Emilia Tutuianu pluteste intre astral si teluric, intre solar si floral

Flower

“Emilia Ţuţuianu pluteşte între astral şi teluric, între solar şi floral, între ardere şi îngheţ, într-un monism de creaţie ce-şi serbează, deopotrivă triumful şi neliniştile de amurg…”

Emilia Ţuţuianu


Emilia Ţuţuianu – absolventă a Liceului “Roman-Vodă” din oraşul Roman, licenţiată a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filozofie, Secţia Relaţii Publice (2005), specializarea socio-psihopedagogie. Consemnată în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, de Ion Rotaru: „Apreciez mult de tot delicateţa, inefabilul şi suavul lirism, nu neapărat în descendenţa Dumitru Anghel ori Şt.Iosif ci într-un chip cu totul original, absolut personal..pe care îl ascunde, fericită proprietară a unei comori inestimabile… Îi profetizez o mare, strălucită carieră de prozatoare…lirică“. Iar prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu notează: „Aidoma revelaţiei lui Dan Laurenţiu, regretatul poet-filosof, cu ale sale Poziţia aştrilor, şi mai ales cu Ave Eva, Emilia Ţuţuianu pluteşte între astral şi teluric, între solar şi floral, între ardere şi îngheţ, într-un monism de creaţie ce-şi serbează, deopotrivă triumful şi neliniştile de amurg”. Obţine locul II la concursul “Dor de Dor”, Ipoteşti 2010, secţinea reportaj literar.
Mariana Gurza

Labirintul

La început, în fiinţa-mi de lut
s-a pitit tainic iubirea..
Şi-n rădăcinile adânci ale ei,
viaţa a luat forma aripilor albe
Timpul, fără a-şi schimba măsura,
Ghemul Ariadnei l-a desfăcut,
încet, de la sine…
Şi, din Cunoaştere, a izvorât
lumina înţelepciunii,
Din Adevăr s-a zămislit
lumina dragostei,
Contopindu-se cu materia
Şi atunci a izbucnit
flacăra sufletului

Ca Persefona am străbătut labirintul,
şi am simţit în ceafă, răsuflarea-i rece
Şi cu fiecare pas cutezat, se deschidea
adânc, rana de sub pleoape..

De secera lunii am atârnat,
ispita „capitulării laşe”…
Şi-n inima mică, ca un fruct,
am adunat izvoare de cristale
Ce au săpat adânc, în suflet,
Cetatea Luminii!

Destin

Păşesc, privind tot înainte,
Prin frunzele ce cad foşnind-
Crâmpei de vise ostenite,
Tresar sub pasu-mi obosit

Zadarnic ochii mei mai cată,
Prin vechiul Aladin ochean –
O razã limpede, curatã,
Pe care-o vreau…dar n-o mai am!

Stingher tu treci pe lângă mine,
Şi ierni aduci şi vânturi reci…
Oh !…te cunosc atât de bine,
Destin al meu, la cine pleci?

Pioşenie

Motto: Ieşi-va duhul lor şi
se vor întoarce în pământ.
În ziua aceea vor pieri
toate gândurile lor.
(Ps.145,4)

Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală.
Mă-ntorc spre căminul părinţilor
ca o pasăre care,
după ce şi-a luat zborul,
îşi caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie…

şi

Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge…fuge…fuge

şi

Atunci, mă voi întoarce către
pământul care mi-a dat fiinţa…
„din pământ eşti
şi în pământ vei merge!”

Secvenţe
De câte ori ninge cu flori de măr,
simt că trăiesc miracolul devenirii…
Le iau în palme, le sărut
dar ele se metamorfozează
În lacrimi, ce cad una câte una…
pentru a îmbrăţişa pământul
cu flacăra Iubirii…

Emilia Ţuţuianu

Photo Source: Stockvault

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s