Oferta de carte-18

Parohia Malovăţ
Loc. Malovăţ-Jud. Mehedinţi
România
Tel.0724.99.80.86
E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Oferta de carte-18

Cu deosebit respect vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm noutățile editoriale și lucrările pe care le avem disponibile pentru vânzare în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi cât mai consistente, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi Dvs.
Se apropie vremea Sfintelor Sărbători ale Paștelui, când se obișnuiește a se face cadouri rudelor și prietenilor. Oferindu-le o carte religioasă, le oferiți o hrană spirituală pentru mulți ani și jertfa Dvs. se va regăsi atât în mulțumirile celor ce le vor primi, cât și în Cartea Vieții.
De peste 20 de ani publicăm,- cu greutăţi pe care numai Dumnezeu le ştie, – la nivelul unui sat uitat de lume -, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut teologic, istoric, literar, pe care le răspândim în parohia noastră, în ţară şi în străinătate în sistemul ,,cartea prin poştă”, cu convingerea că prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos şi în acelaşi timp slujim cultura şi neamul românesc. Nu avem nici o susţinere decât de la Dumnezeu şi de la cititorii noştri. Fiindcă am publicat lucrări pe înţelesul dumnealor şi care au răspuns căutărilor spirituale ale omului de astăzi, am putut rezista inflaţiei, concurenţei şi răutăţii multora, care au căutat să ne pună piedici.
Vă rugăm şi pe Dvs., dacă simţiţi şi trăiţi creştineşte şi româneşte, să ne ajutaţi în această nobilă lucrare prin comenzile Dvs.
Precizăm, de asemenea, că publicam, de doua ori pe luna, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cat si la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin posta sau pe e/mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.
Precizăm, că noutățile din această ofertă sunt volumele: Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol. I, Urme și Profeții privind România.
În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.
Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2006, 570 pag., 40 lei.
Cele trei volume ale lucrării s-au epuizat. Faptul că am avut comenzi și după ce s-a epuizat tirajul, ne-a determinat să mai scoatem o tranșă, începând cu primul volum. Pe parcurs, le vom retipări și pe celelalte. Precizăm că primul volum cuprinde secțiunile Biblică(Sf. Scriptură, Vechiul Testament, Noul Testament, Arheologie Biblică), Sistematică(Dogmatică, Morală, Filozofie Creștină), Practică (Drept canonic, Liturgică, Omiletică, Catehetică, Pastorală, Muzică Psaltică, Pedagogie, Sectologie). Este un instrument de lucru de mare valoare pentru teologi, dar și pentru cercetători.

2. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Urme, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, 312 pag., 20 lei.
Este o lucrare de literatură în general, deși cuprinde materiale și de altă factură, grupate în capitole precum: File de legendă, Oameni, fapte și întâmplări de altădată, Eseuri, Versuri, Documentare, Oameni, fapte și întâmplări de azi, Biserica și Școala, Aspecte pastorale, In memoriam, Recenzii. Oricum, cititorul nu are timp să răsufle sau să se plictisească din momentul în care începe lectura acestei cărți pline de viață. Călători suntem pe drumul vieții. Încercăm fiecare să lăsăm un semn al trecerii noastre pentru cei prezenți, pentru cei viitori. Unii lăsăm palate, alții averi, alții de toate; unii lăsăm copii, alții un nume bun; unii lăsăm ură și blesteme, cirezi de vite, mașinării de tot felul, alții un rând într-o carte de istorie; unii lăsăm o poezie sau o melodie, un tablou sau un monument. Oricum, nu vrem să trecem ca pasărea prin aer și peștele prin apă(…). Toată viața m-am chinuit să scriu o cate! Au ieșit mai multe, pe care le-am răspândit până la marginile lumii. Nu știu, însă, dacă măcar vreuna din ele îmi va supraviețui și va fi o urmă a trecerii mele prin această lume. Știu doar atât, că fiecare carte este un semn al iubirii mele față de semeni și față de Dumnezeu, este încă o formă prin care îmi împlinesc misiunea.

3. Profeții privind România, vol. I, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, 24 pag., 2 lei.
Coștient că există în toate vremurile și în toate timpurile oameni înzestrați de Dumnezeu să prezică sau să prevadă viitorul, am început o serie cu astfel de scrieri care privesc România sau contextul internațional în care se derulează istoria țării noastre. Pentru aceasta, am considerat că cel mai reprezentativ în acest sens este Sundar Singh. Într-o vreme în care emigrația este masivă, în care atâția dintre confrați se declară nemulțumiți că sunt români, venim cu această scriere, pe care, după ce o citești, îi mulțumești lui Dumnezeu că te-a rânduit să fii român și să trăiești în România de azi și de mâine.

4. Colinde din Transilvania, vol. IV, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 237 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copoertă policromă, plastifiată, 16 lei;
Cu ajutorul lui Dumnezeu, încheiem seria celor patru volume din seria Colindelor din Transilvania, la care se adaugă volumul Balade din Transilvania, culese de neobositul folclorist Pavel Rătundeanu-Ferghete de-a lungul ultimei jumătăți de veac. Precizăm, însă, că nu este specie folclorică, din care acest admirabil român să nu fi descoperit măcar câteva piese. Uneori acestea acoperă zeci de pagini, alteori greutatea manuscriselor însumează câteva kilograme. Pavel Rătundeanu-Ferghete a fost și a rămas un om modest sub aspect material și social, tocmai în această vreme în care goana după avere și mărire este mai acerbă decât oricând! El partea bună și-a ales, reușind să intre, prin muncă și sacrificii numai de el știute, în universul lui a fi. Culegând și făcând lumii cunoscută această zestre inestimabilă a sufletului românesc, poți înțelege mai bine miracolul supraviețuirii neamului de-a lungul mileniilor într-o zonă atât de frământată, atât de încercată și atât de binecuvântată. Colindele din această carte sunt grupate pe teme, precum: Colinde de Crăciun, Colinde de Anul Nou, Colinde de Bobotează, Colinde de Florii, Colinde de Paști, Colinde pastorale(dintre acestea avem 19 variante la Miorița), Colinde istorice, Colinde diverse etc.).

5. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Ortodoxia”(1949-2008), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 609 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei;
Revista ,,Ortodoxia” a fost și este un fel de prințesă a revistelor bisericești. Dacă ,,Biserica Ortodoxă Română” se voia un fel de ,,buletin” al instituției, în care să se consemneze în primul rând faptele și după aceea articolele, studiile și recenziile, dacă ,,Studii Teologice” era revista facultăților de teologie, având menirea să găzduiască, în primul rând, studiilor profesorilor, masteranzilor și doctoranzilor în teologie, revista ,,Ortodoxia” era, pe de o parte, creuzetul în care se plămădeau ideile și pozițiile teologiei românești față de curentele religioase care se vehiculau în lume la un moment dat, iar pe de altă parte, tribuna de la care răsunau vocile cele mai autorizate ale teologiei ortodoxe românești cu prilejul contactelor pe care Biserica Ortodoxă în general și Biserica Ortodoxă Română le avea cu bisericile surori și cu cultele creștine sau religiile lumii. Ea a fost ,,vârful de lance” al Bisericii noastre în confruntările ecumenice și teologice internaționale. Nivelul acestei reviste a fost întotdeauna superior celorlalte reviste centrale bisericești. Am putea spune, că materialele cele mai bune au fost publicate aici, ca o carte de vizită a teologiei românești. Cele mai bine realizate studii ale profesorilor noștri de teologie și al celorlalți colaboratori au găsit găzduire în paginile acestei reviste. Chiar tezele de doctorat au fost selectate și au fost publicate aici doar cele care aveau deschidere spre universal, spre domeniul ecumenic. Poate pentru cititorii de rând și pentru unii preoți a fost mai greoaie prin limbajul utilizat, dar trebuie înțeles acest lucru ca pe ceva firesc în contextul misiunii pe care îl avea revista.

6. Viețile Sfinților, vol. II, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2011, 560 pag. , format A5, hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 30 lei;
Anul trecut am tipărit volumul I din această serie și l-am distribuit gratuit de Sărbători tuturor familiilor din parohie și celor din afara parohiei, care ne-au ajutat în timpul anului. Aceasta este deja o tradiție în parohia noastră. Pentru anul acesta, le dăruim vol. II. Vol. I cuprindea viețile sfinților din lunile ianuarie, februarie și martie. Actualul volum preia textul oficial, stabilit de Sfântul Sinod și cuprinde viețile sfinților pe luna aprilie, la care s-au adăugat textele pericopelor biblice reprezentând Sf. Evanghelie, Apostolul și troparul zilei, cât și cugetări din Sfinții Părinți. Volumul II din Viețile Sfinților cuprinde povestirea principalelor momente din viața sfinților înscriși în calendarele creștine ortodoxe în luna aprilie. Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române. Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și cu condeiul pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.

7. Anton Pann, De la lume adunate și iarăși la lume date…, ediția a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 184 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 12 lei;
Prima ediție a acestei lucrări a apărut în 1976. Ea reunește 1678 cugetări, maxime și proverbe selectate din opera lui Anton Pann, organizate pe teme și probleme, cu prefață, tabel cronologic, note și indice tematic realizate de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda. Anton Pann este primul cântăreț bisericesc cunoscut, care s-a înscris la loc de cinste în rândul marilor oameni de cultură, plămăditorilor de limbă, culegătorilor de folclor, muzicienilor rafinați, într-un cuvânt, reprezentanților de seamă, cu care veacul al XIX-lea românesc a intrat maiestuos în istorie.

8. Al. Stănciulescu-Bârda, Nicolae Iorga. Concepția istorică(Prefață de Acad. Ștefan Pascu), ediția a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 370 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 26 lei;
Prima ediție a cărții a apărut în 1994. Actuala ediție este revăzută și îmbunătățită, fiind dedicată împlinirii a 140 de ani de la nașterea istoricului și savantului român. Lucrarea are o poveste interesantă, fiind respinsă de mai multe ori de către cenzură înainte de 1989, pentru simplul motiv că autorul era preot, dar în ciuda faptului că președintele Secției de Științe Istorice a Academiei Române îi semna referatul și prefața, susținând publicarea. Regretatul Acad. Ștefan Pascu scria despre această carte, printre altele: ,,Lucrarea lui Al. N. Stănciulescu-Bârda, nu e nici neavenită, nici inutilă şi nici de prisos. Dimpotrivă, este binevenită şi, de aceea, bine privită, întrecându-le pe cele di­nainte prin vastitatea sa, prin bogăţia informaţiei şi prin străda­niile, reuşite, de analiză şi interpretare în contextul istoriogra­fiei vremii. Pentru realizarea ei, autorul a întreprins o muncă labori­oasă, investigând mai întâi opera principală a lui Nicolae Iorga, confruntând-o cu concepţiile contemporanilor săi şi cu concepţia materialist-istorică, ducând mai departe ceea ce s-a scris până acum în problemă. Impresionanta bibliografie consultată, pe care se bazează impresionanta bogăţie de note, stă mărturie a hărniciei, seriozităţii şi cuprinderii teoretice a gândirii istorice a lui Nicolae Iorga. O lucrare muncită cu pasiune şi dăruire şi, de asemenea, cu hărnicie de albină, culegând, autorul, din zecile de mii de pagini ale lui Nicolae Iorga şi din alte mii ale altor istorici ceea ce se referea la subiect. Acest bogat material informativ a fost apoi organizat într-o structură corespunzătoare, potrivit proble­mei înfăţişate(…). Al. N. Stănciulescu-Bârda şi-a deschis cu grijă drumul printre numeroasele meandre, construind o carte bogată în informaţii, precum şi în judecăţi, proprii sau împrumutate, pentru a înfăţişa concepţia istorică a unui mare istoric. Este aşezat, astfel, prin această lucrare, Nicolae Iorga pe piedestalul ce i se cuvine şi ca teoretician al istoriei, întregindu-i, astfel, personalitatea ce a dominat cu prestigiu de necontestat două generaţii de istorici, români şi străini(…). În noua formă cred că lucrarea corespunde din punct de vedere ştiinţific şi de aceea propun şi susţin publi­carea sa”.

9. Pr. Ioan Sfetcu, Predici, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2011, 312 pag., format A5, hârtie offset, numeroase fotografii, copertă policromă, plastifiată, 20 lei;
Părintele Ioan Sfetcu a fost păstorul enoriașilor din Bârda mai bine de 40 de ani. A fost un preot vrednic și conștiincios, care și-a făcut cu drag și râvnă misiunea. A construit biserică în sat, dar și în sufletele credincioșilor săi. A fost întotdeauna un model pentru confrații din județ, în ceea ce privește metodele pastorale folosite. A fost un predicator de elită, recunoscut nu numai de enoriașii săi, cât și de cei din alte parohii, de preoții mehedințeni și de autoritățile bisericești. Volumul cuprinde un mănunchi de 60 de predici rostite în duminici și sărbători, cât și la diferite ocazii de către regretatul Părinte Ionică Sfetcu. Cartea este de folos atât pentru preoți, punându-le la dispoziție un bogat material omiletic, cât și oricărui creștin dornic să progreseze în viața duhovnicească.

10. Grigore Maerean, Chemări la Domnul. Calea vieții și calea morții, vol. VIII, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 172 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, 12 lei.
Înainte de a-și vedea și volumul al VIII-lea tipărit, Părintele Grigore Maerean a plecat la Domnul. Nu a fost o plecare obișnuită, ci una de martir. A trecut dincolo prin poarta unei suferințe greu de imaginat, pe care numai martirii au putut să o suporte. Cartea cuprinde încă un set de meditații, eseuri și cuvântări ale părintelui pe teme diferite, adăpate din belșug din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și experiența proprie de-o viață. Este un ghid de viață duhovnicească și o lectură de înaltă simțire creștinească. Sperăm că ne va ajuta Dumnezeu să-i dăm la lumină în curând și volumele IX-X din această carte de suflet a sa, ca o mângâiere pentru amintirea lui și ca o rugăciune către Dumnezeu pentru sufletul lui atât de zbuciumat!

11. Vămile Văzduhului, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2011, 64 pag., format de buzunar, hârtie offset, copertă policromă, 2 lei;
Lucrarea este un crâmpei din literatura bizantină ajunsă până la noi prin nenumărate ediții, fie manuscrise, fie tipărite, care circulă de câteva secole în spațiul românesc. În carte este urmărit sufletul în drumul lui de după moarte, trecând prin cele 24 de vămi ale văzduhului. Biserica nu a acceptat niciodată oficial această învățătură privind existența vămilor, dar având în vedere extraordinara putere de educație religios – morală pe care o are lucrarea, a tolerat-o ca pe o carte bună de citit. În urma lecturii unei asemenea cărți, mulți împătimiți sunt hotărâți să se lepede atât de păcate mai mici, cât și de patimi grele, aflând îngroziți pe unde le ajunge sufletul și la ce judecăți este supus. Cartea este ca un duș rece pentru orice cititor, ajutându-l să se trezească la realitate. În acest sens, aș putea spune că am cunoscut medici – fumători împătimiți – care s-au lăsat de fumat după ce au citit această carte și de atunci au trecut peste 20 de ani și nu s-au mai apropiat de tutun!

12. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice”(1929-2008), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc, 2010, 808 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, 50 lei.
Lucrarea este o adevărată cheie, cu care se deschide cu ușurință un tezaur de cultură teologică, respectiv colecția revistei ,,Studii Teologice” pe o perioadă de 80 ani. Cele aproape 6000 articole, studii, recenzii, reportaje publicate în revistă sunt organizate în funcție de marile direcții ale învățământului teologic(Biblică, Sistematică, Istorică și Practică), la care se adaugă alte capitole noi, precum Istoria României, Limbă și literatură, Etnografie și Folclor. În cadrul fiecărei secțiuni, materialul este organizat pe obiecte de studiu, urmărindu-se, pe cât a fost cu putință, tematica abordată de programa de învățământ teologic universitar. În fiecare capitol materialul a fost dispus în ordinea alfabetică a autorilor. Un indice alfabetic de autori încheie cartea. Ea se adresează ierarhilor, preoților, elevilor seminariști, studenților teologi, masteranzilor și doctoranzilor, tuturor cercetătorilor și oamenilor de cultură. Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări promovate de Academia Română au constituit un ghid inestimabil pentru autori.

13. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. IV, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 476 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, planșe color, 30 lei;
Cartea cuprinde 40 numere din publicația Parohiei Malovăț, ,,Scrisoare pastorală”, mai precis numerele 121 – 160. Pe lângă ,,Scrisoare pastorală” şi-au făcut loc nenumărate cărţi publicate de către parohia noastră. Ne-am împărtăşit şi ne-am semănat astfel din prea plinul sufletului pretutindeni şi tuturor. Toate acestea fără nici o plată materială. Cei care ar fi trebuit să vadă aceste osteneli nu au avut timp să le vadă. Noi ne ducem însă misiunea şi crucea mai departe, cât vom putea.
E fragilă, săracă, şi micuţă ,,Scrisoarea pastorală”. Ştim asta. Alte surate sunt îmbrăcate în haine frumoase, multicolore, au poze şi tot felul de lucruri atrăgătoare. ,,Scrisoarea pastorală” nu are nimic din toate acestea. Ea-şi propune să transmită mesajul, gândul, sufletul şi sinceritatea noastră şi credem că asta-i este zestrea cea mai de preţ. Am văzut în verile secetoase fetiţele devenite ,,paparude” cum umblă goale, acoperite sumar cu câteva mlădiţe de boj ori de alte verdeţuri. Ele cântă şi joacă sub stropii de apă aruncaţi de săteni şi cheamă, prin cântecul şi prin dansul lor, ploaia. Este o formă de rugăciune. Alţii sunt îmbrăcaţi în odăjdii bogate, frumoase şi scumpe, au cântări bine strunite, dar poate că înaintea lui Dumnezeu pătrunde mai repede rugăciunea ,,paparudelor”, tocmai că e mai sinceră şi mai curată. Nu este exclus ca ,,Scrisoarea pastorală” să fie doar ,,paparuda”, care, pe limba şi cu posibilităţile ei, cere mila lui Dumnezeu peste neamul acesta. Tocmai de aceea, încercăm să-i mai adăugăm o cămăşuţă de acum încolo!

*
Acestea sunt, deocamdată, cele disponibile.
În următoarele săptămâni urmează să apară:

1. Nunta din Transilvania;
2. Sf. Irineu al Lyonului;
3. Amintiri despre N. Iorga;
4. Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1949-2009);
5. Proverbe religioase românești;
6. Religia și proverbul românesc;
7. Studii și documente privind Istoria României, vol. III(Banatul);
8. Scrisoare pastorală, vol. V;
9. Chemări la Domnul, vol. IX
10. Istoria proverbului românesc;
11. Călăuză biblică și altele
Așteptăm înscrieri și la aceste viitoare apariții.
Sănătate, pace și bucurii sa vă dea Dumnezeu! Sfintele Paști cu sănătate și bucurii!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

VIAŢA ŞI MATRIOŞA

…la început – când ne naştem
Dumnezeu ne dă – fiecăruia – la pachet
Viaţa şi o Matrioşă (…un păpuşoi
din acela mare – din care se scot – una
din alta – păpuşi tot mai mici…)
…şi – de la-nceput
ne simţim şi arătăm străfulgerător de
eroici – orbiţi unici de atâta
preajmă de aer încins şi soare fierbinte – înfruntăm şi
ne batem – în delir – cu
balauri – cu umbre enorme de
hrăpăreţi vulturi – cu – mai ales
mori de vânt – tot mai multe
mori de vânt…
…spre sfârşit – la
apus – când
Matrioşele noastre au ajuns istovite – jalnic
chircite – de cât s-au tot scos – una din
alta – Matrioşele noastre – acum
punctiforme (dar tot zvâcnind
ambiţios colorate iluzii – până la punctul
final…!) – Dumnezeu adună toate
punctele astea
matrioşarde – care încă ţipă de triumful
delirant al culorii – le adună Bunul Gospodar
Dumnezeu – ca pe flori le adună – aranjând
plantând punctele astea – pe fiecare în
parte – vizionar – cu o
precizie dumnezeiască – exact în poziţia
necesară – pentru a realiza desenul unei explozii
dulci-amare – într-un anumit
strat cu crizanteme celeste – …cu un suspin
cald – apoi – le şterge de praful efortului vizionar – suflă
blând peste desenul de puncte … – …şi iată
catifelat gata – un nou paradis pastelat
înstelat – din care
pornesc – din nou – ţanţoşe
pline de avânt şi
nesăbuinţă – cu surle şi tobe în
frunte – noi Vieţi şi noi
Matrioşe – la
pachet…
***
Adrian Botez

Anunțuri

Un gând despre „Oferta de carte-18

  1. Excelent! Iata o poema de o esenta filosofica exprimata prin grai folcloristic,
    statuand magistral acel element cultural saracit de spirit si specific mileniului 3.
    Respecte Maestre Adrian .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s