” de Ianus al Romanilor, si unde?
Deci cercetătorii, acei harnici hermeneuți, au încă teren destul pentru a fi desțelenit în lumea mitologiilor antice! De notat despre pasărea Phoenix, care exista încă din vremea creării universului, despre Cloșca cu puii de aur,
din istoria României, s.a. m. d.
Având la îndemână publicația ”Berlitz-Travel Guides”, ediția 1988 / 1989, care tocmai Insulei Creta îi făcea reclamă turistică, vorbește despre munții Dikti și Idi, ambii legați de istoria lui Zeus, cel născut de Rhea, nevasta lui Cronos. Aflăm că intr-o peșteră din acest munte Dikti a fost locul de naștere a zeului.
Aici civilizația Minoană era înfloritoare, munții, dealurile, șesurile Cretei erau surse de mari bogății. Orașele Cnosos, Iraclion, Sitia, și altele aveau legături comerciale cu cele două continente, între care se afla așezată. Palatele Minoane erau adevărate frumuseți arhitectonice, cum era palatul Faitos și palatul Cnosos. Mitologia minotaurului din Creta începe chiar din legenda regelui Minos și al reginei sale Pasiphaie, care a născut acel monstru, jumate om, jumate bou! Minos îl pune pe arhitectul său Daedalus să-i construiască acel labirint, în care să țină această creatură. Se organizau lupte cu minotaurul, dar pe care nu-l putea învinge nimeni. Atunci veni Theseu, fiul regelui Atenei, de care se îndrăgostește fiica lui Minos, și care îi dădu lui Theseu câteva sfaturi, astfel că acesta reușește să ucidă minotaurul și să iasă teafăr din acel labirint.
Mitologiile sunt asemenea unui lanț legat din inel în inel, formând un lung șir de evenimente, ce au umplut timpul și spațiul multe milenii desigur, de fapt o istorie a culturii omenirii acelor vremi!
Adevărul este că mitologiile sunt adevărate surse de studii istorice, principale surse care, pot fi tangibile cunoașterii evoluției, o fereastră prin care putem să privim lumea și locuitorii acesteea în străvechile lor vremuri, în cultura și preistoria lor imemorială în timp și spațiu.
Distinse Domn și Bun Frate Român GHEORGHE A STROIA Există Un Dumnezeu în Ceruri și Un Eminescu printre Români. Nu găsesc Cuvintele, superlativele ce trebuie să-mi izvorască acum din toată ființa mea, și încă nu vor acoperi beneficiul efectului extraordinar venit cu acest Premiu Internațional ”Laudatio Princeps” dăruit mie, de Domnia Voastră prin Instituția de Cultură ”Armonii Culturale”, al cărui ziditor sunte-ți Domnia Voastră. Trebuie să mă reculeg din învelișul universalei mele imaginații, în care plutesc încă; o fi întradevăr ori visez eu, ca întotdeauna! O asemenea onoare, nu poate fi decât o îngăduință de la lumina Dumnezeească al Divinului Universal – Dumnezeu! VĂ MULȚUMESC FOARTE MULT, CU CEL MAI PROFUND RESPECT ȘI ALEASĂ PREȚUIRE! Ioan Miclău-Gepianu Australia
Preaiubite Părinte Pr. Prof. Dr. AL.Stănciulescu-Bârda,
Bună Dimineața din Australia!
Cu multă plăcere, și încă mă grăbesc, să confirm primirea publicației ”Scrisoare Pastorală”, nr. 138, deoarece aduce un optimism și o vie credință în ceea ce înseamnă să ne adresăm prin Rugăciune pentru ajutor Dumnezeului cel Atotputernic.
Întregul conținut al Publicației este un însemn al realității și harului dumnezeesc prin care lucrați, deschis, și fără amenințări la adresa nimănui.
Mare adevăr se poate câștiga din studiul pe care cu atâta credință, simplitate, limbă cultă deasemenea, uneori și folclorică, ideile binelui, a moralei creștine, a sănătății sufletului, care toate laolaltă, îl orientează pe cititor înspre cele mai bune și câștigătoare căi în viața asta pământească, scurtă, dar care merită a fi trăită frumos.
Iubite Părinte, numai câteva exemple pe care eu le găsesc excepțional de bine venite, și pe care le-am gustat cu tot sufletul: ”Da, dacă o comună simplă, cu un Preot dăruit, și un Primar credincios pot dovedi puterea voinței de a păstra și îmbogăți fundamentul străbun al Neamului: cultura, munca și bunăstarea cetățenilor comulei Dumneavoastră, înseamnă că România întreagă are și trebuie să aibă voința acestei energii de ridicare din starea în care a ajuns.(de fapt o întreagă lume.)
Apoi prea frumos glăsuiește sufletul publicației ”Scrisoare Pastorală”, căci nu ”cârciumile” sunt aducătoare de bine și sănătate. Acestea aduc stricarea sănătății și a familiei, aduc moartea individului.
Cântau și părinții noștrii, bunicii, la cârciume, dar veneau cu păhăruțul lor de acasă și se reântorceau cu păhăruțul acasă, fiindcă le trebuia și data viitoare, dar niciodată nu puneau cârciuma înaintea Bisericii.
Cum iubesc întotdeauna folclorul, de fapt aci găsesc eu liantul cu ființa acestui neam românesc, simplu și harnic, deseori împilat nu atât de străini cât și de codoșii nostri, dornici de huzur, bani și aur, dar pe cât se poate muncă deloc! Deci știa de veacuri și veacuri omul nostru din popor, când punea în proverbe și zicale acele comparații/metafore,satire, atribuite obrăzniciei omenești când, ”nasul devenea flit”. Că doar se cunoștea bine care anume animal purta acest nas!
Întotdeauna prin felul fericit în care ființa mea privește și înțelege lumea din jur, am convingerea (asta ca o mărturisire), că numai un înger bun mă ocrotește și de fapt zilnic sfătuiește!
Amintindu-mi și de ”Scrisoarea Pastorală” nr.137, Vă scriam că mă simțeam întristat și eu aici în Australia de acea penibilă hotărâre de a vi se lua Catedra de religie pentru copii; dar se vede iar puterea Rugăciunii celui nedreptățit, căci Dumnezeu a pus dragoste și înțelegere în inimile celor ce hotărăsc mersul zilei, și v-a revenit Catedra de religie.
Despre mine, ce să zic, acum sunt bucuros, mergându-mi bine cu recolta din grădină, zămbind fericit poeziei care mă tot bântuie cu rimele ei, dar cum zisei mai sus, ”mă și grăbesc” să Vă răspund de primirea ”Scrisorii Pastorale” nr.138.
Timpul trece ca un vis, iar azi, primii încă o !Scrisoare Pastorală” dar cu Nr.482. Deci nu-i modru și nici vremuri, care să încetinească această voință a Preotului comunei MALOVĂȚ – Pr. Al. Stănciulescu-Bârda de a fi ”Slujitorul” Lui Dumnezeu, al Biseicii și Credincioșilor Ortodocși Români.
”…Această dimineață frumoasă de Cireșar, luna cireșelor și bucuria copiilor, era pentru mine începutul unei zile încărcate de evenimenta. Ziua de 11 iunie, cădea tocmai de sărbătoarea Sfinților Apostoli Vartolomeu și Varnava, era zi de vineri, dată anunțată de un grup de cititoare românce din Sydney, pentru o vizită la biblioteca ”Mihai Eminescu”.
Era și este în obiceiul meu de a mă trezi devreme și a-mi pune în ordine treburile prin gospodărie, dar acum se anunța o zi cu totul specială. Cititoarele aveau să sosească cu mașina, iar după cum era și de înțeles, dădură dumnealor telefon cu o zi înainte, dar ora sosirii nu putea fi dată cu precizie. Doamna Cornelia Toma, proprietara mașinii, m-a asigurat că între orele 9 și 10 dimineața, cu siguranță vor ajunge. Oricum un drum de 100km ce era de parcurs, dovedea cu prisosință dragostea româncelor noastre pentru o carte românească!
Mă uit la ceas, mă uit în susul străzii! Hmm. E ora 10 trecut! Nimeni. Sună telefonul. Alerg, ridic receptorul, răspund : ”Daa, eu sunt. Oo! Nici un necaz, se întâmplă, și eu mai greșesc străzile uneori mergând la Sydney. Dar unde sunteți? O.K. , lângă firma Brambles. Stați pe loc, vin imediat acolo”.
Mi-am scos mașina din garaj și în câteva minute am fost la locul respectiv. Întradevăr o mare bucurie și fericită întâlnire. În spațiul firmei Brambles, mă așteptau cele 4 românce, frumușele ca niște cireșe din luna Cireșar. M-am prezentat: Ioan Miclău, bibliotecarul. S-au prezentat și dumnealor: Cornelia Toma, Dorina Bugariu Petre, Livia Rus Iancu, Victoria Subțirică. Le-am rostit mulțumirile de rigoare, după care pornirăm, eu în fașă, urmat de dumnealor foarte aproape. În câteva minute ajunserăm la biblioteca ”Mihai Eminescu”. Dumnealor așteptau cu nerăbdare să vadă minunea din Cringila. Eu, în fine, deschisei poarta larg, invitându-mi vizitatorii,începui a mă grozăvi, cum că odată intrate în această proprietate, aici totul este românesc, și florile și limba. Veni în întâmpinare și nevastă-mea Florica. Astfel, incepea o zi de carte românească.
Între timp, probabil de emoții, uitai să închid poarta. Imediat, doamna Livia Rus Iancu mi se adresă plină de haz: ”Ia închide dumita poarta, dacă suntem numai români, să nu mai vină nimeni după noi”.
A fost un moment vesel, iar eu am închis poarta.
Urcăm treptele, cam multe, fiind clădirea bibliotecii separată, înconjurată de flori și verdeață, cărora ce-i drept, Florica le acordă multă atenție, mai ales să fie udate la timp.
A fost acum rândul doamnelor din Sydney să-și exprime aprecierile cuvenite, mie și cărților, fapt ce pot spune că mi-au priit. Deci, munca mea nu era chiar fără nici un folos. Prima impresie a doamnelor a fost cât se poate de pozitivă. În ceea ce mă privea pemine, recepția era clară : După titlul cărților dorite de dumnealor, înțelesei repede, că am în bibliotecă nu orice simple cititoare, ci românce culte, cu diplome universitare, profesoare și artiste. Istoria unei biblioteci se adună și în acel ”Registru de vizite”, în care semnează vizitatorii și împrumutătorii de cărți. Așa că, spre satisfacția cititorului meu, voi reda textual notările de azi, date de cititoarele românce din Sydney. Colegele o invitară pe doamna Dorina Bugariu Petre, să scrie prima o apreciere și să semneze în registru de vizite. Dorina este o pictoriță profesională, dar și o absolventă a două Universități, deci, o valoare, mulțumi că I se oferi întâietatea!
”11 iunie, 2004
După un drum lung, cu proiecte vechi de a veni la Cringila, la Biblioteca ”Mihai Eminescu”, și nu în ultimul rând de o vizită la familia Miclău, mă aflu aici împreună cu un grup de românce dornice să vadă cărțile și oamenii cărților!
Ne bucurăm de ospitalitate, de căldură și cărți. Așezarea printre coline a casei ne odihnește, ne bucură. Ne bucură simplitatea lucrurilor, verva și omenia gazdelor. Ne bucură realizările lor, aspirațiile, înțelepciunea și hărnicia lor. Ne bucură bucuriile lor, devotamentul pentru litere și spiritul cărților, nevoia de împărtășire… Ce poate fi mai împlinitor? Scântei de viață topite într-o flacără românească la Cringila! Cu prețuire
Dorina Bugariu Petre
”Dragostea și ospitalitatea cu care am fost primite de familia Miclău în mica lor bibliotecă în limba Română, dar mare prin valoarea ei literară m-a impresionat enorm.
Vă doresc multă sănătate să puteți continua această activitate de promovare a limbii Ro,âne în Australia. Cu multă dragoste
Cornelia Toma
”Cu multă plăcere, am reușit să ântâlnesc o familie de români ân acest colț frumos de țară, români ce ne-au oferit o ospitalitate de care aproape am uitat de când ne-am strămutat pe altă emisferă.
Mulțumesc pentru primirea făcută, pentru cărțile pe care am putut să le împrumut, pentru momentele petrecute împreună. Cu drag
Victoria Subțirică
”sunt așa de departe de țara mea, de satul meu Mureșenii-Bergăului, jud.Bistrița Năsăud, și adesea îmi vine dorul, mare dor…!
Azi, 11 iunie, 2004, în câteva ore, stând la această familie minunată Miclău, mi-am mai trecut dorul, mi-am mai alinat durerea singurătății din singurătate. Este așa de plăcut să întâlnești iar români de mare omenie. Am întâlnit aici oameni care își onorează neamul, își cinstește și onorează existența.
Admirație, respect și cele mai sincere urări de sănătate șiputere de-a ține locul acesta cât mai bogat ân trăire și viață românească. Cu iubire
Livia Rus Iancu
Le-am mulțumit cordial distinselor Românce, dorindu-le și noi la rândul nostru, multă sănătate, bucurii, fericire și împlinirea tuturor dorințelor prin sucesele cele mai frumoase!
Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumina și i-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o munca pentru el și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei.
I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclintit.
În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis să-și facă apariția în gândurile plictisite ale acestuia :
– De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit.
Așa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.
Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.
“Adversarul” i-a spus:
– De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine.
Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul lui, Domnului.
– Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greșit? De ce am eșuat?”
Domnul i-a răspuns înțelegător:
– Prietene, când ți-am cerut să-mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști. Sarcina ta era doar să împingi. Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea??? Privește la tine…Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile iți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice. Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai. Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca!
Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendința să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El.
Cu toate ca noi credem că prin credință mutăm munții, de fapt tot Dumnezeu este cel care îi mută din loc.
Poezia 