LA BIBLIOTECA “MIHAI EMINESCU” – AUSTRALIA

Ioan

Se vede ca lumea nu are de gand sa lase Cartea deoparte!  Vorba din popor, “nu dai pasarea din mana pe cea de pe gard”, adica din aer! Se reinprospateaza bibliotecile romanesti din Romania si cele de pretutindeni!  Asa iata si aici la Antipozi, la biblioteca romaneasca “Mihai Eminescu”- Australia  vin daruiri de carte romaneasca  tot mai des. Recent, am primit doua carti din partea Dlui. doctor Dimitrie Grama, tocmai din Gibraltar. Avem placerea de a prezenta cartile si multumi  autorului pentru bunavointa si atentia domniei sale. Confirmam primirea cartilor:

– ILIDIA, autor Dimitrie Grama, Ed.Conta, 2012, 140 pag. Ilustratii: Dumitru Bezem

– VERSURI, autor Dimitrie Grama, Ed.Conta, 2010, 93 pagini.

(Sincere Multumiri pentru autografele domniei sale)

Scriitorul si poetul  Dimitrie Grama este o pesonalitate bine cunoscuta in arealul scrisului romanesc, dar si in cel al valorilor Stiintei si mai ales Medicinei moderne internationale. Un adevarat prototip barbelian, deci tot romanesc, dar cu aripi mai curajoase, zburand ca un Phoenix din Carpati spre Suedia, spre nordul Norvegian,  Danemarca, Arabii, Gibraltar actualmente.

Pe coperta din fata a cartii ILIDIA, citim o “Nota bio-bibliografica”, minimalista desigur dar foarte convingatoare si pe care o redam in intregime:

Dimitrie Grama este nascut la 25 octombrie 1947 la Resita. A urmat Geologia la Universitatea din Cluj, fiind totodata component al lotului national de atletism. Cu ocazia unui concurs al “sprinterilor” in Suedia, “alege libertatea”. La Stockholm a luat un Masterat of Science la Facultatea de Stiinte si apoi a facut medicina la faimosul Institut “Karolinska”. Dupa aceea a lucrat ca doctor chirurg la diverse spitale, unele renumite, cum ar fi Upsala University Hospital(unde a lucrat 11 ani), Liverpool University Hospital,  Norfolk & Norwich University Hospital, King Abdul Aziz Teaching Hospital in Arabia Saudita, etc. In 1985 a publicat cateva poezii in ziarul lui Virgil Ierunca, “Limite”, la Paris. Din anul 2000, cand a debutat editorial, a publicat: “Faptura cuvantului”, “Pasarea melancoliei”, “Vanatoare de umbre”,  “Elegiile departarii”, “Suflete atarnate de catarge”, “Negutatorul de imagini”, “Voi lua cu mine noaptea”,  “Da-mi mana ta, straine”, “Bastian si alte confidente”, “Obsesii comune”, “Versuri”.

Revista “Iosif Vulcan”- Australia de asemenea a publicat din scrierile si poeziile eminentului doctor si scriitor Dimitrie Grama. Asemenea oamenilor de seama  ai  culturii umane universale,  pentru resiteanul  nostru  atat de dotat in minte si spirit, Poezia nu este ceva ce se scrie pentru bani. Pentru el poezia este parte a Duhului din noi, scrisa pentru a innobila fiinta si sufletul acestui Neam in care ne-am nascut!

Spune un mare adevar Adrian Alui Gheorghe referindu-se la scrierile lui Dimitrie: “Povestirile lui Dimitrie Grama sunt parti ale unui puzzle pe care oricum le-ai aseza  iti iese limpede imaginea biblica a izgonirii din Paradis. Iar Paradisul este, evident, copilaria care genereaza continuu, in orice moment al vietii, nostalgie, magie si poezie. Din amanunte, din chipuri si gesturi este refacuta atmosfera magicului tinut al Ilidiei, un sat de pe langa Resita, de la mijlocul secolului XX, intr-o perioada in care “raul istoriei” este domesticit doar de ingenuitatea varstei si de frumusetea profunda a lumii locului. Povestirile lui Dimitrie Grama au frumusetea clipei care ramane, sunt scrise ca si cum autorul si-ar fi desirat sangele pe un drum sinuos ca sa aiba, in orice moment, o posibilitate de intoarcere”.

La aceasta carte mai fac valoroase notatii, pe coperta IV, Al. Nemoianu si Stefan Dumitrescu.

Al. Nemoianu: “ Fara urma de indoiala ca Dimitrie Grama este un om de mare sensibilitate si mare caracter. Doar un asemenea om poate intelege esenta relatiei dintre om si Dumnezeu care este umilinta”.

Stefan Dumitrescu: “Poet cu sensibilitate nativa care se socoteste independent de curente literare si scoli poetice, Dimitrie Grama este prin excelenta un spirit al cautarii, al nelinistii, dintr-un surplus de energie, dar si dintr-un impuls genetic, ancestral  format de-a lungul timpului. Pentru Dimitrie Grama scrisul este o necesitate vitala, asa cum sunt hrana, miscarea, dragostea, fara de care n-ar putea trai, si care se fac cu o mare traire si cu un mare consum de energie”.

Vom vedea toate acestea din cateva randuri scrise de Dimitrie Grama la cartea sa de VERSURI:

“De cate ori nu m-am lasat de scris? Dupa fiecare rand, am avut o senzatie de sfarseala cand universul tuturor posibilitatilor se limita la spatiul finit, alb, al paginilor nescrise. Si cu toate acestea, niciodata nu am simtit vreo neliniste, vreun regret. Ma gandeam ca Dumnezeu ma va supune altor incercari, carora le voi raspunde pe masura mea, neconditionat, asa cum am facut-o de cand ne-am cunoscut”.  Dimitrie Grama(Versuri – coperta IV).

CU CATEVA LUNI in urma am fost onorati din partea Timisorenilor.  Scriitorul si istoricul Ion Marin Almajan ne-a daruit cartea domniei sale, “Amintiri despre Tarani”, desigur prezentata cititorilor la timpul respectiv. Azi am primit stirea pe care cu placere o facem  cunoscuta: Aceasta carte a obtinut  pe data de 16.11.2012 “Premiul pentru poezie” al Filialei din Timisoara a Uniunii Scriitorilor din Romania. Multumesc dlui.Ion Marin Almajan pentru darul facut, adica a avea aceasta carte de poeme dedicate Taranilor Romani la Biblioteca “Mihai Eminescu” – Cringila, N.S.W – Australia!

MULTUMIM  TUTUROR  CELOR  CE  DARUIESC  CARTI  ROMANESTI  ROMANILOR  DIN  LUME!

Bibliotecar – Scriitor IOAN MICLAU “GEPIANUL”

MyMy Pictures

Anunțuri

2 gânduri despre „LA BIBLIOTECA “MIHAI EMINESCU” – AUSTRALIA

  1. Sarbatori Fericite de Sfantul Craciun de Ziua Nasterii Mantuitorului IIsus Hristos
    Un AN NOW 2013 Binecuvantat de Dumnezeu sa impodobeasca Familia si Casa
    MING-BEN TODICA din Melbourne! Multumesc frace Benule pentru frumoasele
    Cuvinte!

  2. Ce bucurie sa revad casa care gazduieste cladirea Bibliotecii Mihai Eminescu cu insusi ocrotitorul, protectorul si poetul ei Ioan Miclau. Suntem mandrii de fratia voastra badita Ioan al Miclaului din Gepiu. Domnul sa va binecuvanteze pe domniavoastra si intreaga frumoasa familie Miclau!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s