O NOAPTE … DE FELIX!

Mi-au placut intotdeauna expresiile populare cu duh de intelepciune, mai ales cele rasarite din folclorul nostru romanesc. De data aceasta, probabil asemenea unui motto la tema acestei povestiri, mi-am ales o zicere proverbiala: „Cei tineri cu sperantele, iar cei batrani cu amintirile”.
Fiindca, la fel si eu trecand prin universul sperantelor ma mangai acum in cel al amintirilor!
Era prin anii 1975-76, cand la CPL-Oradea(Combinatul de Prelucrarea Lemnului) se
pregatea deschiderea unei noi fabrici de Mobila la Beius, de fapt gandita cu cativa ani mai
inainte. Zona Beiusului avea surse dar si vechi traditii in prelucrarea lemnului. Fabrica de
Mobila”Alfa”din Oradea pe a carei fondament se crease acest CPL, devenise o mare
producatoare de mobila recunoscuta pe piata interna si externa. Directorul Combinatului
Oros Vladimir Rudolf devenise un bun organizator desi pregatirea sa era in silvicultura.
Acesta s-a pus repede la punct cu tehnologia fabricarii mobilei. Folosindu-se de experienta castigata la „Alfa”, stia ca va avea nevoie de personal calificat la pornirea unei noi fabrici.
Astfel  s-a hotarat, cu aprobarile Centralei -Bucuresti pornirea cursurilor unei scoli de
Maistri de Mobila tocmai acolo la Beius, pe langa Scoala de Meserii din localitate. Eu fiind
calificat in meserie aici, promotia anilor 1956-1959, imi profesam acum meseria de tamplar
la „Alfa” Oradea. Bineinteles ca la acea vreme a anilor 1959, fabrica „Alfa” nu exista, iar eu, cu alti colegi primiseram repartizare in productie la TRCL-Oradea, sectia I.U.D.T, in cadrul acestei sectii se afla o mare sectie de tamplarie-binale, usi si ferestre pentru blocurile noi, destul de apreciate pe acea vreme.
Asadar revenind cu amintirile la fabrica de mobila „Alfa”-Oradea, ajunsem ajutor de
maistru, titularul fiind maistrul Restea Avram, bun meserias. O fi traind si el acum in lumea
amintirilor ori a trecut in cea a vesniciei, nu mai stiu. Imi amintesc intotdeauna cu drag de
prietenul meu Pintea Nicolae, un meserias cu mana de aur, harnic si priceput. Am lucrat
multi ani impreuna, Dumnezeu sa-l odihneasca, sufletul sau se afla acum la ceruri, plecat
prea de timpuriu. Imi trec prin minte si imaginatie toti acei pe care i-am cunoscut, chiar daca numele multora imi scapa, ii vad in imaginatia mea.
Cursurile acelei scoli de maistrii erau serale, nu prea convenient sa faci naveta
Oradea-Beius, dar aveam posibilitatea sa munciesc acum la noua fabrica din Beius, si doar saptamanal sa venim acasa la Oradea. Aceasta situatie mi-a convenit, seara la cursurile serale de maistrii, ziua la munca, salarul dupa gradul de calificare avut, si asta timp de doi ani.
Directorul fabricii, de fapt si primul director, era ing.Ioan Popa, un om energic, extrem de
pretentios dar drept si intelegator in situatii specifice, ca orisicare oltean! Acesta a avut buna idee sa ma instaleze ca maistru deja la noua fabrica, repartizandu-mi  „Sectorul I -prelucrari mecanice, croit si prese de furniruit”. Ing.Ioan Popa preda si la cursurile serale de maistrii, asa ca avea posibilitatea sa ne cunoasca pe fiecare in parte. La fabrica se lucra deja in trei schimburi, si se muncea, nu se glumea! Relatiile bune insa cu ceilalti colegi si maistrii din fabrica imi usurau eforturile mele. Colegul meu de la sectorul II-prelucrari mecanice, maistrul Oaie, era mult mai varstnic, bun meserias dar hot ca un lup, nu confirma primirea lotului de productie in sectorul sau, prin semnatura, chiar daca un picior de masa Toleda lipsea la numaratoare. Si iar le numaram, precum se numarau voturile la alegerile sindicale! Ei, da-l incolo de picior de masa,
zicea Oaie, asculta aci: Omul de la sefuit mi-a penetrat furnirul la o fatza de masa, e rebutata deja, ia-o inapoi o furniruiesti iar, eu am cateva picioare in plus, asa ca nu-i problema. Totul era inregula. In fiecare zi, la fiecare intrare in schimb avea loc acea „sedinta operativa cu maistrii” unde acestia raportau ce-a realizat in schimbul trecut, si se stabilea sarcina pentru ziua curenta. Fiecare maistru trebuia sa-si prezinte un plan de realizari, dar numai in volumul care-l satisfacea pe director, altfel era rugat sa-si mai regandeasca planul asumat. Dar vorba aia veche, „tot tu singur te-ai angajat”,
asa ca la urmatoarea sedinta operativa, daca n-ai prezentat nota semnata de predare intre sectoare a productiei planificate, te alegeai cu o critica de nu dormeai nici noaptea urmatoare!
Nu stiu daca dl.ing.Ioan Popa se afla si dumnealui in acest univers al amintirilor, asi fi bucuros sa fie, si sa nu fi trecut acel fir de aur inspre vesnicie, caci i-am purtat intotdeauna respect pentru verticalitatea caracterului sau, iar acest titlu al povestirii mele sunt sigur ca l-ar face sa zambeasaca asa ca pe vremuri.
Primele doua produse de mobilier cu care a pornit noua fabrica din Beius au fost, Garnitura de mobila  „Felix” si masa „Toledo”, direct pentru export. Situatia mea era din nou stramtorata, de fapt si al celor doi colegi oradeni Anton si Ilies, cci aveam nevoie de un spatiu locativ, fie si o mica garsoniera, caci era iarna grea, eram in anii 1977. Spuneam la inceput ca directorul nostru de fabrica era oltean adevarat, nu se dezmintea, cand intra in fabrica, de-ar fi in functiune toate masinile de prelucrarea lemnului, vocea lui
era auzita. Sotia dumnealui era beiuseanca, iar dumnealui de prin partile Strehaiei sau Vlasca, nu pot spune exact. Era insa omul care nu se lasa cu una cu doua, vorba olteneasca, cu treizeci si doua de masele.
A reusit sa ne gaseasca un spatiu locativ, dupa ce facuse mai multe audiente pe la Consiliul orasenesc, iar de acolo probabil pe la partid, treaba a fost ca in final am gasit repartitie la o garsoniera constand intr-o camera si o bucatarie. Eu cu Anton dormeam in camera, iar Ilies in bucatarie, fiindca era prea neincapatoare capera pentru trei paturi. Si a mai obtinut dl ing.Ioan Popa, sa nu platim chirie nici noi nici fabrica, datorita
celor de la Consiliul orasenesc, care au tratat aceasta garsoniera intr-un bloc despre care se zicea ca a fost inchiriat de niste activisti de partid, care au acceptat sa ne dea garsoniera, astfel costul chiriei pentru noi ramase in alb.
Asadar, sa fi venit maistrul la „sedinta operativa zilnica” fara nota si semnatura  predarii productiei sectorului urmator, insemna sa se cutremure si perdelele din geamuri, si sa nu fie auzita nici musca, numai critica pusa pe acel maistru. Se intampla ca un inginer tanar, sef de sector, fiind poate pe merit criticat, dar s-a inervat foc si reprosa directorului: Mai Popa, tu esti un impertinent! Cum adica, il intreba acesta?
Pai, dumneata esti intelectual si trebuie sa stii ce inseamna impertinent! In final s-au domolit si au devenit buni tovarasi!
Cum spuneam mai sus, ne aflam in anul 1977, cand in Romania fusese un cutremur destul de violent de am fugit afara din asternuturi, au iesit multi din bloc, dar cine stie ce ocupatii civile sau publice or mai fi avand, puteau fi si din acei activisti de partid sau securisti de care aminteam mai sus. Ce ne privea pe noi? Ca doar traiam si noi cei trei in era comunista! Fusesem si noi pioneri si utecisti, dar de promovati pe la partid nu stiu
sa fim ajunsi nici macar portari la raionul de partid. Zburand peste zeci de ani, bineinteles ca orice diversiune poate fi nascocita daca exista gand si interes. Vai de sufletul cel ce se coboara insa pana acolo!
Dar iata-ne intr-o dimineata frumoasa la una din acele sedinte operative cu maistrii. Directorul nostru se prezenta cam innourat, probabil primise si dumnealui  partea de critici de la directorul CPL-ului din Oradea.
Cand imi veni mie randul, directorul ing.Ioan Popa imi zice: Dumneata tovarase maistru ce ai avut de realizat in schimbul dumitale! Raspund: Tovarase director, eu am avut o noapte… de Felix. Nu am mai reusit sa continuu, raspunsul meu scurt a fost catastrofal. Cum? Cum tovarase maistru ti-ai permis sa petreci noaptea la Baile
Felix din Oradea, cand partidul ne cere realizarea si depasirea planului! Cata obraznicie! etc. Dar, ca de obicei, foarte calm am continuat: Tovarase director, da, o noapte la garnitura de mobila Felix, am aci nota de predare la sectorul II – prelucrari mecanice. Colegul Oaie confirma de indata primirea lotului complect furniruit. A izbucnit
atunci un ras, care a transformat in veselie operativa din acea dimineata. Dupa ce s-a mai burzuluit un pic, olteanul nostru Director s-a lasat cucerit de noi, izbucnind si el intr-un ras sincer, caci interpretase prea repede vorba mea: O noapte… de Felix.
Prin anii 2001, cand mi-am vizitat familia si rudeniile, deci dupa caderea acelui sistem comunist, intamplator l-am intalnit pe tanarul inginer „sef de sector”, deci cam dupa circa 21 de ani, recunoscandu-ma imi zise: „Mai Miclau, iti mai amintesti de „noaptea aia de Felix?” Noi nu te-am uitat. De ce te-ai dus tu prin lume?
Mi-am lasat privirea ochilor in pamant, si am tacut ca un mut!. Stiam ca un Dumnezeu avem cu totii!
VA URMA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s