Linistea Padurii

LINISTEA PADURII

Linistea padurii pare,
Un simbol al rugaciunii,
Pe cand spre Apus, in mare,
Ceru-si toarna arsi carbunii
Unei zile lungi.

Inserarea ce se varsa,
Glorie si slava pune
Pe-a padurii frunte arsa,
Iar momentul se supune,
La ale Naturii Legi.

Linistea padurii este,
Un interior de templu
Unde cel trudit gaseste,
Mangaierea din exemplu
Sfantului din schit.

Codru-i Opera ce-n scena,
A adus artisti de frunte,
Care n-au calea obscena,
De-s din ses, ori de-s din munte,
Genii sunt la cant.

Un izvor cu murmur dulce,
Suna tainic si alene,
Cand pe malu-i sa se culce,
Un fazan cu roze pene,
Voie isi ceru.

Caprioara, duh de codru,
Si simbol al poeziei,
E convinsa ca nu-i modru,
A gasi calea hodinei,
Fara freamatul de gorun.

Uneori cuprins de dor,
(Ca si astazi bunaoara)
Cand e cerul fara nor,
Eu, ca mandra caprioara,
Linistea padurii chem.

NINS DE PRAF DE LEMN

Nins de praf de lemn pe haina,
Duceam voios durerea mea in taina;
Dar stam pe drumul drept,
Cu Dumnezeu in piept;
Caci Duhul umilit si inima smerita,
De-apururea un inger coboara de-l alinta,
Iar Dumnezeu din ceruri nu il va urgisi,
Pe cand in haos prabusit siretul va pieri.

(Versuri de durere, Ioan Miclau, Ed.”Mihai Eminescu”, Oradea, 1993)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s