Cuvant De La Autor

Eu nu am scris niciodata cu gandul la viitoarele glorii, si nici nu am sa scriu –, ci cu gandul la prezentul in care imi traiesc zilele vietii. Cu gandul la istoria si credinta acestui Neam frumos, caruia ii apartin, cel al Romanilor!
Sunt om ca fiecare, dar cand vorbim de Arte, intram intr-un domeniu, as zice sacru, domeniul Divinitatii Creatoare, care ne si vorbesta in asa fel, ancat, uneori scriem ce Duhul ne dicteaza. Duhul celui ce ne-a creat, Dumnezeu! Iar daca uneori ma ingrozesc singur la terminarea unei poeme, ba chiar as vrea sa sterg ceea ce am scris, nu e altceva decat adevarul ce-l spusei mai sus! Deci, a anula inspiratia prima, cea ce are izvorul intr-un crez, intr-o iubire,
duce la alterarea esentei divine! A operei! Aceasta noua carticica, Frunze de toamna aurie,
este una din aceste carti, cu scrieri adunate atat pentru interesul copiilor cat si al oamenilor mari, al parintilor!
Rog cititorul meu sa aiba bunavointa a retine exact ceea ce e scris, adica sa nu caute
legaturi directe la personalitati reale, deoarece ideile mele au izvor in cele ce tin de educatia etica si estetica, deci personajele sunt imaginare, iar in povestirile intr-adevar reale, accentul cade pe un anume sistem social existent la un moment istoric dat! Reevaluarea continua a valorilor morale ale umanitatii este o indatorire a fiecarei fiinte omenesti, iar aceasta se face prin educatie, credinta, cultura, stiinta, o demna politica social-economica! Nu prin apasari, pedepse si critici distrugatoare in final! Aceasta imi este opinia pe care mi-o impun si in care cred in starea si obligatia mea de scriitor! Aceeasi cale au povestile mele, poemele mele!

a
In aceasta idee scriam nu de mult versurile:
“… M-as simti gol, secunda risipita,
De n-as avea-n iubire al gandului izvor,
Caci nu-mi este de mine, crutare sa castig,
Ci vreau ca natiunea sa aiba viitor!”a

(Poezia “Chiar de orologiu s-a oprit” – 2008)

Sigur, nu am fugit niciodata de criticile primite, – si am avut destule –, scrise sau nu, auzite sau nu, dar imi cautam intotdeauna salvarea prin faptele cele mai bune si folositoare celor din jurul meu!
Aceasta este taina omeniei ce se cere azi oriunde am trai in lume. Deci despre cei ce se stiu a avea aceasta daruire divina a Artelor in general, am certitudinea ca detin misterul acestei taine omenesti si dumnezeesti! Ghidul mi-a fost intotdeauna propriul control, acesta mi-a dat intotdeauna o directie sigura, atat in cele ale scrierilor mele, cat si a organizarii vietii de familie.
Multumesc tuturor celor care intr-un fel sau altul mi-au incurajat ideea publicarii acestei carti, bineinteles in mod deosebit familiei mele care m-a inteles intotdeauna, mai ales ca mari conturi financiare n-am adus, dar gasiram o valoare mult mai mare, aceea a asemui cultura cu o zana frumoasa, care, desi saraca, impreuna ridici casa fericita! Deci, inca o dovada pentru oricine, ca nu intotdeauna banii sunt unica sursa a fericirii. Exista o fericire sufleteasca, pentru aceasta m-am straduit in viata mea, pe oriunde m-au purtat pasii, si socot ca n-am gresit!”
Ioan Miclau ”Gepianul”

FRUNZE DE TOAMNA AURIE

Culorile sunt varste, simboluri si carari,
Frunzele anii cei repede trecuti,
O, Doamne ce valuri vin pe Mari,
Iar omenirea fuge de-a Tale indurari!

Culorile port sange in frunze aurii,
Ce cad pe un pamant uscat.
E toamna aurie peste vii,
Dar fara glasul mandrei Ciocarlii!

Cad frunzele batute-n vant,
Frunze de toamna aurie!
O caprioara vine tremurand
La un izvor ce-l vede doar in gand!

Peste paduri un ruginiu covor,
Se lasa ca un cer innourat,
Paleste frunza fiecarui pom,
Precum viata mea de om!

Cand o veni culoarea primaverii,
Eu n-oi mai fi o floare sa privesc,
Ci am sa dorm in umbrele tacerii,
Sub glie regasindu-mi lumina mangaierii!

Culorile sunt varste, simboluri si carari,
Frunzele anii cei repede trecuti,
O, Doamne, ce valuri vin pe Mari,
Iar omenirea fuge de-a Tale indurari!
08.11.2010

CHIAR DE OROLOGIU S-A OPRIT

Sunt cant pe marginea unei prapastii,
Sub care curge fluviu infinit;
Sunt lacrima ce suna in ocean,
Precum secunda-n timpul infinit!

Eu nu-s rotitza unui ceas anume,
Ce ruginit miscarea si-a gripat,
Eu sunt un cant, o lacrima comuna,
Si curg infinitul poporului meu dat!

Cum o secunda este viata mea intreaga,
Cu-a Natiunii fiinta s-a unit,
Caci Timpul-Neamul merge inainte,
Chiar de orologiul gongul si-a oprit!

M-asi simti gol, secunda risipita,
De n-as avea-n iubire al gandului izvor,
Caci nu-mi este de mine, crutare sa castig,
Ci vreau ca Neamul nostru sa aiba viitor!

(Frunze de toamna aurie, I.Miclau, Ed.”Cuget Romanesc”Barda, 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s