DOINĂ, DOINĂ, CÂNTEC DULCE…!

photo-1448436743829-52e5448304de

Doină, doină, cântec dulce…! Regină a sufletului românesc din adâncimi de vremi,
nemuritoare, mereu tânără, mereu fără de seamăn între frumusețile lumii, ne mângâi
și ne mai dai speranță!
Cei ce cunosc mai bine zic că nici un neam din lume nu te cunoaște, sau, mai bine-zis,
tu nu cunoști pe alt neam. Te-ai născut aici, în Carpați, între munți și mare, între Dunăre
și Țara Codrilor, pe un plai de dor și-un picior de rai. Poate ești un înger trimis de Dumnezeu
în grădina Maicii Sale, ca să semene florile, să unduie valurile, să lege ramurile și să bucure
sufletele.
Dacă din colinde românii au țesut scutecele Pruncului Sfânt, din tine, Doină, și-au cusut
straie pentru sufletul lor. Cu ele s-au îmbrăcat, când s-au dus cu oile în munți, când au ținut plugul pe brazdă, când au legănat copii, când au plecat la cătănie ori la război, când au gustat
iubirea, când și-au plâns bătrânețile și nefericirea, când și-au condus morții la țintirim.
Te-au cântat fetele și feciorii, femeile și bărbații, bătrânii și copiii. Ai fost ca o rugăciune
dătătoare de liniște, de speranță, de curaj și vitejie. Ai legat oamenii și generațiile între ele cu
țesătura nevăzută a dorului și a dragului, ai înscris în armoniile tale toată istoria neamului,
toate amintirile, suferințele și bucuriile, înălțările și poticnirile, viii și morții. Ai fost ca o punte între cele ce-au fost, cele ce sunt și cele ce vor fi, între vii și morți, între disperare și victorie. Ai mângăiat pruncii din leagăn și le-ai rânduit visele; ai ajutat fetele să-și întrevadă
ursitul și flăcăilor să-și presimtă împlinirea; te-ai bucurat cu învingătorii și ai închis ochii
muribunzilor, ai desfătat pe toți la nunți și la botezuri, la hore și la nedei; ai încurajat bătrânii
și pe cei aflați în suferință. Cu tine românii n-au mai fost singuri, iar greul nu le-a mai fost prea greu; cu tine au putut să împingă mai ușor carul istoriei și al vremurilor.
Te-ai întrecut primăvara cu trilurile privighetorilor și ciocârliilor, cu fluierul ciobanilor și
plânsul mieilor; ai șters sudoarea secerătorilor vara, ai rumenit strugurii și merele toamna; ai
dat speranță iarna celor de sub troiene. Te-am numit Zeiță, ”doină românească”, fiindcă te-am
socotit întotdeauna a noastră, fiică, soră, soție, mamă, bunică, iubită.
A fost o vreme, când erai pe buzele tuturor. Eram prunc, când te cântau copiii și tinerii care
pășteau vitele pe deal, te cântau sătenii mei la arat, la secerat, la prășit, la cosit. Dormeam vara afară și auzeam până după miezul nopții pe câte unul trecând, flăcău sau vârstnic, uneori
bătrân, cântându-te pe drum. Mergea și cânta. Îi cunoșteam după glas. Se opreau și câinii din
lătrat ca să-i asculte. Știu oamenii care toată viața te-au avut pe buze și, cu siguranță și în suflet. Fie că erau fericiți, fie necăjiți, șuierau încet câte o doină, ca pe o rugăciune a inimii.
Pe versurile ei își plângeau trăirile și durerile. La nunți, mergeau lăutarii în jurul meselor și cântau fiecăruia ”cântecul lui”. Celor mai bătrâni și mai greu încercați de viață le cânta însă ”doina”. Glasul lăutarului, acompaniat de fermecata vioară, te pătrundea până în suflet. Nici
mâncarea nu-ți mai trebuia! Cântau doine seara târziu cei ce mergeau la clacă, la curățatul
porumbului, la scărmănatul lânii și la alte treburi care se făceau ”pe ajutate”. Cântau doine
mamele, când își adormeau copiii. Cântau doine bocitoarele, când conduceau mortul la groapă
și-n multe alte împrejurări.
Astăzi mai aud doine la televizor, la radio, pe tot felul de aparate moderne, la câte un spectacol organizat. Este ca un opreg, o catrință, o legătură, o pereche de ițari, pe care le scoți
din lada de zestre a străbunicii, le îmbraci ca să te vezi în oglindă și le pui la loc. E minunat să
asculți pe Dumitru Fărcaș, pe Gheorghe Zamfir, pe Achim Nica, pe Constantin Gherghina și
pe mulți alți doinitori povestindu-ne istoria, copilăria, vremurile și viața, dar parcă nu-i destul.
Aș vrea să mai aud doina cântată de omul de rând, tânăr sau bătrân, la câmp, pe drum, acasă, peste tot. Din păcate, omul acestor zile e tot mai încruntat, mai crispat, mai împovărat,
mai hăituit de griji și de nevoi! Îi place să ascule doina, muzica în general, dar nu să o cânte.
Omul de ieri cânta Doina ca pe o spovedanie a sufletului său; omul de azi ascultă doina altora,
dar nu descuie lacătul de la ușa propriului suflet. Alte genuri muzicale sunt plăcute tinerilor. Aud adesea mașini trecând pe drum. Au geamurile deschise și pe ele năvălesc asurzitor rafale
de bubuitiri, țipete, zgomote, hărmălaie ca de pe fundul iadului. Se zice că aceasta e muzica
tinerei generații! Dumnezeule sfinte!
Întoarce-te, Doină, iarăși printre noi, să te cântăm, să te-ascultăm, să ne spunem prin tine
bucuriile, să ne plângem amarul. Cu tine în suflet și pe buze am fi iarăși noi înșine. Prea ne-am înstrăinat fără tine. Parcă umblăm de-a baba-oarba, atâta vreme cât nu ești cu noi. Tu ne
spunea-i de unde venim ca oameni, ca neam, ca țară, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Era-i busola acestui popor.
Dacă ești, într-adevăr, îngerul acestui neam, soptește-I lui Dumnezeu, așa cum știi tu mai frumos și mai convingător, că avem nevoie de El, avem nevoie de tine, avem nevoie de noi
înșine!
”Doină, doină, cântec dulce / Când te-aud, nu m-aș mai duce! / Doină, doină, viers cu foc, /
Când răsuni eu stau pe loc!”

Publicația ”Scrisoare Pastorală”, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăț-Mehedinți
Anul XV(2016), nr.334(16-30 Septembrie).Editor: Preot Prof.Dr. Al.Stănciulescu Bârda.

CE MI-E MIE DRAG PE LUME
Lui Ben Todica

Ce mi-e mie drag pe lume,
Prieteni dragi cu vorbe bune,
O vâlcea cu lăcrimioare,
Răsăritul cel de soare!

Să văd roua peste câmpuri,
Mieii alergând pe dâmburi,
S-aud mierla dumbrăveană,
Cântând doina ei aleană!

Și mi-e drag s-aud cum bate,
Pe la cioturi scorburate
De goruni, o gheonoaie,
Repezită și vioaie;

Și mi-e drag să caut urme,
Ce-s lăsate-n zori de turme,
Turme albe de mioare,
Ca-n cer stele călătoare,

Când cu coama ca de zimbru,
Se ridică de prin cimbru
Vântul, ce ieșind în drum,
Poartă valuri de parfum;

La fântâna cea de piatră,
Coțofana și azi latră,
Stând pe cumpăna cea veche,
Ca-n povești zmeul de veghe!

Când văd fumul de la stână,
Văd câmpia cea română,
Când aveam inima pruncă,
Și purtam căciulă țurcă!

Ioan Miclău-Gepianul

Anunțuri

2 gânduri despre „DOINĂ, DOINĂ, CÂNTEC DULCE…!

  1. A vorbi despre cineva sau ceva,
    Este a revela un adevar.
    Adevarul poate fi spus doar prin poezie!
    Pentru ca el sta ascuns, in locuri
    Care nu pot fi vorbite.
    Si sunt Binecuvantat!
    xoxoxo Ben

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s