TEATRU

Teatru
Câteva observații
*
-Se apreciază, chiar foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor
ce studiază și au studiat istoria precum și evoluțiile teatrului de-alungul
veacurilor, faptul că acesta reflectă schimbările ce caracterizează
sistemele sociale la un moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății
redată de dramaturgi și pusă in scenă de actori, oglindindu-se aici
publicul însuși, cu toate cele aparținătoare vieții prezentului, trecutului
precum și despre orientările spre viitor. Se știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă, devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii omenești!
– De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător viu al prezentului,
cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni, aduce servicii care favorizează întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă extrem de utilă, atunci când este înțeleasă și susținută, atât de spectatorii și iubitorii de teatru, căt mai ales de organele oficiale in cadrul sistemului social existent!
– Teatrul își împlinește menirea atunci când sistemul social, mai cu seamă
sistemul politic existent, nu aplică presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte, exemplele negative abundă, astfel că si teatrul se ridica și decadea după cum sistemele sociale, imperiile lumii se
ridicau sau decădeau! Mai grave erau situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de multe ori realizările teatrale ale trecutului, pierzându-se astfel acea referință ce ar fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a scopului acesteea; scop bineîțeles benefic infrumusețării vieții societății viitoare! Dramaturgia românească bineînțeles că nu a scăpat de
asemenea situații dealungul istoriei sale.
– Studiile și cercetările în lumea teatrului antic grec a atras mulțimi
de cercetători, oameni pasionați de a cunoaște istoria și originile artei teatrale,
nivelul calitativ al acestei vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru,
actorii din scene, modul și sistemele în care se organizau desfășurările acestor acte culturale, evoluția în timp și spatiu , s.a.m.d. Nu întotdeauna însă s-a reușit
a cuprinde și reda istoria teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene, autorii reali a acestora, multe, foarte multe
s-au pierdut în decursul timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor naturale, focuri și inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales că
scrierile se realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale(cazul scrierilor biblice), iar decadența mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau aceste valori
pierzaniei. Deseori lipsa de atenție și de păstrare ajungea până acolo încât
aceste manuscrise deveneau materie de lucru, folosite de meseriași și
comercianți! Este de la sine înțeleasă strădania acelor hermeneuți în
cercetările lor, de cele mai multe ori reușind să adune chiar și pe fragmente
scrierile anticilor, spre a întregii ulterior opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna dispărute și necunoscute! Nu mai vorbim de greutățile întâmpinate de traducătorii acestor scrieri. Fie proză, fie poezie, dar mai ales
cele dedicate teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”, traducătorii operelor
tragice-comice ale anticilor Greciei precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander, s.a.m.d., enumără dificultățile acestor traduceri, la care s-au
angajat ei înșiși, și asta din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului,
nouă celor prezenți și celor ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!
Munca acestora trebuie întotdeauna respectată, mai ales socotind labirintul
atât de încâlcit al zecilor de secole trecute, căutând a descifra papirusurile găsite și pe la momâile piramidelor antichității! Nu e o muncă la care s-ar angaja oricine! Asta ne-o spune traducători ce au transpirat în această muncă, precum: Norma Miller, David Barett, Alan Sommerstein, E.F.Watling,
si desigur mulți acei pasionați a descoperi și cunoaște cultura și modul de viață
a celor ce au trăit și locuit cu mii de ani în urmă în geografia acestui vechi și cu mult sânge sfințit loc, Pământul!
Secolul III și II. BC. se va lumina prin întâlnirea culturii Greciei cu Roma antică, moment în care Horațiu(65-8B.C.) făcea analize in lucrarea sa ”Ars Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atennienilor, ușurând într-un fel situația lui
Aristofan, care, la un moment devenise mărginalizat de sistemul politic al vremii sale. Sparta atacase Atena, incep razboaiele dintre aceste state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele Peloponeze, acum vin și
cuceririle lui Alexandru Macedon, aducând Grecia sub stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită si utilă aciditatea satirică din scrierile comice ale lui Aristofan, probabil pentru că tocmai acesta(Horațiu) satiriza versurile lui Lucilius astfel:
”…Yes, I did say that Lucilius verse is incompetently composed/ Who is so besotted an admirer of Lucilius as not to admit this?/
( Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The Assembly Women/Wealth/ translated by Alan H. Sommerstein and David Barett, published by Penguin Books, London, 1978).

Mai înspre vremea când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului
Teatru al Greciei antice, devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene, Plutarch(45-125A.D) revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului deadreptul vulgare în exprimare a lui Aristofan. Cercetătoarea și translatoarea operei lui Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că,
Aristofan era și un strălucit poet, poate unul imediat după Homer.
– Revenind la perioada acelui Teatru Vechi, se afirmă
faptul că între perioada secolului al V-lea și al IV-lea, adică timp de un secol,
teatrul antic grecesc trece printr-o mare transformare, care de fapt nu este
altceva decât un rezultat al schimbărilor social politice ce au avut loc, așa cum
aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii, dublate din plin de
cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața lumii. Aproximativ, perioada dintre 421 și 321, devine acel timp și spațiu în care se produc transformările din arta dramaturgiei antice grecești. In acest timp aveau să se evidențieze ca reprezentanți, doi mari scriitori de teatru, Aristofan ca reprezentant al Teatrului Vechi, și Menander inspre finele secolului, ca reprezentant al Teatrului Nou. Poet și comedian, Aristofan crește in acest mediu de continue lupte social-politice, devenind prin natura ființei sale, cel mai abil dar si aciditiv scriitor de comedii. Dar a susține tradiția atenienilor, acea tradiție de libertate ce se înstăpânea la Atenieni incă din vremea lui Pericle, nu convenea acum celor ce stăteau devotati ocupației imperiului lui Alexandru. Politicienii vremii, cum era si cazul lui Cleon, devin personaje false atenienilor, iar condeiul lui Aristofan nu-i iartă.
Numai că acesta(Aristofan), nu se afla in vremea când Sofocle(496-406) scria tragediile sale, ”Regele Oedip” ”Antigona” și altele! Sofocle trăia la Atena lui Pericle, iar acesta cum se știe adunase in jurul său oameni de arte! Herodot și Sofocle erau prieteni, făceau parte dintre cei ce scriau și creau opere de multe genuri la curtea lui Pericle.
Tragediile in general nu erau tragisme fără un fond de educație și morală bine inspirate! Sofocle, precum si ceilalți tragiști, Eschil și Euripide, prin scrierile lor pe teme tragice si puse pe scenă, de fapt deschideau mintea și cugetele atenienilor spre a se feri a călca pe urmele personajelor lor tragice; convenea deci politicii de libertate și bună convietuire dictată de Pericle atenienilor.
Se pare că Sofocle învățase ceva și de la înaintașul său Pindar, mai ales privind
relația dintre Atenieni și Tebani, fapt pentru care Pindar avuse câteva neplăceri. Herodot ca părinte al Istoriei, se pare că ajungând la Istru, privind peste zări, recunoștea că sunt acolo mari întinderi de spațiu in care trăiesc niște oameni sfinți, care vorbesc cu Cerul! Astea erau pământurile hiperboreene ale lui Zalmoxe, pe plaiul Mioriței, unde era polul spiritual al pelasgilor hiperboreeni, acolo era Armis zeul Geților, iar primii coloni greci respectau cultura acestora, o acceptau precum Pitagora, Sappho, Anacreon, s.a.m.d.
– Alta era conjuctura vietii social politice in deceniile următoare ale
secolului, altele interesele imperialilor macedoni. Scrierile comic-satirice ale lui Aristofan: The Knight, Peace, The Birds, The Frogs, The Clouds, The Wasps, The Assemby Women, Wealth, și desigur cele pierdute in vreme, îi aduseră acestuia glorie dar și starea de a ajunge în judecăți și condamnări! Desigur toate urmare a invadării atenienilor, a pierderii libertății lor, cu care se știau ei a fi istoricește în existență!
Altele aveau să fie acum orientările scrierilor pentru Teatre. Apariția lui Menander (341-290 B.C.) ce se dovedește a fi mult mai inteligent, mai studiat, încearcă să renunțe la multe din vechile obiceiuri și practici, cum ar fi minimalizarea rolului ”corului”(Chorus) care prezenta spectatorilor înainte, prin cântec sau dans, tema comediei ce se va prezenta. Acest rol revine acum actorilor, iar aceștia preiau o costumație reală a atenianului, masca purtată de actori în timpul spectacolului este înlăturată, după cum și dansurile lui Satyr.
Scena sub cerul liber rămâne însă în continuare, în câmp sau pe străzile
ateniene, cuprinzănd una sau două case uneori, depinzănd de tema comediei
prezentate. Locul comediei încetează a mai fi extins când în rai, când în iad, aceeași soartă zeităților grecești. Chiar Aristofan își mai temperează aciditatea satirică, desigur lecuit de politicieni, în timp ce în Roma antică trebulațiile scriitorilor cu politicienii vremii continuă. Menander aduce în comedia greacă teme legate de relatii familiare mai mult, relații dintre tată și fii, mame și fete, iubiri cu multe hazuri între doi tineri, s.a.m.d. Mult apreciate erau scrierile ”The Girl From Samos”(Fata de la Samos), ”The Farmer”(Fermierul), ”Old Cantakerous”(Bătrânul Cantakerous), și multe altele! Desigur actorii fiind echipați în costume normale ateniene și fără măști, fără Satyr, fără Hermes
al zeilor!
În Roma antică exemplară fiind expulzarea lui Ovidiu la Tomis(Constanța de azi), totuși se observă o oarecare orientare spre finele ultimului secol înspre ode pastorale si zeitățile romane, ce aveau să învioreze ființa umană!
Chiar scrierile lui Horațiu și Virgiliu, pătrund înspre frumusețea vieții
pastorale, a agriculturii, a pădurilor îmbietoare la cântecele cerești ale păsărilor. Iar ca să zic și eu ceva de la mine, deși nu mi-o va lua nimeni în seamă, măcar de ar fi numai atât, chiar acești scriitori latini poartă in ființa lor ceva din gena pelasgilor traco-daci, ceva din paradisul pământului hiperboreean, al Mioriței după versul, ”pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai/”.
– Trecerea liniei de aur, din era veche B.C. inspre era nouă A.D, ne aduce în
contact cu noi vremuri, istorică fiind vremea lui Costantin, a luptei sale cu politicienii Romei, cu fratele său Constans, scindarea imperiului Roman, nașterea imperiului Bizantin,(324 A.D) iar de aci înainte toate cele ce Istoria recunoaște, avea să se întâmple! Lupte intre Lumină și intuneric! Un adevărat teatru al vieții, Creștinismul devine recunoscut ca forță religioasă întradevăr,
binevenit, dar scindat și acesta, unul de Răsărit, celălalt de Apus! Acest fapt nu va fi de mică importanță pentru istoria secolele ce vor veni!
– Secolul al II-lea, A.D., devenise unul al furturilor de valori literare, de opere ale unora trecute pe seama altora, o adevărată amestecare a insăși istoriei culturii omenești, peste care venirea popoarelor migratoare barbare, pune pecetea formării în timp și spațiu, de noi civilizații, în timp ce altele rămân în umbră! Arderea bibliotecii antice din Alexandria, în 48 B.C, datorate cuceririlor lui Cezar, după unele izvoare de informații, dar mai fiind sub flăcări si după noua era(A.D.), lucrurile devin mai complicate, oricum nimeni nu vrea să-și asume reponsabilitatea acestui oribil act! Pentru istoria omenirii a însemnat însă o mare catastrofă! Lumea devenea o mare scenă de tragedii, dar de data aceasta adevărate și nu doar scrise, iar spectatorii/viețuitorii mureau nevinovați!

– Evenimente de cosiderabile proporții vor include luptele de ordin cultural, mai ales spiritual-religioase, mișcări de populații, revolte, războaie, foamete,
Deci cu nimic sau mai deosebit de vremile mai vechi. Cea ce mai târziu îi dă lui
Dante Aligheri(1265-1321 A.D), ideea scrierii operei sale ”Infernul”, iar lui Honore de Balzac(1799-1850), ”Comedia umană”.
-Dar, omul recunoscut azi a fi o sensibilitate universală, o
creație superioară, înclinată spre o libertate a sfințeniei proprii, ce i se trage
dinspre origini, pare să aibă o mai puțină legare la vr-un sistem oarecare, iar
Teatrul devenind forma de manifestare, de exprimare, care, îl ridică pe om din decădere și suferință, la conștiința că el, Omul, are dreptul și puterea ași asigura continuitatea sa existențială, în acest intreg Univers, in care la creat și înălțat acel Duh al Creațiunii Universale, căruia ne rugăm cu recunoștință!
Creatorului Divin Dumnezeu, cunoscut nouă mult prin Fiul Său Iisus Hristos,
venit spre a ne îndrepta calea vieții!
– Această trecere de la Vechiul Teatru la Noul Teatru bineînteles că nu s-a
realizat în mod instantaneu, ci treptat, pe fondul mai multor decenii viitoare,
a mai multor secole. Noul Teatru definește și poziția zeităților, precum cea a lui Hermes, care nu mai e chemat în ”chorus”, rolul acestuia revenind actorului atenian! Se observă o regăsire a realtății istorice a întregii culturi grecești.
Dramaturgia britanică îl are pe dramaturgul Shakespeare(1564-1616), care
avea să fie considerat poet și dramaturg universal. Totuși acesta, mai ales prin acea dramă mult apreciată, ”Regele Lear”, amintește de vechile tradiții ale teatrului vechi, în schimb ”Romeo și Julieta”, tinde a se atașa noului Teatru. Ceea ce dovedește că marele dramaturg britanic își avea orientarea lui proprie
la realitățile social-politice, după talentul și arderile lui, ca atare ceva specific spiritului său englez, fără a fi vorba de tratate sau forumuri specifice vremilor de azi. Shakespeare avea muza sa, precum englezii britani până în ziua de azi!
Mai ales că piesa de teatru Romeo și Julieta fusese scrisă cu vreo 10 ani înaintea
”Regelui Lear!
– Însăși dramaturgia românească nu face excepție, dacă il aducem în
față pe dramaturgul Ion Luca Caragiale(1852-1912), cu acea comedie devenită capodoperă a dramaturgiei, ”O scrisoare pierdută”. Privind tabloul vremurilor de azi când frumoasa omenire intră in al treilea mileniu calendaristic, această comedie câștigă întâietate, și încă una universală, când privești tabloul social-politic in care se cuprind azi alegerile electorale din lume; exact după
comedia românească! Dramaturgia vremurilor noastre se mișcă momentan
precum realitățile, adică, se caută o indreptare, o realizare salvatoare cu o
orientare înspre dezvoltare generală și pace în lume! De ce are Teatru de azi
nevoie? De dramaturgi care să aducă opere stâlpuitoare la acest efort, nu despre iepurași și pescăruși, ci să cioplească în rocile hoțiilor și corupțiilor
ce se ivesc în calea noilor generații, spre a lumina calea vieții așa cum ne învăța
Mântuitorul Iisus Hristos și Aminul nostru Mihai Eminescu”.
Adevărate fresce istorice sunt ”Comediile” lui Vasile Aecsandri(1821-1890), deoarece acestea aduc atingere tendințelor de grozăvenie în care se complac
personajele vremii sale, o satirizare subtilă, cum reiese din acea scriere ”Șoldan Viteazul”, sau ”Clevetici,ultra-demagogul”. Comediile lui V.Alecsandri sunt jucate, cântate, pe TEATRUL din Iași, pe la anii 1862, fiind mult apreciate.
Cu respect pentru zilele noastre, pe TEATRUL Mileniului acesta, câte folositoare, morale, transformatoare de opinii, scrieri teatrale s-ar preta!?
Să încurajăm dramaturgii tinerei generații prin libertatea exprimării lor, a gândirii lor creatoare, pentru un viitor fericit! Să nu ne fie greu a ne ridica
înspre lumină, așa cum spunea și Iosif Vulcan la vremea sa! Iar teatrul românesc să nu fie nici vechi, nici nou, ci curgător precum apa Istrului dacic!

HRISTOS A ÎNVIAT!

IOAN MICLĂU-GEPIANUL – Martie, 2015.

BIBLIOGRAFIE:

ARISTOFANES –The Knights, Peace, Wealth-translated by Alan H. Sommerstein, Published by Penguin Books, London, -1978
ARISTOFANES – The Birds, The Assembly Women- translated by David Barett, Published by Penguin Books, London, 1978
MENANDER – Plays and Fragments – Translated with an introduction by Norma Miller. Published by Penguin Books, London, 1978
SOPHOCLES – The Theban Plays – translated by E.F. Watling – Published by Penguin Books, London, 1974
SHAKESPEARE – Measure for Measure – Edited by S.Nagarajan – Published by Penguin Group-1998
TEATRU – Ion Luca Caragiale-Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu, Editura Facla-Timișoara, 1984
COMEDII- Vasile Alecsandri – Comedii- Seria ”Patrimoniu”-R.S.R. ,1984- București.

I.L.CARAGIALE

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s