SARMISE ŞI GETUZA

ID-10037420

SARMISE ŞI GETUZA
(Nunta Soarelui)

“Vremuri mari, zile de aur, regi şi crai fără de număr,
Prinţi ai neamurilor Trace, adunaţi umăr la umăr –
Despre care Eliade prezentând creanga cea mare,
Număra vreo două sute – din Apus până la Mare!

La a Hestiei* grădină, azi, Sarmise – rege-Soare,
Şi-a ales-o pe Getuza, cea a neamului Get floare,
La “Corona Montium” s-o aducă de mireasă,
Legând astfel daco-geţii veşnic de aceeaşi casă!

Raze dăltuite-n aur pe alei încremenite,
Deschid calea spre cetatea Daciei prea aurite,
Strălucirile in toate uneau Dacia cu Cerul,
Uşi, ferestre din arginturi, aurit era şi fierul;

Vin şi hiperboreenii, panonii cu toţi Daci, Arudealul
Este Centrul unde s-a născut Moşneanul,
Geţii cei călări năpraznici, vin la marea sărbătoare,
Dăruind-o pe Getuţa mireasă regelui-Soare!

Peste ape vin Etruscii zişi Rasena, Tirhenina”,
Cu-a lor – cap de leu- însemnul capitalei Castelina,
Iar în fruntea tuturora cu-a lui arme aurite,
Călărea vestitul princip-militar Avile Tite.

Vin cu-ntregile familii, femei magic coafate,
O aduc şi pe Minerva, pe Tinia-zeitate,
Care-au dat lege sa fie cu a lor bărbaţi egale,
Din senin veni Voltumna înşirând stele pe cale,

Legi frumoase Belangine lui Zamolxe să închine;
Vin bieşii şi bistonii, vin bisalţi, vin frumoasele bitine,
Căci de-aici li se trag neamul, din Carpaţi şi Euxin,
Deşii ei trăiesc prin Asii, creanga Tracilor o ţin!

Lucumonii* trecând “Ruma*” mai iuţi ca Fenicienii,
Pun Etruria-n mişcare, vin latinii, padovenii,
Vin cu vechile lor rude ce-au colonizat Madera;
Lumea-i toată-n Orăştie, Zeii vin, se schimbă era!

Însăsi Hestia din Helis ţinând mâna lui Sarmise,
Zâmbind Soarelui Coronei, zeului Zamolxe zise:
“Zeu cu veşti de veşnicie, eu la tine fac rugare,
De-azi, Getuza cea din Hemus, cea a neamului Get floare,
Învoieşte-o să dea mâna cu Sarmise rege-Soare!”
Fii Daciei vin iarăsi din pământuri depărtate,
Neamul nostru Tracic, astăzi, se ştie frate cu frate,
După cântec, după limbă, după visele lor bune,
După zeii ce-i luase salvatori prin larga lume.
“Zeu, ascultă tu Moşneanul, pe oierul cel cu fluier de răchite,
Vezi-i haina, vezi-i blidul, cântecele-i învechite,
Că-s din vremea de-nceputuri, vin cu neamul, cu poporul;
Le-ai dat voie să trăiască unde vor, dar ei Daciei duc dorul!
Iată-i vin la casa veche, Mare Zee, au gând s-o reînoiască;
Azi, îngăduie unirea tinerilor geto-daci, nunta-ndată s-o pornească!

Aşa grăi Zeiţa, iar Zeul i-a răspuns:
„Rugarea ta cea bună pe Munte a ajuns! Bine-ai venit Getuza!
Cetate nouă dau, scriu vremuri glorioase la Sarmisegetuza!”

Ca un nor de bucurie urc săgeţile spre soare,
Semn al Geţilor războinici pregătiţi de sărbătoare!
Cu cămeşile lor albe zlobozite pe iţari, strânse bine la mijloc,
Zburau pietrele-nstelate când porniră ei la joc!

Dacii cei amfitrioni mult pe gânduri nu stătură,
Se repăd la boloboace dându-le începătură,
O armată de paharnici toţi cu cornurile-n mână,
Serveau vinul fără apă, că de-i vin, vin să rămână!

Se-nclinau, serveau, umpleau, având vin pe săturate,
Vin de cel zeesc ca roua, aşezat din vremi uitate;
La Daci vinu-i cu legende, cu istorii şi cu zei,
Care se-ngrijesc de-apururi să dea roadă pentru ei!

Dar la un moment anume, dansul, muzica-ncetează,
Un simbolic gest de rit: muşchii pun de şi-i crestează
Cu-n cuţit încovoiat, dac şi get – să se-nfrăţească,
Sângele-şi unesc pe rane si-n virtutea lor zeească!

S-au oprit din respiraţii principesele etrusce,
Domniţele rutulene, heme, gete, au privirile năuce,
Numai dacele codane deşi tremur se ţin tare,
Măreţindu-se că ele nu-s la prima prezentare!

Se porniră şi la trânte, strâng opince, strâng iţari,
Doar de-aici porni Olimpul luptătorii cei mai tari;
Apoi alergări cu cai, unde Geţii prind cununa,
Etruscii civilizaţi aruncau doar flori cu mâna!

Din nou liniste adâncă! – Vin ţinându-se de mâini,
Mirele şi cu Mireasa, noii Daciei stăpâni!
Au încremenit şi munţii, păsările stau mirate,
Doar izvoarele îşi murmur doina-n undele curate!

La un semn vin fluieraşii îmbrăcaţi în flori de aur,
În acele mândre haine ce-s a Dacilor tezaur;
Lin din fluiere se-nalţă şi pe inimi se aşterne,
Ritmul muzicii străbune, melodiile eterne,

Ce-s de veacuri cunoscute şi de veacuri repetate;
Ţara-ntreagă se adună pe aleile-nstelate,
La altarul cel de piatră unde Zeul se închină,
Chemând Soarele s-aducă binefaceri şi lumină!

Urcă Mirii de-ngenunche între Zeu şi între Steag,
A lor frunte o ridică, ochii scântee de drag!
Dorul Daciei străbune azi renaşte cu uimire,
Căci şi Cerul vrea prin tineri să aducă fericire!

Azi Sarmise şi Getuza dau străvechiului popor,
Noua Sarmisegetuza – simbol, geniu, viitor!
Dau fundaţiei Cetăţii, dragoste, unire, dor!
Steaua Dacă ce în ceruri poarta scris numele lor!

Astfel Traco-daco-geţii, Moşi ai neamului Român,
Din istorii ne deşteaptă: Tu, Române, eşti stăpân!
Simplitatea ta-i divină – de Părinte ce priveşte,
Cum mlădiţa tinerimii rădăcina ta o crește!

Limba, cântec, dans şi haine le primirăm moştenire,
Ni-s în sânge, ni-s în grai, le-mplinim fără oprire,
Chiar de uneori prin vremuri rătăcim a ţine minte –
Astea-s taine ce de-apururi de străbuni ne-aduc aminte!

Oare, Decebal gândit-a să incline a lui frunte,
Rob romanilor să zacă şi-n ruşine pe-a lui munte?
„Nu, mai bine-n piatra vetrei şi cu inima în cer,
Căci viaţa-n lanţ de slugă e ca iarna cea cu ger!

E tristeţea ce preface ziua albă-n noapte neagră!
„Oare, Decebal dorit-a să-şi dea viaţa lui întreagă,
Pe averi si pe trădare ce lungind-o an de an,
Să-şi târască a lui frunte la piciorul lui Traian?

„O! tu Dacie frumoasă, bea tu sângele meu tare,
Brazi, izvoare cristaline, munte de-aur şi de sare,
Înveliţi-mă degrabă în veşmântul vostru sacru,
Să nu văd năvălitorul cu gând rău, cu suflet acru!

Aşa dar,Români de astăzi, fii ai Daciei străbune,
Să păstrăm moşia noastră şi al nostru nobil nume,
Până-n nesfârşite veacuri! Nunta asta fie Muza,
Muza vetrei şi-a Cetăţii de la Sarmisegetuza!

Nu- uşor să duci pe umeri moştenirea cea străbună,
Dar nici greu nu-i de ai cuget în gândirea cea mai bună!
Cel venit la pragul casei si-umilit ceva îţi cere,
Mângâie şi-i dă şi pâine şi o lingură cu miere!
Şi-o să aibă mărturie, despre ţara asta toată,
Că-i de Dumnezeu din Ceruri de EL însuşi măsurată”.

Ioan Miclau “Gepianul”

Date:
Sarmise – dacul rege Soare din Dacia, supranumit „slujitorul Soarelui„
Getuza – fata geta din M-tii Hemus (Dobrogea)
Helis- cetatea veche a Daciei, unde domnea Sarmise (în nordul Dunarii)
Hestia(Vesta) – Zeiţa, stapana vetrei pe care se afla cetatea Helis.
Zamolxe – Zeul suprem al Dacilor.
Mosnean – dac liber.
Corona Montium – Transilvania
Arudealul – Ardeal
ruma – fluviu, râu.
rutulene – femei din neamul Rutulilor
heme – femei din M-tii Hemus
bitine – femei din neamul Bitinilor
Principese etrusce – egale cu sotii lor, semnul civilizatiei antice etrusce.
Tinia – zeul suprem al etruscilor(vorbea prin tunet si cobora prin fulger)
lucumon – stapanul absolut al puterii civile, si militare in timp de razboi la Etrusci.
Avile Tite – lucumonul suprem
Minerva – Zeiţa latinilor, si chiar este foarte probabil(G.Denis), ca numele dat acestei zeite de catre romani deriva in mod direct din limba etrusca. Mai era numita si Nortia, si corespundea zeitei Fortuna a romanilor.

IOAN MICLAU „GEPIANUL”

Image Source: free digital photos by graur razvan ionut

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s