NOUĂ RADIOGRAFII ALE „CAZULUI DACIA“…

Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 (fotografie din 24 ianuarie 1983)

NOUĂ RADIOGRAFII  ALE „CAZULUI DACIA“… 


„Cazul Dacia…“ durează în instanţele istoriei din 11 august 106, de când Sarmisegetusa şi o parte din Dacia Nord-Dunăreană a lui Decebal – provinciile Oltenia, Banat şi Ardeal – cad pradă Imperiului Roman de sub conducerea lui Traian, aşadar, de-aproape două milenii, ori, cu cea mai mare exactitate spus din prezentul anotimp, de 1906 ani; de-atunci, imperiile-hiene – antice, evmezice, ori contemporane – au tot sfâşiat bogatele ţinuturi ale statului Daciei, au tot ciopârţit, „până la os“, marele, blândul, sfântul său Popor Pelasg > Valah, şi, aidoma neistovitelor caracatiţe uriaşe, cu mii de braţe / tentacule, cu cratere-ventuze, i-au absorbit / jefuit bogăţiile solului edenic, ale subcerescului cogaionic-paradisiac şi ale subsolului fabulos, cu nemaipomenită diversitate de tezaure – de la sare, ţiţei, aramă şi fier, până la nesfârşit-de-adâncile filoane de aur, până la ruinele templelor / davelor ivind zilnic în soare: brăţări din cel mai pur aur, cosoni de douăzeci şi patru de carate, statui, idei de zboruri şi de fântâni, materie cenuşie etc.

La această concluzie conduce şi examinarea atentă a celor „nouă radiografii“ recente, datorate eseistului Adrian Botez, autorul cărţii Cazul Dacia… România de azi: pregătirea cea tainică (a Drumului spre România Sacră, de ieri, de mâine… de-a Pururi !, (2011), carte a cărei „materie“ – de dincolo de un „incitatnt Argument“ – se structurează într-un „mausoleu-octoedru“, pe-ale cărui „feţe-panouri-solare“ stau caligrafiate: 1 – Cazul Dacia. „România Mare“ – o autentică temă de meditaţie sau: să-i lăsăm pe păpuşari să creadă că ne-au „dus de nas“ (paginile 11 – 76); 2 – După 21 de ani… sau: pentru dispariţia Statului Masonic (paginile 77 – 88); 3 – Martiriu şi… expectativă (paginile 89 – 101); 4 – Cândva, nu de mult, poporul ăsta al românilor a avut altă fibră de Duh… – avea Reacţiune !!! (paginile 102 – 113); 5 – Când va învăţa România să spună şi „NU!“ (paginile 114 – 130); 6 – „Democraţia liberală“ – ca instaurare a banditismului, trivialităţii şi haosului „multilateral dezvoltat“ şi programat (paginile 131 – 160); 7 – Magia Neagră a unei istorii a românilor… făcută de trădători şi de „alogeni“ – marginalii şi dezvăluiri în premieră (paginile 161 – 177) şi 8 – Se pregăteşte Marea Pustiire Mondială !!! Concluzii şi soluţii. Noi afirmăm remediile de Duh Hristic, contra Satanei. Cum va fi Conducătorul Adevărat ca Entitate Constructiv-Hristică, de Neam?! (paginile 178 – 206).

„Radiografia“ dintâi.În „deschiderea“ cărţii, Adrian Botez îşi „pro-jetează“ distinsul receptor în „circularitatea“ / „ciclicitatea“ arheic-arhaicei „scrise a Omului / Neamului“, «de la Originea-Paradis, înapoi, la Originea-Paradis», fireşte, în „speţa“ Daciei şi a poporului său, Poporul Pelasg > Valah, irepresibilă „circularitate“ cu finalitate – aceea de «a-I dovedi lui Dumnezeu că s-a oţelit, că a devenit conştient de Dumnezeirea fiinţei / fiinţării sale, că-L iubeşte pe Dumnezeu-Creatorul său nu „la poruncă“ şi nici „prin predestinare funcţională“ […], ci cu toată fervoarea Duhului său Viu […], prin infernul istoriei», întrucât, «în cazul Neamului Românesc, exprimat prin poporul românesc de azi, pornim din Paradisul Daciei… şi ne vom întoarce, fără greş, tot în Paradisul Daciei… – cu o condiţie: să îndurăm infernul cel mai adânc…, politicianusmul iresponsabil şi rapace, impostura, crima şi neruşinarea […]; şi, dacă vom dovedi tăria de Duh de a-l înfrânge pe duşman, vom binemerita, de la Dumnezeu, să ne hodinim, apoi… – şi să ne stingem arşiţa rănilor, în Rai…, printre sfinţi, martiri şi îngeri… […], pentru a ajunge la România cea de-a pururi, la România transistorică / anistorică» (Argument, p. 5 sq.), adică, de la Dacia de ieri, la Dacia de mâine.

„Arcul“ eseistic adrian-botezianic se exercită cu un original, fermecător patos – atât în Argument ca şi în celelalte opt secţiuni / „macrocapitole“ ale cărţii (v. supra) –, între rugăciune / psalm şi pamflet («Nu avem nicio scuză, în această privinţă ! …Cum nu au nici cei care au văzut trădarea, cu ochii şi inima lor, şi au acceptat-o, chiar cu bucurie dementă, neghioabă – parcă drogaţi, parcă posedaţi de diavol !!! Suntem trădători de Duh Dumnezeiesc… – deci, făptuim cel mai greu păcat: păcatul contra Sfântului Duh…! Doamne-ajută acest popor, să se întoarcă la Duhul lui de Neam, ales de Dumnezeu ! Şi, Doamne, cu Nesfârşită Mila Ta, ajută-ne să întrevedem, şi noi, Mântuirea întru Neam – spălarea poporului în Lumina Sfântă a Neamului Transistoric, cel de-a pururi !!! …Doamne, Iisuse Hristoase, trimite acestui Neam iubit de Tine călăuză […]» – ibid., p. 9 sq.).

„Radiografia“ secundă.(1) Prima secţiune, structurându-se în douăzeci şi unu de capitole, abordează probleme stringente ale istoriei, ale contemporaneităţii Poporului Pelasg > Valah, mai toate încordând timpanul receptorului de azi din Dacia – România, Republica Moldova / Basarabia, Macedonia etc.: («I. „Tot Balcanul a fost românesc“») problema Patriei văzută, îndeosebi dinspre Cristea Sandu-Timoc (Zlocutea-Timoc / Serbia, 8 septembrie 1916 – 6 august 2012, Timişoara-România), «o istorie vie şi însângerată, precum un apostol răstignit pe o nouă Golgotă», militant de seamă pentru drepturile Valahimii din Dacia Aureliană – Valea Timocului (azi, împărţită – prin voinţa imperiilor secolului al XX-lea, îndeosebi, a Imperiului Sovietic-Stalinist – între Serbia şi Bulgaria), deoarece «nu ştim care ne este Patria, deci pentru ce anume trebuie să luptăm, cu preţul trudei şi vieţii noastre […]; iar mijloacele de luptă pentru redobândirea Identităţii Noastre Arheice nu sunt nicicum cele „democratice“ – de fapt, luciferico-masonice –, ci cele ale Duhului Umano-Divin: Trezirea […] conştiinţei Eului Nostru Umano-Divin, care va determina trezirea supra-Eului Dumnezeiesc…» (p. 12 sq.); («II. „Există o conjuraţie împotriva cuvântului Român“…») complotul anti-Român, relevat lui Cristea Sandu-Timoc «atât la Sofia, cât şi în Belgrad, ori Atena» (p. 15), este – de fapt – bimilenarul complot ordonat de împăratul Traian pentru radierea toponimului sacru, Dacia, pentru ştergerea din istorii a Poporului Pelasgo(>Valaho)-Daco-Thrac, complot întreţinut nu numai de Imperiul Roman al lui Traian, ci şi de Imperiul Roman de Răsărit / Apus, de Imperiul Bizantin / Latin, de Imperiul Habsburgic / Austro-Ungar, de Imperiul Turc / Otoman, de Imperiul Rus / Sovietic, de actuala Uniune Europeană (ce cultivă, de pildă, „confuzia etnică“ între Români = Pelasgi > Valahi şi Rromi / Ţigani, susţinându-se propagandistic de către Franţa, Anglia, Spania, Italia, Germania etc. ideea falsă că România – iar de vreo doi ani – şi Bulgaria ar fi „ţara / ţările de origine a ţiganilor / rromilor“, nu India, ţara de la periferia căreia au migrat în toată Eurasia, de prin secolul al V-lea d. H.; («III. „Cred că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi Aromânii“…») problema re-Unirii Pelasgimii > Valahimii între hotarele Pelasgiei > Valahiei / Daciei (Blaquie / Grande Blaquie – cum era cunoscută în vremuri evmezice, între anii 1185 – 1280 / 1300, graţie re-Unirii sub sceptrul Dinastiei Fraţilor Valahi Petru şi Ioan Asan I, între hotarele Daciei Antice Sud-Dunărene / Nord-Dunărene) nu este numai problema „guvernanţilor“ de Bucureşti (cum greşit credea Cristea Sandu-Timoc), ori „a Aromânilor“ (mai exact spus, a Macedoromânilor, Meglenoromânilor şi Istroromânilor,adică a Valahimii Sud-Dunărene, de la Herodot citire, „ce s-a tot lăsat dezbinată“), ci rămâne, în ultima instanţă a istoriilor, problema voinţei întregului Popor Pelasg > Valah; («IV. Începutul aventurii: cine suntem şi cum ne numim…») „orbecăirile“ evmezice ale cronicarilor / istoricilor umanişti / iluminişti, ori contemporani, ce n-au ştiut şi încă nu ştiu, nu vor să ştie (spre a nu deranja cumva „deşănţatele imperii“) că, etniceşte, noi suntem Pelasgi > Belagi (Belaci) / Belachi > Vlahi / Valahi, după cum s-a demonstrat în nenumărate rânduri, de-a lungul celor două milenii scurse de la Naşterea Mântuitorului; («V. „Limba românească e mama limbii ceii lătineşti“…») limba pelasgă > valahă (dacoromână), după cum s-a tot spus, chiar de la iluminişti (Petru Marior) încoace, este „mama“ / „muma“ celor „nouă limbi pelasge / pelasgice“, nu „limbi romanice“; («VI. Tragedie ardelenească şi martiriu întru Ortodoxie. Românii nu au gena laşităţii înscrisă în ADN-ul lor. Cei mai cutezători războinici ai Terrei: Traco-Dacii !!!») „problema trădării“ Ortodoxiei din Dacia de Vest, adică de la Dunărea de Mijloc şi din Ardeal / Transilvania; («VII. Eminescu, Nicolae Densuşianu – „Memento mori“; iniţierea întru tracism şi misiune spirituală de neam…») „Biblia“ Valahimii; («VIII. România – „vatra veche a Europei… şi nu numai…») Old European Civilization adică vatra Pelasgiei (Thraco-Daciei); («IX. A nu se vedea pădurea din cauza copacilor… sau: Tracia nu este a tracilor») Valahii, urmaşii de azi ai Pelasgilor (Thraco-Dacilor); («X. Falsificarea istoriei… în oglinzi: a. Constantin şi Elena. Enigma Dacilor de pe Arcul lui Constantin – oglinzi…; b. Falsificarea istoriei») un aspect „contemporan“ al conspiraţiei anti-Dacia: „…manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria Imperiului Roman…“; («XI. Dispariţii misterioase şi extrem de… „disciplinate“…») distrugerea / dispariţia istoriilor veridice despre Daci / Dacia („Getica“, de T. Statilius Crito; „Istoria Romei“, de Appianus) etc.; («XII. …Totuşi, despre alchimia traianică…!!!») Dacia şi „icoana zalmoxian-creştină“ de pe Columna Decebalo-Traiană din Roma (113 d. H.); («XIII. Traco-Dacii – sfinţiţi / aleşi întru a fi primul popor ortodox de pe Terra…») aspecte ale Zalmoxianismului – orfism, esenianism etc.; («XIV. Goţii despre Geţi… adică, despre ei înşişi !!!») „confuzii“ etnice dirijate (de Roma, Atena, Constantinopol etc.), Dacia şi Dacii / Geţii ca Goţia / Goţi (cum, de altfel şi subtil-articulata „confuzie“, Dacia / Daci – Sciţia / Sciţi, pornindu-se de la împăratul Diocleţian ce admite în anul 292 d. H. ca Dynogaetia / Dinogeţia (partea dintre „marile bălţi“, Delta Dunării, ţărmul Mării Getice / Negre – de la Insula Şerpilor şi până la Varna, partea de sud delimitându-se de „linia“ Odessos / Varna – Appiana / Olteniţa) să fie desemnată ca provincie imperial-romană prin sintagma Scythia Minor; supravieţuind administraţiei imperial-romane, toponimul pelasgo[>valaho]-dac, Dynogaetia / Dinogeţia, de prin secolul al X-lea, a fost tâlmăcit în slavonul Dobrogea); («XV. Limba danubiană, scrisul dacic şi… textele vedice. Suntem înainte de „Turnul Babel“, întru limbajul îngerilor…») „lucrarea“ imperial-mancurtizatoare asupra Plelasgilor > Valahilor; («XVI. Tracii îmbrăţişează Terra… nu doar prin limbă…») „săvesciana“ deplasare peste roşu, la populaţia-Ainu; («XVII. Sfântul munte al Kogaionului şi echilibrul spiritual al Tracilor luminoşi») sfântul munte al Daciei, Cogaionl, în „tăbliţele de la Tărtăria-Orăştie“, în Geografia lui Strabon, în poemele lui Eminescu, în „oralitatea cultă“ a Zalmoxianismului conservată în folclorul valah până azi; («XVIII. Poporul mistic, al Soarelui Negru / Spiritual: Lah / Valah») un pamflet împotriva aberaţiilor filocumaniste ale pseudoistoricului Neagu Djuvara; («XIX. Negru-Vodă, logostelele şi eroii») problema „stelelor“ Logosului; («XX. Am ajuns la finalul aventurii prin amintirile propriei noastre fiinţe / fiinţări terestre…») problema sacrei misiuni cosmoterestre; («XXI. Pricoliciul şi… Învierea !») – licantropia şi stindardul Daciei.

A treia „radiografie“. (2)Partea secundă a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez priveşte „francmasoneria“, „plutocraţia iudaică“, „liberalismul şi comunismul“, „criza cea mai cronicizată şi mai dubioasă“ din Dacia / România, „corupţia generalizată“ în manieră neofanariotă, «de la nivel de ghişeu şi până la nivel prezidenţial» (p. 77), «linşajul elitelor şi calomnierea martirilor Neamului» (p. 78), „pacea socială“ şi „războaiele energiei“, „otrăvirea globală“, haotizarea şi hienizarea societăţii, distrugerea sistemului de învăţământ («…deja vedem că se pregăteşte „elevul / tânărul-jivină“, incult până la barbarie şi sclavie, egoist şi total iresponsabil, feroce şi singur, satanic…» – p. 83 sq.), a sistemului de sănătate, a sistemelor economice etc.

A patra „radiografie“. (3)A treia parte a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez, abordează „eclipsa de Duh“ în raportul entitate arheică / divină – neam / popor: «… în secolul al XIII-lea, toate popoarele Terrei au intrat în eclipsă de Duh…, de fapt, „un blocaj recapitulativ“ al câştigurilor şi pierderilor din acţiunea spiritual-hristică. […]  Poporul român (direct sau prin … „regii şi împăraţii săi“…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944 […], apoi 25 decembrie 1989, când mult prea mulţi români au fost de acord cu blasfemia asasinării unui conducător […], iar cea mai proaspătă greşeală: 6 decembrie 2009, când nu doar „frauda de noapte“ l-a reales pe Băsescu, ci şi „scursurile“ […]» (p. 91 sq.).

A cincea „radiografie“. (4)A patra parte a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez, se focalizează asupra „fibrei de Duh“ a Valahimii în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Războiul de Independenţă din 1877 – 1878: «…în 1877 – ’78, noi, românii, am dus un război crâncen, pentru Neatârnare – dar şi de „spălare a ruşinii ruşilor“…) şi în secolul al XX-lea («…în cele două războaie mondiale am dus lupte grele – în ciuda trădării coloneilor şi generalilor filogermani, în primul război, şi a regelui Mihai, într-al doilea – şi în ciuda dezbinării, din forurile superioare ale armatei, de pe frontul sud-moldovenesc, prin defectarea bolşevică, din 1917…, dar şi a dezbinării din cadrul politicienilor români şi al camarilei regale… şi chiar a regilor noştri masoni, dintre care criminalul şi iresponsabilul de Carol al II-lea seamănă izbitor cu Băsescu […]; ştii bine cât de scump a plătit Ceauşescu, pentru „încăpăţânarea“ lui naţionalistă, pentru „excesul lui de personalitate, extrem de benefic, în esenţa lui…, vedem abia azi, foarte clar, pentru Poporul Românilor […] …Ceea ce se întâmplă de 21 de ani încoace, şi anume, să fie lăsaţi ungurii să ne batjocorească, să ne facă ei geografia şi istoria […]. să ne conducă – Marko Bella – vice prim-ministru…, UDMR-ul terorist decide împotriva românilor prin şantajarea tuturor guvernelor româneşti… cârpe şi Iude !!! – adică, iartă-mă, dar să laşi Cultura şi Sănătatea Românilor pe mâna duşmanilor lor istorici, adică a politicienilor maghiari şi iredentei maghiarilor – este un act de trădare cumplită ! – aşa , nu se putea ajunge decât la ce s-a ajuns: înfiinţarea Gărzilor Secuieşti, înarmate până-n dinţi, cu armament trecut graniţa de la Budapesta, pe la Vama Borş !… autonomia teritorială pe criterii etnice a Szeklerföld-ului / Ţinutului Secuiesc,,,, rupând România în două, din mijlocul „steagului“ ei găurit, în decembrie 1989, la casa popii Tökes !!!, refăcând ticăloasa graniţă a Diktatului de la Viena!!!…, cărţi de istorie şi geografie „aranjate“ la Budapesta !… pe când copiii de român nu mai au dreptul să-şi cunoască istoria şi geografia, cele reale !!! […] cu aşa logică şi acţiune politică strâmbe…» – p. 102 sqq.).

A şasea „radiografie“. (5)A cincea parte a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez, se axează pe faptul că «trăim , azi, o istorie bleagă a României» (p. 114 sq), „istorie bleagă“ constând într-o cumplită serie de „veniri“ / „venituri“ („imperial-scursori“) pe fondul cancerului corupţiei din România – „inima“ contemporană a Daciei Nord-Dunărene a lui Decebal: «Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la Agricultura Ţării!“. Şi tu, bleg şi corupt, dai foc la ogoarele strămoşilor Traci… şi obţii nişte…minunate pârloage! // Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la Industrie!“. Şi tu, bleg şi corupt, transformi fabrici, uzine, rafinării… în schelete! // Vine multinaţionala / transnaţionala şi-ţi zice: „Dă foc la munţi şi păduri!“. Şi tu, cuminte şi teribil de bleg, îi chemi pe Nicolaiciuc ori pe Verestóy Attila, şi obţii chelirea munţilor…, sufocarea şi jalea de moarte a fraţilor tăi şi corupt, dai foc la ogoarele strămoşilor Traci… şi obţii nişte…minunate pârloage!». Şi seria cumplitelor (ne)cazuri din Dacia / România comandate de „multinaţională / transnaţională“ continuă de mai bine de două decenii astfel: «…„Transformă-i în sclavi şi terorizează-i pe angajaţi […] Nu-i plăti decât cu zgârciuri, cu mizerii, care abia să-i ţină în viaţă, nu cu salarii care să le permită să-şi ridice fruntea, a oameni ! Dacă vor crăpa, atâta pagubă, rezervă biologică există…!“ […]; …vin băncile zarafilor lumii şi-ţi zic: „Tu să te împrumuţi de la noi, să te tot împrumuţi până leşini şi crăpi de-atâta împrumutat!“ […]; „Fă autostrăzi invizibile, ca să avem noi purcoi şi sodom de bani, iar voi să nu aveţi autostrăzi – canci, bre!“ […] Tu, Ţara Aurului şi Duhului lumii, de azi, nu mai ai nici un miligram de aur, şi, tot de azi, eşti Culmea Prostiei şi Bolii, Model Mondial pentru Prostie şi Boală!“» etc. 

A şaptea „radiografie“. (6)A şasa parte a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez, relevă, în aceeaşi tonalitate pamfletar-vulcanică, în acelaşi viguros clamor sempitern, aşa-zisa „democraţie liberală“ a terorismului / banditismului de „băsescian stat reformat“, „haosul multilateral-dezvoltat şi programat“ pentru că: a) «…valorile culturale nu se pot susţine, în mod real şi stabil, fără valorile moral-religioase» (p. 134 sqq), adică fără „valorile Ortodoxiei“; b) «nicio orânduire n-a respectat omul… – deci nici pe Dumnezeu ! –, dar niciuna nu l-a înjosit atâta pe om cât orânduirea „haosului programat“ şi a „haosului multilateral dezvoltat“, cea a zarafilor, „democraţia liberală“, deh ! – care vrea să ne convingă de absenţa lui Dumnezeu în ceruri şi de prezenţa lui în … bănci şi în bancomate» (p. 139 sqq.); c) «prăpastii sociale, viduri de comunicare şi piramide de trufie» = „acceptarea domniei răului în lume, a războiului sinucigaş şi a veşnicei orbiri / anihilări a demnităţii umane“; […] g) a renunţa la „slujirea lui Dumnezeu“ înseamnă a accepta robia Satanei „democratice şi liberale“ etc.

A opta „radiografie“. (7)A şaptea parte a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez, se constituie din «marginaliile şi dezvăluirile în premieră», „marginalii“ privitoare la «magia neagră a unei istorii a Românilor… făcută de trădători şi de „alogeni“» (p. 161 sqq.): «…Toţi mârlanii şi toate „curvele morale“ se înghesuie, din toate părţile, să ne convingă de faptul că, noi, românii, nu mai suntem buni de nimic altceva decât de hoit. […] Pe pielea noastră, fojgăie tot felul de contracte, prin care, ce era al nostru din moşi-strămoşi, ni se dovedeşte, cu terfeloaga „legii“ în faţă, că n-a fost niciodată al nostru, ci trebuie să fie al oricui, numai al nostru, NU ! Pe pielea noastră, trebuie să suportăm tot felul de aranjamente „magice“ (de magie neagră“, prăpăditoare de Neam!), după care, când ne uităm în oglindă, nu mai dăm doi „bani răi“, noi pe noi înşine…! Uitaţi-vă, numai, ce scrie pe HotNews.ro, miercuri, 19 mai 2010, 13:16: „Camera Deputaţilor a adoptat miercuri articolul 37 din Legea educaţiei în varianta Guvernului, prin care Limba şi literatura română va fi singura disciplină care nu poate fi studiată şi în limba maternă de către minorităţile naţionale, informează Mediafax.“ […] Jurnalul Flacăra Iaşului este mult mai incisiv şi mai „ager la ochi“, în această problemă gravă a României de azi: „Majoritatea deputaţilor a votat posibilitatea predării istoriei şi geografiei României în limba maghiară. UDMR a ţinut mult la acest detaliu, conţinut altminteri şi în proiectul Legii Educaţiei. PNL şi PSD au protestat cu vehemenţă şi i-au acuzat pe pedelişti, udemerişti etc. de trădare a naţiunii române. […]  Normal ar fi fost ca măcar aceste două discipline să fie asimilate de compatrioţii noştri maghiari în limba română, limba oficială a statului în cadrul căruia sunt şi ei cetăţeni. […] În SUA, geografia şi istoria sunt predate în limba engleză, în Franţa, franceza e unica limbă oficială admisă, în Grecia – limba greacă…». Autorul mai supune analizei în acest macrocapitol: «limbricii „epocii de aur“ băsesciene, „juni“ educaţi la şcoala uitării, a trădării naţionale […]», «…„drepturile colective“ înVestul-cel-Decizional-asupra-noastră-şi-a-Istoriei-şi-Fiinţării-noastre»  etc.

A noua „radiografie“. (8)A opta parte a «Cazului Dacia…», de Adrian Botez, încordează timpanul / auzul istoriilor cu privire la «marea pustiire mondială» (p. 178 sqq.), la «puşcăria Duhului tuturor popoarelor», la «remediile de Duh Hristic contra Satanei», la profilul «conducătorului adevărat ca entitate constructiv-hristică de Neam», la „stăpânii procesului de globalizare“, la „războaiele informaţionale“, la „guvernul mondial“ / „guvernul conspirativ“ („guvernul din umbră“), la „criza globală de sistem“, la «iluzia Libertăţii, Dreptăţii, Adevărului» în lumea contemporană, la „perfecţionarea Planului Dalles“, la „Proiectul Harvard“, la «false descoperiri arheologice pentru a submina credinţa»  etc.

 

Prin „Cazul Dacia…“, de Adrian Botez, pare-se că Valahimea contemporană şi-a aflat o puternică personalitate, un nou martir în lupta Sa pentru Dreptate întru Dumnezeu, în cumplitul război cu duşmanii de moarte – „din lăuntru“ şi „din afară“ – ai Daciei, în cumplitul război cu imperiile ce continuă şi azi să vâre şi mai adânc săbiile, în rănile nevindecate – prin vitregele / vitregitoarele istorii – ale marelui, străvechiului şi blândului nostru Popor Pelasg > Valah. (Ion Pachia-Tatomirescu, Nouă radiografii ale „cazului Dacia“… – cronică la volumul de eseuri, Cazul Dacia… România de azi: pregătirea cea tainică (a Drumului spre România Sacră, de ieri, de mâine… de-a Pururi !, de Adrian Botez, Râmnicu-Sărat, Editura Rafet, 2011, pagini A-5: 208; ISBN 978-973-146-155-7).

***

Anunțuri

Un gând despre „NOUĂ RADIOGRAFII ALE „CAZULUI DACIA“…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s