Colo Sus Langa Izvor

Source: Free Digital Photos by Dan

Colo sus langa izvor,
Canta pasarea cu dor,
Cu dor mare si cu jele,
Puii-I stau pe ramurele
Si-o intreaba de ce plange,
De ce glasul I se frange?
Pasarea canta-n suspine,
Oamenii cred ca ii bine.
Ei nu vad ca prin dumbrava,
Se usuca de otrava
Florile si viermii hranei.
Vara-mbraca haina toamnei;
Cat amar vedea sarmana,
Ochii-I picurau ca rana,
Ciocu-I larg, sfasietor,
Spunea lumii al ei dor,
Colo sus langa izvor!

Peste dealuri adumbrite,
Peste vai intepenite,
Norii vineti toarna bura,
Doar prin zare-o crestatura,
De fereastra pentru soare,
Lasa razele-I usoare,
Sa dea lumii simn de viata,
Dar de-I zi ori dimineata,
N-ar sti nimeni sa o spuna,
Ori e-al noptii plina luna,
Stapanind norii cei negrii!
Vantul isi porni sirepii,
Ploaia picura pe fagi,
Simfonii cu note largi
Prinde codru sa repete,
Din ecouri portative isi desplete,
Fulgere fac dirijarea de baghete.

Colo sus langa izvor,
Canta pasarea cu dor,
Puii-I stau pe ramurele,
Si-o intreaba-n lacrimele”
“Esti, mamica, suparata
Pe furtuna-nvolburata?”
“Nu, odorurile mele,
Ploaia vine sa va spele,
Florile sa infloreasca,
Viermisorii sa roiasca,
Si din toate bunastare
In dumbravi din nou rasare.
Cerul mi-ascultat rugarea,
Si-a-ncarcat cu nouri zarea,
Stropii ploii cand cobor,
Lumea prinde drag si dor!

Norii-n vai sfarmati cazura,
Umfland ape-n iezatura,
Castorii iesira-n graba,
Cetatuile sa-si dreaga,
Prin stejari batrani cu scorburi,
Gheonoaia-n iuti acorduri,
Bate ritmic, nu-I usor,
Pan-sa scoata la lumina, viermisori!
Spre izvor se-ndrept aricii,
Catinel ca-s “ mama fricii”,
Desi poarta mii de suliti.
Merg prin frunze zgribuliti
Doar furnicile si rama,
Se-ngrozesc de le iau urma,
O verzuie de soparla,
Ce zorea usor spre garla,
Unde fac broastele tarla!

Dorul Firii e acelasi,
Fie om ori greieras,
Lupta vietii deopotriva,
Ii cuprinde-n a ei grija.
Iata luna prin amurg,
Lasa razele de-I curg,
Peste-a apelor vibrare
Si punand argint pe zare,
Schimba lumea-n alt décor
Si oglinda din izvor;
Usurel calcand pe stanci,
Vin din codrii cei adanci,
Capriori sa se adape
L-al izvorului dulci ape;
Dintr-o rapa vin mistreti
Cu-a lor perii de peri creti,
Ridicate-ntre urechi,
Ca niste fantome vechi.
Din tufari de printre spini,
Stralucesc doua lumini,
E lupanul flamanzit,
Veni si el la pandit!
Ursul mormae pe cale,
Vulpea vine de prin vale…,
Lume de sa nu incapa
Imprejoara sfanta apa!
Printre ierburi, colo, ici,
Rasarira licurici!
Vesnic prin prin boltite ramuri,
Frunzele foiesc ca flamuri
De atatea pasarele
Adunate-n ramurele!
Stelele-n izvor se scutur,
Se ivi si-al noptii flutut,
Incheind al scenei tur!

Iata, dupa zbuciumare,
Lumea prinde-nviorare,
Cerul cu senin straluce,
Vis inoitor aduce.
Sus in varf de plopusor
Ce trona peste izvor,
Puii-n cuibul fericit,
Se-ntreceau la ciripit,
Pricepand acum Natura,
Privesc cum se pierde bura,
Privesc cum se tzese galbeni
Razele prin crengi de palteni;
Pricep roza feerie
Si a codrului trufie!
“Intr-o casa carpantina,
Unde dorul meu suspina,
O lumina-n geam se-aprinse,
Ca o stea pe zari intinse,
Ce in noapte ferecate,
Nasc idile fermecate,
Povesti multe din popor,
Adormind in vis si dor,
Puii si mamica lor!
Ioan Miclau
(Va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s