POEZIA ȘI STRUCTURA EI!

mihai-eminescu

”Poezia a fost și va fi întotdeauna apostolul și propășirea
libertății cu care ea este așa de strâns rudită”, ne dezvăluia
Andrei Mureșanu în elogiile sale aduse vieții.
”Poezia să îmbătrânească? De mii de ani cântă ciocârlia
același cântec la răsăritul soarelui și lumea nu se satură să-l asculte”,
ne asigura N.Iorga la vremea sa.
În cuvinte potrivite și înțelepte a mai creonat și Tudor Arghezii
rosturile poeziei: ”Poezia e copilul care rămâne în sufletul adolescentului,
al omului matur și al bătrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință”.
Iar legea fundamentală a poeziei și despre poezie ne-a precizat-o, pentru
totdeauna, poetul suferinței lui Hristos, Mihai Eminescu:
”E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale,
Ce din coadă au să sune!”
E ușor așadar, a scrie versuri, când toți te mângâie, când, asemenea
bărbăcuțului scărpinat între cornițe, fuge vesel și ghiduș printre flori de
sânzâiene. Nu-i prea ușor însă, când vrei să fii poetul adevărului. Când, ”viclenia,
lingușirea, binecunoscuta elasticitate a șirei spinării – tactul vieții, în înțelesul
negustoresc al cuvântului – toate aceste daruri prețioase care scot din întuneric și
asigură succesul atâtor mediocrități”, ne spune Al.Vlahuță, bunul prieten al
Luceafărului poeziei românești. Cine se vrea poet al adevărului va avea crucea acestuia,
Crucea lui Hristos-Eminescu, atât de des însângerată! De asta ne-a convins istoria omenirii!
În acest an 2017, la 15 Ianuarie se împlinesc 167 de ani de la nașterea nemuritorului
nostru poet național, Patronul poeziei românești Mihai Eminescu. Să-i cinstim memoria și iubirea ce o avea pentru România întreagă!
Și mie mi-a fost dat să am crucea mea, pe care o port prin lume, și, pentru că o
simțeam alături, purtând-o la piept, azi o găsesc încorporată ființei mele și sunt sigur că
prin aceasta mă voi mărturisi și eu Divinului Judecător! Conștiința mea îmi spune că poetul
adevărat este al Neamului său, al omenirii chiar, și nicidecum a unei secții, sau asoci-
ații restrânse, desprinse de interesul general, omenesc! Visul meu nu este a fi versuitorul
unui partid sau altul, ci doresc din tot sufletul să fiu versuitorul Neamului meu întreg! Atât!
Vorbind despre Crucea ce o avem fiecare în viață, și eu mă lupt să o port pe a mea cu
multă îngrijire. Am împodobit-o cu dragoste, uneori cu lacrimi, cu muncă, dar n-am
folosit-o niciodată lingușind-o, pentru glorii deșarte!
În strădania mea de autodidact, vedeam poezia ca pe o respirație curată, venită dintr-un izvor curat și natural, o simțeam a fi ”firicelul absorbant” al rădăcinii sufletului, ce redă vieții
noastre iubirea lui Dumnezeu! Deci iubitului cititor, doritor să pătrundă taina poeziei,
îi recomand doar să observe simplitatea versului și picătura de înțelepciune, iar poezia i se va
deschide asemenea unei flori, ”în acea câmpie literară a lui B.P.Hașdeu, unde e loc suficient
pentru fiecare creator de poezie dedicată adevărului.
Această schiță cu structura poeziei, făcută de mine cu mulți ani în urmă, și prezentată
mai jos cititorului meu, reprezintă strădania mea de autodidact, de a pătrunde tainele poeziei, precum și a structurii acesteea, pentru a-mi fi clar și mie, ce este poezia, care atât de mult mă atrăgea.Trebuia trecută deci prin filtrul ființei mele spre memorare și înțelegere! Vroiam să o
pătrund spre a-i savura favoarea binefacerilor ei de înălțare spirituală.
Imediat un amic s-a și grăbit să-mi spună că e atât de greoaie de înțeles încât n-are s-o privească nimeni. Nu l-am apostrofat fiindcă mi-am zis în sinea mea, el nu are cunoștința poeziei, așa ca mă țineam eu de dragostea ei. Nu după mult timp îmi zice altul mai studiat, ce-ți bați capul, când poți să ai schița gata de la oameni docți!
Puțin m-am dezamăgit desigur, dar pentru faptul că nici la acesta nu am observat știința
despre ce înseamnă plăcutele strădanii ale unui autodidact atras de studiu! În sfârșit, am
auzit și vorba unuia mai dezinteresat, zicându-mi ca e minunată schița aceasta, și s-ar preta chiar la manualele școlare! Nu mi s-a urcat deloc mândria la cap, fiindcă aveam idea de cum înoată emigrantul în apele și valurile noilor vremuri de trecere în noul mileniu!
Totuși relațiile cu oameni de seamă și legați sufletește de poezia și cultura românească,
m-au adus în starea de a mă înfrăți voinicește cu Poezia și Limba Românească, fiindcă acestora aparțineam, și nu vroiam nici să uit de unde am venit!

Schița structurii poeziei!

Tot de familia poeziei aparține și epigrama, deseori și epitafurile și chiar proverbele!
Despre epigramă, maiestrul epigramist al Banatului, poet și scriitor dialectal dl. Ionel Iacob Bencei spune:
”…Epigrama este o bijuterie literară, asta înseamnă: material foarte bun
și meșter; un rol însemnat avându-l realizarea prozodică. Adică, trebuie
respectate regulile privind versificația: ritm, rimă, măsură, poantă, etc.
Forma folosită mai des fiind: lungimea versului de 7-9 silabe, rimă încrucișată
(1cu 3 și 2cu 4), ea clădindu-se, ca și casa, începând cu fundația: versul 4, cel cu
poanta, respectiv dacă acesta este în ritm trohaic toată ”ziditura” va fi în acelaș ritm;
idem dacă va fi în ritm iambic, în altele, amfibrah sau dactil, mai rar.
Epigrama fără poantă este ca mâncarea fără sare; nu place! Poanta trebuie să fie
autentică/originală, altfel se poate ușor cădea în postura de similitudine sau plagiat”.
Așa cum epigrama își are rădăcinile ei încă în vremile străvechi ale istoriei și culturii, la fel si epitafurile își au vârsta și viața lor în memorialistica lumii, apărând pe Crucile din cimitire, pe monumente, pe clădiri de tot felul, astfel epitaful poate căpăta și caracter arheologic, dacă vine pe această cale! De regulă epitafurile conțin teme lirice, de durere, de iubire, de neuitare a celor trecuți în lumea veșniciei! Cea mai instructivă carte în studiul epitafurilor am primit-o de la Editura”Cuget Românesc”-Bârda, intitulată simplu ”Epitafuri”-Vol.I. adunate, ordonate, adnotate, cu studiu introductiv de Pr.Dr. Gheorghe Paschia. Ediția e îngrijită și prefațată de Pr. Al.Stănciulescu-Bârda, și publicată în anii 2003. Cartea capătă valoare și prin câteva Prefețe ce le mai cuprinde, scrise de personalități de seamă precum Acad. Victor Eftimiu, Miron-Radu Paraschivescu, Virgil Carianopol, Vladimir Dogaru, Dr.Ovidiu Papadima și D.Micu.
Epitafurile se înscriu mai mult în literatura folcloristică, dar uneori devin și surse de studiu,
de recunoaștere a unor nivele de cultură universală dealungul istoriei. Ele capătă însă și noi forme de creații lirice, scrise de poeți, de țărani pe crucile din cimitirile unde își îngroapă pe cei dragi; uneori epitaful fiind simplu, este și pe măsura pregătirii celui ce l-a scris, dar din suflet adresat celui dispărut.
Uneori epitaful se adresează și trecătorului ocazional, spe a citi cele ce sunt scrise acolo!
Spre exemplu: ”Trecător, oprește-ți mersul și te abate către mine / Că și eu
am fost odată trup și suflet ca și tine/ Însă moartea nemiloasă m-a răpit în al ei laț / Lăsând în urmă mamă și frate dezolați/.pag87.88, a cărții respective.
Și ca să-mi exprim și eu convingerea mea, epitafurile întocmesc o adevărată enciclopedie
pentru studii, iar cimitirele adevărate muzee unde enciclopedia asta poate fi găsită!
Dar adunarea acestor epitafuri într-o carte scrisă și publicată, este o salvare în timp și spațiu, spriritualicește, fiindcă vedem cum material, totul se acoperă sub vremuirea vremurilor, ape, focuri,războaie, s.a.m.d.
De proverbe ce să mai vorbim, acestea sunt focuri lirice ale ființei umane, veșnic în acea luptă pentru emancipare; prin lirica sa, ființa zbiară după libertatea ei cea dăruită de Dumnezeu din începuturile ei! Căci zicea G.Coșbuc: ” O luptă-i viața, deci te luptă / Cu dragoste de ea cu dor/.
Mi-am ales întotdeauna oglinzi în care lumina se răsfrângea curată, simplă și reală;
mă refer la prietenii adevărați, căci în cei 77 de ani ai mei acum, oi-fi având și eu câțiva!
Cu drag le doresc tuturor un An Nou-2017, cu sănătate și fericire! Ioan Miclău-Gepianul

DIMINEAȚA!

Peste codrii, văi și șesuri roua-i un covor de-arginturi,
Râu-i spume, valul cântă, lumea pare un sonet,
Scris pe portativul zării de-a Naturii labirinturi,
Unde plin de dor și cuget studiază un poet.
Zarea-n flăcări se aprinde, când urzeala-i de negreală
Retrăgându-și a ei neguri lasă soarele să iasă,
Cu a lui coame aurite și zâmbire triumfală,
Dimineții dând plăcere, vieții cugetare-aleasă!
Nici o grijă-n codru verde, lumea-i veșnic în cântare,
Căci Divinul e în toate croitor și hrănitor!
Poartă păsările grija hranei lor ori de-mbrăcare?
Totuși ele-s vii embleme pe-al pădurii dragi decor!

Ioan Miclău-Gepianul
2017

schema-poeziei

De la Biblioteca ”Mihai Eminescu”
Australia

Mihai Eminescu, Patronul Poeziei Românești!
La 15 Ianuarie, 2017, se împlinesc 167 de ani de la nașterea
Luceafărului poeziei noastre!

În volume și ediții, în antologii și analize fără număr, oamenii
de seamă ai culturii Române, din generație în generație, au studiat și
explicat fenomenul EMINESCU, fundamentând pentru totdeauna
convingerea genialității poetului nostru național.
Personalități eminente, de talie enciclopedică, au trudit ani în șir
la studiul operei eminesciene. Demne de amintit sunt ilustre personalități,
ca de exemplu: George Călinescu, Perpessicius, Șerban Cioculescu,
Ion Creția, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, I.L.Caragiale, T.Arghezi, Aurel Rusu,
Ion Scurtu, Al.Piru, D.Murărașu, și mulți alții.
Din biografiile contemporanilor lui Eminescu avem cele mai sigure surse
pentru a înțelege viața și activitatea poetului, scriitorului și ziaristului
bucovinean. Iosif Vulcan anunța cititorilor FAMILIEI prezența tânărului poet,
de numai 16 ani, ”surprizându-i plăcut”, și publicându-i versurile poeziei
sale ”De-aș avea”. Apoi veniră vremile maturității, când avea să fie elogios
apreciat de cei din generația sa, Titu Maiorescu, Ion Creangă, Vasile, Alecsandri,
Barbu Ștef. Delavrancea, Al. Vlahuță, Ioan Slavici, și desigur pleiada de scriitori
ai generațiilor viitoare, până în prezent.
Poetul s-a identificat cu ființa neamului său românesc, cu aspirațiile acestuia,
cu suferințele acestuia, cu bucuriile acestuia, șlefuindu-ne o limbă literară cultă,
frumoasă, dulce, ca un fagure de miere. Vulgaritatea era străină stilului său, dar,
acea energie creatoare izvora din dragul și iubirea de a-și vedea neamul fericit!
Se observă de asemenea, că toți din această lungă pleiadă a admiratorilor operei
eminesciene, a celor ce ulterior și l-au ales drept patron al activităților lor literare,
au fost demni, s-au străduit a fi demni și cu respect pentru valoarea imensă pe care
Mihai Eminescu o reprezintă în ansamblu creatorilor de literatură românească.
Ar fi o blasfemie de neiertat pentru cei ce ar aduce nonsensuri și nimicuri puierile
a fi puse ori alăturate tocmai sub numele acestui mare geniu al artei și literaturii
noastre!
Luceafărul poeziei noastre aduce în continuu înobilarea ființei, a prestigiului artei
noastre, revarsă în gândirea noastră, a generațiilor ce vin, razele binelui și al dragostei
de neamul căruia aparținem! S-au scris și se vor scrie milioane de versuri dedicate
geniului eminescian, atât de tinerimea studioasă din țară, cât și de românimea de
pretutindeni trăitori. Să-i repetăm întotdeauna versurile poeziei,
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”

Ioan Miclău-Gepianul
2017

Anunțuri

2 gânduri despre „POEZIA ȘI STRUCTURA EI!

  1. A republicat asta pe fata noptii și a comentat:
    Peste codrii, văi și șesuri roua-i un covor de-arginturi,
    Râu-i spume, valul cântă, lumea pare un sonet,
    Scris pe portativul zării de-a Naturii labirinturi,
    Unde plin de dor și cuget studiază un poet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s