DIN POEȚII CLASICI – MIRON POMPILIU (1848-1897)

Miron Pompiliu (1848-1897)

DOR DE ORADE
Scumpă Orade, oraș frumos,
Când melancolic stau și gândesc,
L-al tinereții timp aurit,
Cu drag la tine gându-mi opresc.

Parc-aud glasul râului tău
Așa de dulce prin sălcii șoptind;
Parcă văd încă a tale culmi,
Ce împregiuru-ți frumos se-ntind.

Și-acea grădină cu bolte verzi,
În care fruntea-mi se răcorea;
Apoi de-o seară îmi amintesc,
Ce până la moarte nu voi uita.

Sta să apuie soarele-acum…
Cu dor de tine m-apropiam;
Lăsând în urmă dealuri și văi,
Privirea-n zare o adânceam.

De-odat-un dulce fior simțesc:
A tale turnuri apar frumos,
Zăresc biserici, case zăresc,
Zăresc tot chipul tău maiestuos.

În fugă mare caii mă duc,
Pieptul îmi arde de-un tainic foc;
De neastâmpăr adânc cuprins,
Fugari-mi pare că stau pe loc.

În sfârșit iată… iată-m-ajuns!
Moment ce-n viață n-oi mai gusta!
La o fereastră cu ochii plânși,
Un chip de înger mă aștepta.

Mulți ani, Orade, de-atuncea sunt,
Totuși la tine gândesc cu dor
Căci, dragă-n sânu-ți eu am visat
Al vieții mele vis de amor!

Miron Pompiliu, POEZII, Ed.”Mihai Eminescu”, Oradea, 1998.
Inspectoratul Pentru Cultură BIHOR

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s