Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XVI(2017), nr. 345(1 –15 Martie)

mikhail-pavstyuk-8436

Dragii mei enoriași!
Glasul Pământului. Am avut fericitul prilej să particip la festivitatea de lansare a unei cărți de valoare, publicată de Domnul Prof. Marius Arbănașu din Tr. Severin, intitulată Toponimia submontană a Mehedințiului(Tg. Jiu, Editura Măiastra, 2016, 352 pag.). Este de fapt teza de doctorat a domniei-sale. La festivitate au participat personalități ale culturii mehedințene, public interesat de problemă și elevi. Au vorbit despre carte lingviști, filologi, istorici. Cum nu putea să lipsească martie din post, și subsemnatul a fost invitat să ia cuvântul, chiar dacă era un simplu preot rătăcit accidental printre oameni de cultură.
Dacă toți vorbitorii au lăudat autorul și cartea, subsemnatul a început prin a-l critica. Domnul Prof. Marius Arbănașul s-a dovedit a fi de modă veche. Cine mai lucrează azi la o teză de doctorat de la tinerețe până la bătrânețe? Cine mai are răbdarea și puterea de a străbate peste 140 de localități, de a sta de vorbă cu sute de oameni, de a pierde mii de ore în biblioteci și arhive, la masa de scris, încercând să descifreze taine pe care doar pământul le mai știe? Astăzi, în epoca lui copi-past, nu se mai procedează astfel. Astăzi, când plagiatul este sport de performanță la români, o teză de doctorat se poate face într-o noapte. Sunt dezbateri grele, privind procentul obligatoriu de originalitate dintr-o teză de doctorat. Unii zic că e suficient chiar și 20%. Depinde și ce funcție ai! Cred că nu peste mult timp se va ajunge ca să fie suficient numele autorului, titlul și coperțile tezei. În asemenea condiții, o teză de doctorat se poate realiza chiar și înainte de bacalaureat!
Domnul Prof. Marius Arbănașu este zidarul care încearcă să repare zidurile unei cetăți greu lovită de obuzele diletanților. La lingvistică și la fotbal toți se pricep!
Faptul că a ales partea submontană a Mehedințiului, nu este întâmplătoare. Acolo au fost așezările cele mai stabile. Cele mai vechi documente ale noastre sunt legate de aceste localități. Aici a fost continuitate de populație. Altfel s-au petrecut lucrurile în zona de câmpie a județului. Pe acolo au mărșăluit hoardele migratoare, pe acolo au năvălit în repetate rânduri bandele de turci din sudul Dunării. Românii au incendiat tot în calea dușmanului, iar ce a scăpat de la ei, au distrus invadatorii. Mama îmi spunea adesea fragmente dintr-o poezie, care poate rezuma foarte bine situația acelor sate de câmpie: ,,Alte vremi erau-nainte,/Le cunosc cei din morminte!/ Rar putea să-și vadă lanul/Secerat de grâu săteanul./Când era mai plin, mai des/Rodul spicului pe șes,/Mări-atuncea că veneau,/Holda de i-o pârjoleau,/Hoarde negre, hoarde mari,/Când de turci, când de tătari”.(…)/. Românii se retrăgeau în munți, în codrii, în stufărișul apelor, până trecea pustiirea. ,,Pe la case când veneau,/Ce credeți că mai găseau?/ Scrum, tăciuni, în loc de case,/Iar în loc de vite – oase!”
Munții și codrii ne-au fost cetate de apărare, izvor de viață, comoară nesecată de bogății.
Toponimele, adică denumirile locurilor, munților, dealurilor, câmpiilor, văilor, satelor s-au păstrat din generație în generație. Dacă întâlnim în hrisovul lui Vladislav Vodă de înființare a Mânăstirii Vodița, la 1370, denumiri de sate și de locuri, acelea dăinuie și azi, după șapte sute de ani! Documentul însă le menționează la acea dată, însă ele existau cu mult înainte. Unele toponime sunt creații pur românești, altele dacice, altele slave etc. Satele de munte oferă cercetătorului o adevărată arheologie spirituală, fie că e vorba de toponime, de muzică, de port, de dans, de limbă, de datini și obiceiuri. Cu mulți ani în urmă, colindând eu însumi satele din nordul județului Mehedinți, ca să adun folclor, în satul Bârâiac am întâlnit un bocet tulburător. În acel cântec funerar se vorbește de Hristos, care umblă călare și adună de la porți sufletele celor morți și le trece în lumea cealaltă. Nicăieri în Sfânta Scriptură sau în tradiția creștină nu-L găsim pe Mântuitorul umblând călare pe ,,cal negru mohorât”, având funcție chtonică, adică transportând sufletele morților dintr-o lume-ntr-altă lume. În realitate, nu era altceva, decât creștinarea unor elemente precreștine. În cazul de față, Cultul Cavalerului Trac, care fusese prezent în spațiul carpato-danubian și chiar balcanic în secolul al IV-lea, își făcea simțită prezența, după mai bine de un mileniu și jumătate prin cântecul funebru din Munții Mehedințiului. Numai o populație care a avut o continuitate neîntreruptă pe aceste locuri putea să păstreze asemenea nestemate.
Cartea Domnului Prof. Marius Arbănașu ar trebui să ajungă pe masa celor cu putere de decizie din domeniul administrației publice și nu numai. De la Revoluție încoace se tot fac măsurători de terenuri, localizări, hotărnicii, cadastru etc. În toate documentele oficiale se vorbește de ,,blocuri”, ,,parcele”, ,,tarlale”, toate numerotate, dar nicăieri de toponimele locului, care au supraviețuit de secole. În nici un document de cancelarie veche românească nu se vorbește de ,,blocuri”, ,,parcele” sau ,,tarlale” numerotate, ci de puncte precis localizate și însemnate cu pietre de hotar, cu văi, cu ape, cu alte semne de reper. Când se hotărnicea un sat sau o bucată de teren, țăranul își lua copiii la fața locului și acolo, la piatra de hotar din Govăra, din Năgară, din Goișa etc. îi dădea bătaie zdravănă, ca să țină minte toată viața lui hotarul acela. Autoritățile trebuie să revină asupra dispozițiilor ce sunt date primăriilor și inginerilor hotarnici și cadastrali, ca să reintroducă în evidențe și-n documente punctele toponime. Ele vorbesc de istoria locurilor și a oamenilor, ele vorbesc de continuitatea noastră neîntreruptă pe aceste locuri. Peste veacuri, când alți cărturari vor face o altă lucrare de genul celei realizată de Domnul Arbănașu, nu vor mai putea să localizeze în teren nici o denumire istorică a locurilor, nici un toponim. Dacă strămoșii noștri au putut să salveze aceste toponime chiar prin mileniul întunecat al migrațiilor, nu vom putea și noi să le salvăm în mileniul acesta al globalizării?
Cartea Domnului Marius Arbănașu este un strigăt de ajutor către cei cu putere de decizie, ca să facă ceva, cât nu e prea târziu, ca să nu lase satele noastre să se topească sub ochii noștri.
Cartea Domnului Marius Arbănașu va fi o lucrare de referință în domeniul lingvisticii și numai, un model de muncă onestă a unui autentic cărturar din provincie. Dumnezeu să-i dea viață și sănătate, ca să mai poată dărui culturii române și alte asemenea monumente.

Preot Prof.Dr. AL.STĂNCIULESCU BÂRDA
2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s