Problematizand Intre Bine Si Rau…

PROBLEMATIZAND INTRE BINE SI RAU…

Orce carte are o nota particulara, ceva care sa te surprinda. Am prilejul de data aceasta sa ma refer la un volum care, in peisajul publicistic atat de divers, contemporan reuseste sa atraga atentia.
Volumul semnat de TEODORA PAULA DUMITRACHE, se intituleaza frapant, ”Diavolul sta in amanunte” si a aparut in 2011 la Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca.

Este vizibil ca titlul in sine este interesant. Chiar indraznet. Tanara prozatoare vine cu aplomb inspre cititorul modern propunandu-i inca de la inceput o lectura mai altfel.
Sa precizez faptul ca autoarea este si artista plastica, avand la activ mai multe expozitii personale si de grup. Ne-am astepta asadar la o proza colorata, evaziva, picturala dar, surprinzator, vom descoperi in paginile cartii mentionate o proza grea, plina de intrebari existentiale cu care esti invitat sa relationezi.
CELE OPT PROZE PE CARE IMI ESTE GREU SA LE INCADREZ IN VREO SPECIE LITARARA, AU TOATE UN ESAFODAJ MEDITATIV.
Nu e vorba de meditatie in stilul contemplativ ci, o meditatie tulburatoare, cu adancimi despre viata si moarte despe bine si rau, despre moral, liber arbitru si asumarea greselilor.

Remarc de la bun inceput profunzimea subiectelor si mai ales, modernitatea expresiei, si a structurii narative. Modernitatea pare sa-i fie la indemana scriitoarei prin felul cum gliseaza de la o atitudine de viata spre alta contrariie, personajele sunt puse in situatii limita, ca in dramele antice as spune.
Pe marginea prapastiei, gata de sinucidere, un suflet, o constiinta, un spirit, este salvat ca in textele antice, prin deus ex machina, de o aparitie care va deveni simbol cum sunt si alte personaje: Psiheea, Demonul, Ingerul, Inorog, Temperantia un fel de spirit conciliator.
Din acest punct al prozei, cand intervin asemenea personaje simbol, cititorul este implicat, prins in mreje si nu poate renunta pana ce nu se lamureste. Lectura este ca un ring in care, pe langa personajele simbolice spuneam, alese cu buna stiinta si insufletite de autoare, participa si cititorul. Cum adica veti interba. SIMPLU, PROBLEMELE EPICULUI SUNT ATAT DE UMANE SI DE GENERAL VALABILE IN ORCE TRAIRE TERESTRA INDIFERENT DE CONOTATIILE GEOGRAFICE, INCAT, VREI SA SA STII CUM SI DE PARTEA CUI ESTI IN ACEASTA INFRUNTARE DINTRE BINE SI RAU, INTRE VIATA SI NONEXISTENTA.

In acest balans tarumatizant, iadul nu putea sa lipseasca, intrebarile de genul de ce sunt suportati pe pamant raufactorii, care-i totusi avantajul liber-arbitrului, problematizeaza acut raportul om – univers, sperante – dorinte – drame.
In acest context, desigur ca sufletul are o pondere decisiva. Am putea spune ca in parte, este o proza de stare. Afectivitate contorsionata, de propriile apasari ale constiintei, la limta iadului si a sperantei in bine.

Imaginea unor intamplari socante, a unor personaje aparent obisnuite, exibitionistul sau violatorul, batrana cu sufletul frant de nesansa vietii linistite sunt doar repere ale unui peisaj existential dramatic. Intreaga carte este de altfel dramatica. Chiar cand apare iubirea. Sfarsitul ei mai degraba, Si interbarea, cat timp ii trebuie omului se ierte? Si marea, daca intrevine in peisaj, nu e nici bulversanta, nici salvatoare, este un fragment din perimetrul unde se frang sau se zbuciuma niste sentimente.

Trebuie sa avem dsiponibilitatea sa lecturam nu doar cu imaginatia, cu accentele observatiei ci si cu mintea. Sunt intrebari majore pe care ni le punem fiecare la un anume moment iar acum, in pagina de proza, iata ne sunt servite ca la un colocviu. Textul este dens, fara sincope. Autoarea se arata a fi cu mult mai matura decat varsta sa, accentele filozofice si de meditatie sunt atat de bine incorporate in magma epica incat, putem spune ca avem de-a face cu o proza bine gandita, sugestiva, bine inchegata.

Nu putem trece peste inca o observatie, anume ca, din loc in loc, frazele sunt relaxate de cate o conotatie referitoare la anotimpuri, aici intrevenind talentul de pictor al autoarei care, coloreaza succint si expersiv contextul in care se intresecteaza personajele. Chiar si adnotarile de acest fel au uneori profunzime si farmec.
Postam doar una din frazele superbe: ”stelele incep sa cada fara sa le fie teama ca se vor zdrobi inutil de visele celor care le privesc.”

Referitor la stil, nu avem decat cuvinte apreciative. Fraza bine strunita, tensiunea dramatica este tinuta la un nivel emotional constant si prin fraza.
Credem ca este unul din motivele pentru care, editura, presigioasa si exigenta dupa cate stim, a mizat pe acest titlu de carte si pe autoare.

VERONICA BALAJ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s