Proverbele – oglinda lui Dumnezeu

Poporul român a fost conștient întotdeauna, – și a mărturisit aceasta de câte ori a avut prilejul -, că există o forță supranaturală, creatoare și conducătoare a lumii. Întreg folclorul românesc vorbește despre aceasta. În lucrarea de față, ne-am oprit asupra proverbelor, mai cu seamă că avem în curs de apariție un serial de patru volume de proverbe religioase românești, din care primul a apărut deja. În perspectivă, ne propunem ca, după apariția celor patru volume, să sintetizăm materialul respectiv și să realizăm o sinteză pe tema Teologia și proverbele românești, așa cum am făcut cu alte noțiuni reflectate în paremiologia românească(justiția, Sf. Taine, spre exemplu). Trimiterile din lucrarea de față se fac la cele zece volume ale lui Iuliu Zanne.
I. Din proverbele românești reiese, fără ambiguitate, că Dumnezeu este o ființă rațională, spirituală, cu chip de om, care intră în relație cu oamenii. Dumnezeu este forța supranaturală, creatoare și conducătoare a Universului. El este ființă rațională, Unul în ființă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Cele trei persoane formează Sfânta Treime. Legătura dintre cele trei persoane este dragostea. Cele trei persoane ale Sfintei Treimi au atribute specifice, dar și atribute comune. Omul din popor vorbește de ,,Moșul”(Dumnezeu-Tatăl), de Mântuitorul Iisus Hristos și de Sfântul Duh, precizând adesea lucrări ale acestor persoane în legătură cu omul.
După ce parcurgem mai multe dintre astfel de proverbe, ajungem la concluzia că imaginea lui Dumnezeu este antropomorfă, ,,după chipul și asemănarea omului”. Pe Dumnezeu Îl poate atinge sau, la o adică, Îl poate lovi: ,,A da cu securea în Dumnezeu” (VI, 688), ,,Aruncă cu piatra-n Dumnezeu” (VI, 688). Dumnezeu are organe ca ale omului: ,,A fi (sta) după spatele lui Dumnezeu” (X, 371), ,,Când seceri la grâu, să laşi un peticel numai cât cuprinzi cu braţul, numit barba lui Dumnezeu, în mijlocul lanului, că aşa e bine” (IX, 314); folosește ca mijloc de transport un cal obișnuit:,, A descălecat Dumnezeu la …” (VI, 81); se ajunge la El, chiar în ceruri fiind, cu multă ușurință: ,,A călcat pe ou şi s-a prins de Dumnezeu” (VI, 665). Dumnezeu e foarte aproape de om: ,,A fi cu Dumnezeu în sân” (VI, 679) și omul are acces la El cu ușurință.

Author Pr.Al.Stănciulescu Bârda – România

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s