COLINDE DE CRĂCIUN

christmas decoration

Coborât-o, coborât,
Bună seara lui Crăciun,
Dumnezeu pe-acest pământ,
În capătul satului,
La casa săracului.
”Ne daţi voie să-ntrebăm:
Gata-i cina să cinăm?”
”Gata-i, da’ cam puţinea,
Haideţi toți pe lânga ea!
Dumnezeu s-a bucurat
Şi de-acolo a plecat,
În mijlocul satului,
La casa bogatului.
„Ne daţi voie să-ntrebăm:
Gata-i cina să cinăm?
”Gata, da nu pentru voi,
Că-i pentru boieri ca noi!
Dumnezeu s-a supărat
Şi de-acolo a plecat,
In capătul satului,
Sus in varful dealului.
”Treci, Petre, de-a dreapta mea,
Vezi tu Petre ce-I vedea
În mijlocul raiului?
”Văd casa săracului!
”Treci, Petre,de-a stânga
Şi vezi Petre ce-i vedea!
”În mijlocul iadului
Văd casa bogatului.

STEAUA-ŞI STRĂLUCEŞTE

Steaua-şi străluceste
Şi-şi mărturiseşte,
Steaua lui Hristos
Răsare frumos.
Steaua s-a ivit
De la răsărit
Şi-atuncia trei crai
Veneau de la rai,
Mamele plângeau,
Pruncii se tăiau.
”Taci, mumă nu plânje,
Pruncii n-or muri
Că s-or prea mări
În cer cu îngerii,
Şi a lor sufleţele
S-or preface stele.

LÂNGĂ IESLEA MINUNATĂ

Lângă ieslea minunată ne-adunarăm,
Cântecu slăvitei nasteri să-l cântam:
”Dormi, Fiule, lâng-a mamei sân duios,
Soarele dulce pare faţa lui Hristos.

Doamne, Doamne şi noi Ţie ne închinăm,
Când colindu’ Sfintei Naşteri colindăm!
Te slăvim Iisuse, astăzi şi în veci,
Că ne-ai adus nouă multe bucurii.

Cântă îngerii Osana, imnul sfânt,
Slavă în cer şi pe pământ.
Cântă şi păstorii cântec fericit,
Slavă lui Hristos, Mesia celui dorit.

Magii îngenuncheaţi cu daruri cânta în cor:
Slavă Ţie, Împăratul tuturor,
Steaua cântec de lumina peste cer,
Slavă lui Hristos Mesia, Leru-i ler.

Cânta cerul şi pământul sus şi jos,
Închinare şi mărire lui Hristos,
Numai MAICA vede semnul profeţit,
Umbra crucii peste Fiul adormit.

ASTA-I SEARA DE CRĂCIUN

Asta-i seara de Crăciun
Că S-a născut Cel făr’ de-nceput,
Păstorul bland şi bun.
Hristos S-a născut,
Rază de soare luminat,
Aur strecurat,
În ieslea dobitocească,
Pe Dumnezeu să slăvească
Pe noi să ne mântuiască.
C-a venit pe-aist pământ
Cel fără început, Cel ce
Lumea a făcut,
Dar lumea nu L-a cunoscut,
Deşi din cerul înalt
Ne-a dat iubirea pentru celălalt.

Culese din cartea ”Colinde din Transilvania”Vol.I,
Ed.”Cuget Românesc”-2003.
Ioan Miclau „Gepianul„

Image source: Stockvault 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s