IOAN MICLĂU-GEPIANUL: Recenzie la cartea ”OAMENI, FAPTE, ÎNTÂMPLĂRI” Autori Pr.STELIAN ZOICAN, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Untitled

”…Cât de frumoase sunt cărțile care readuc la lumina zilei prezente, oameni
și fapte din vremile trecute, aducându-ne nouă celor de azi, amintiri ale
continuității mereu reînoite a vieții, dinspre străbuni la nepoți și strănepoți!
Așa percepeam eu cartea despre care doresc să scriu aceste rânduri, cum se zice azi, a scrie o recenzie. Hotărârea am luat-o tocmai in prima zi de Primăvara
australiană, adică 1 septembrie,2015, aceeași dată cu prima zi de toamnă
europeană, iar eu și nevastă-mea vorbeam despre vremile copilăriei noastre,
în timp ce intindeam pe uscător hăinuțele spălate ale nepoțeilor! Fiindcă părintii lor erau la servici, fiind deci o binecuvântare dumnezeească să ai părinți, bunici alături! Știam acest adevăr de aceea îl și infăptuiam cu mult drag!
”Auzi tu nevastă,încep eu vorba, îmi vin în minte versurile unui cântec de pe vremea când eram copil de vrea 9-10 ani; auzit și invățat de la niște fete din satul Homorog, lucrând noi la niște grădinării din zonă; pliveam morcovi, ardei și roșii, care, auzeam noi că vor fi trimise rușilor. ”Doamne apără, zice nevasta, dar cum poți ține minte astea?” ”Așa bine! Am început să i le repet chiar prin cântec:
”Cucuruz cu frunza-n sus,
Țucu-i ochii cui la pus,
Că la pus cu patru boi,
Țucu-i ochii amândoi;
Și la pus cu patru vaci,
Țucu-i ochii cei bărnaci;*
(*-căprui).
Ne-am bucurat împreună!
Priveam la cartea ”Oamneni, Fapte, Întâmplări” editată la Editura ”Cuget
Românesc”, 2015, de către eruditul Preot Prof.Dr. Al.Stănciulescu-Bârda, carte ce o aveam pe masa din fața mea, primită doar cu câteva zile în urmă, și pe care o și citisem, adânc pătruns de atâtea varietăți și valori sufletești cu care porneau pe calea vieții lor, copiii de tărani din zonele muntoase mehedințene!
In acel moment am simțit cum mă inundă acea energie îndemnătoare pe care o sesizez întotdeauna când mă bântuie ideea unei fapte bune, a poeziei, sau a lucrului prin grădină!
Așadar, să prezentăm structura acestei cărți minunate. Cu un ”Cuvânt înainte”, semnat de editorul Pr.Al.Stănciulescu-Bârda, prin care de fapt vom afla despre contribuția comună a celor doi autori la realizarea cărții, Pr.Stelian Zoican, Pr.Al.Stănciulescu-Bârda. Vom afla despre valoarea și talentul de creștin desăvârșit al Preotului Stelian Zoican, căruia îi aparțin povestirile, iar editorului, extraordinarul merit de a fi salvatorul acestor amintiri și fapte, prin tipărirea lor într-o carte.
Pr.Stelian Zoican, ne spune domnul Bârda, era un foarte bun povestitor, atractiv, intotdeauna plin de sperantă și optimism, a făcut cinste misiunii sale preoțești, stâpân întotdeauna in cele ce împlinea. Era dintr-o familie de creștini adevărați, doar că nu prea se îndemna la scris, deșii bunul său prieten
din Malovăț, îl îndemna să nu lase aceste fapte și întâmplări nescrise,
spre a rămâne în continuare niște oglinzi de referințe pentru generațiile viitoare. Sunt acolo adunate istorii ale unei lumi, care asemenea celei de azi, se
bucura de viață, de bucurii, oameni ce îndurau cu tărie și speranțe de mai bine, toate greutățile vieții lor. Era viața părinților și a străbunilor noștri!
În continuare, structurarea cărții se realizează prin șase Părți bine definite dar in același timp organic legate!

Partea I-a. ÎNAINTAȘII
Partea a II-a. COPILĂRIA
Partea a III-a. AMINTIRI DIN SEMINAR
Partea a IV-a. DIN VIAȚA DE PREOT
Partea a V-a. OAMENI, FAPTE, ÎNTÂMPLĂRI
Partea a VI-a. CHIPURI ȘI ICOANE

Meritul editorului Pr.Al.Stănciulescu-Bârda devine cu atât mai substanțial,
cu cât in final Pr.Stelian Zoican reușește să-și aseze faptele vieții sale, așa cum au fost ele in realitate, pe mai multe discuri de înregistrare, rămânând co-autorului și editorului cărții, marea sarcină a le asculta, rescrie, regrupa, îndrepta, ca totuși să nu se piardă aceste valori spirituale, fapte reale, și demne de învățătură,demne de a cunoaște noi, cei de azi, suferințele și bucuriile părinților noștrii, obiceiurile lor, felul lor de a trăi și întrajutora, și
mai ales valoarea unui Preot dăruit misiunii sale sfinte, folosul acestuia în
conduita vieții satului românesc!
Ca să vedem și să înțelegem cât mai profund valoarea acestei cărți noi apărute, să ascultăm ce ne spune editorul acesteea, Pr.Al.Stănciulescu-Bârda:
– ”De cele mai multe ori când il întâlneam, îmi dădeam seama că e un foarte bun povestitor. Avea o memorie excepțională și se obișnuise să-și presare conversațiile pe care le avea cu mici istorioare din viața personală, ori din cele cunoscute de la alții, pentru a fi mai convingător în ceea ce susținea”.(pag.9)
– ”Cartea de față, ”Oameni,fapte, întâmplări”, este o realizare a Părintelui Stelică, alături de numeroasele CD-uri, pe care a înregistrat muzică populară din zona de munte a Mehedințiului. Contribuția subsemnatului e minoră, în sensul că am repovestit piesele părintelui”.(pag.11)
Este aci desigur o împreunare de modestie si sinceritate!
Oricum, trebuie observat și adevărul căci ascultând, descifrând și legând
relatările de pe CD-uri, nu era o muncă prea ușoară, și cred că nici nu s-ar fi angajat oricine la o asemenea treabă! Doar puterea unei chemări interioare, de credință și iubire, al frăției prin profesie și origine de vatră putea să ducă la această hotărâre, spre a intocmi cartea aceasta. Fapt ce trebuie recunoscut.
Și ne mai spune Editorul: ”Părintele Stelică Zoican retrăiește și ne face să trăim cu dânsul momente din copilăria, tinerețea și viața sa de preot, cu bucuriile și necazurile ei, cu înălțările și poticnirile ei. Prin acestea, Părintele Zoican dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mare este rolul unui
Preot într-o comunitate, cât de mult a iubit Biserica, oamenii locului, valorile lor spirituale, cât s-a străduit sa salveze ceea ce se mai putea salva de la pierire din comorile artistice ale zonei. Găsim aici tipuri puternice de personaje, precum părinții și bunicii părintelui, fratele său Nicolae, învățători și profesori din satele de munte, oameni din satul Balta și altele învecinate”.(pag.11).
Mai aflăm din această carte despre faptul că Pr.Stelian Zoican era un maestru al fluierului, ajungând la perfecțiune, căci copil fiind încă, tatăl său îi cumpărase un fluier drept cadou, pentru că a ieșit premiant la școală.
Păzind caprele le cânta acestora încât, precum în poveștile noastre românești,
acestea il urmau oriunde se indrepta micul păstor cu fluierul său.
Dar crescănd și ajungând ”Păstor de credincioși adevărați”, Pr.Stelian Zoican
cu fluierul său, formează o echipă de fluierasi, in satul Balta, câștigând multe
concursuri culturale, ducându-si fluierașii săi la profesionalism, astfel ajungând a se situa pe locul I, pe Tară, cu ocazia unui festival național.
Povestirile, întâmplările povestite cu atâta entuziasm, și in culorile vremii sale,
dă cărții atracție de la care cititorul greu se mai poate opri, odată începând
cititul!
Să dăm câteva exemple întradevăr istorice, din Partea I-a, ”Înaintașii”. Despre ”Căpitanul Nicolae Zoican” din Balta, care era căpitanul lui Tudor Vladimirescu. Acesta era negustor de vite, bogat, care aproviziona pandurii cu arme din Banat, dar și cu multe altele necesare revoluției lui Tudor! Apoi aflăm despre vestita Zoica. Aceasta era căpitan de plai pe la 1700 și avea sub comanda ei o ceată de plăieși din satele din nordul Mehedințiului. Cu aceștia apăra aceste sate de turcii care periodic navăleau de la Ada-Kaleh. Zoica avea o moșie imensă, se întindea de la Balta până la Gornenți, moșie numită Ponorel. Zoica
umbla îmbrăcată in haine de bărbat! Ca preot creștin Stelian Zoican era un adevărat apostol al credincioșilor săi. Lumea îl iubea și avea incredere în el,
fiindcă povățuia cu înțelepciune pe oricine îi cerea sfatul și ajutorul. Purtarea sa era demnă, dar știa, si avea un mod popular de a convinge, cum s-ar zice în stil oltenesc, astfel în Partea a II-a Copilăria, ne povestește despre o amintire
ce o trăise la bunicii săi! Era vremea Postului de Paști!
” Baba Lena Zoican era o mare postitoare”, așa că având în vizită pe fiul ei Ioniță
Zoican cu nevastă-sa Anica și copii, între care și Stelian, îi intrebă:
”Da voi postiți anul ăsta?”
”Postim și noi, mamă, i-a răspuns noru-sa Anica, dar nu putem tot postul, că avem de muncă. Postim prima și ultima săptămână și zilele de miercuri și de vineri!”
”Înseamnă că mă lăsați iar numai pe mine să postesc!” a răspuns baba cu amărăciune.
”Postesc și eu cu matale!” a sărit de colo nepotul Stelian, o mogâldeață de om de vreo șase anișori”. (pag.37)
Așa a a rămas nepotu cu bunica să postească și el! A spălat bunica și oalele de mai multe ori ca să nu rămână fărîmă de untură pe ele, ba chiar și clanța de la ușă a sters-o cu cenușă. Postiră ei bine, dar după mai multe zile lui Stelian îi
veni foamea, așa că doar duminica bunica îi dădea lapte, ouă și brânză, căci trebuia să crească! Într-o zi cu ploaie multă, se nimeri să dea pe la casa bunicii
Lena, părintele Gogâltan ce venea de la Costești, cerând adăpost pe așa vreme!
Lena Zoican il întrebă de indată dacă vrea să-i pună ceva de mâncare! Dar fiind
Post, ea îi spune că are acum numai ”niște fasole cu mălai!”
”N-ar fi rău, mamă Leno”, raspunse părintele Gogâltan uitându-se la copil, dar
acum aș dori eu altceva!” Zice: ”Ia frige dumneata ceva de la grindă, că băiatul ăsta nu trebuie să țină post. Copii sub șapte ani au voie să mănânce! mai zise el,
privind-o pe bătrână cu înțeles. Mai pune acolo și o căpățână de varză acră și un
păhărel de țuică și ne descurcăm noi!”(pag. 39)
Masa fiind așezată, părintele zice că nu mănâncă dacă nu mănâncă și Stelian; și bineînțeles că Stelian nu a mai așteptat să fie învitat de două ori! Se ospătară
ei frumos, ”copilul înghițea hulpav trandafiri și muschiuleți”, și nici nu observa că părintele Gogâltan se ospătase numai cu mălai și varză acră! Peste ani, Stelian Zoican își amintește cum niciodată nu mâncase așa gustoasă mâncare ca
atunci cu Părintele Gogâltan. Deosebit de plăcută este amintirea cu ”Prima zi de școală”, despre care printre multe altele, Stelian își amintește cum taică-său,
pe la jumătatea anului, venise pe la școală să vadă cum îi învață ”ficiorul”. Vorbise el cu învățătorul dar Stelian nu știa ce? Vorbiseră între patru ochi! Așa că îl intrebă pe taică-său: ”Tăticule, ce-ți spuse învățătorul?” ”Îmi spuse că dacă tu ai învăța mai bine decât înveți acum, s-ar putea să iei chiar premiul întâi! Dacă vei lua premiul întâi, eu îți voi da un fluier!” Copilul s-a bucurat foarte mult, fiindcă tot își dorea să aibă un fluier!
Fiecare amintire, povestire, intradevăr dovedesc darul inegalabil al Preotului
Stelian Zoican de a povesti, de a da atâta farmec și autenticitate acestora, încât,
repet, gestul editorului de a salva aceste amintiri/înțelepciuni și folclor popular, merită tot respectul și aprecierea!
Doar să amintim despre ”Rușinea lupilor”, ”Marea hotărâre”, ”Lacrimile mamei”, ”Concentrarea”,”Testul de inteligență”, ”Viclenia”, ”Prima pedeapsă”,
”Nota buclucașă”,”Prima iubire”, și multe, multe asemenea amintiri ce te face să te gândești la propria-ți copilărie, la labirintul căutărilor tinerilor spre realizarea căilor vieții și visurilor lor! Recomand această carte de valoare, plină de exemple și înțelepciuni, despre truda prin care se ajunge la împliniri, prin morală creștină ce duce la iubirea muncii , la iubirea aproapelui tău, căci același Duh dumnezeesc ne ține pe toți în viață! O carte ce se poate cântări numai cu inimă și mintea!

IOAN MICLĂU-GEPIANUL
07.09.2015

Anunțuri

2 gânduri despre „IOAN MICLĂU-GEPIANUL: Recenzie la cartea ”OAMENI, FAPTE, ÎNTÂMPLĂRI” Autori Pr.STELIAN ZOICAN, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s