Teatru

NOTA AUTHORULUI

Dupa “Florile Crisurilor”, “Cantarea Primaverii,
si “Versuri de durere”, toate trei volumele fiind de poezie, respect indemnul meu interior de a trece iar la proza, asa cum incepusem de fapt cariera scriitoriceasca prin 1986, cu antologia “Viata romaneasca” si nuvela “Fiica zeitei Vesta”.
Dar iata, de aceasta data ma atrage dramaturgia, astfel am adunat in aceasta carte, cele doua comedii tragic-comice: “Mitrea Sucitu si mireasa”, urmata de o a doua, “Limbuta Strugurel pe post de director”. Prima cu o tema din agricultura colectivista, si a doua din industria socialista.
Darul spre artele literare, a aparut la mine, ce-i drept, inca din tinerete in Romania, dar nascut si crescut in regim comunist totalitar, o embrionare a acestui talent si dar al scrisului, care stim ca incadreaza sentimentele cele mai variate, cum ar fi: sarcasmul, durerea, iubirea, vise de viitor, repulsii pentru tot ce este imoral, libertatea de a gandi si a se exprima individual, erau sentimente care sub un regim totalitar erau considerate impertinente.
Acestea ar fi in general motivatia pentru care, abia aici in Australia am intalnit mediul potrivit pentru a-mi implini chemarea inspre arte. Ce trebuie totusi sa recunosc este ca, aceste complexe ce inca domina lumea politica, fac loc multor confruntari de opinii, care desigur se reflecta in lumea artelor. Adica, fiind artele prin definitie, – o reflectare a realitatii, inca mai vedem sau auzim de artisti cenzurati, pedepsiti chiar, tocmai fiindca au curajul sa ne zugraveasca adevarul.
In dramaturgie, rolul unei piese de teatru este si al unei veritabile cronici istorice, asa cum a inteles sa o redea Ion Luca Caragiale in scrierile sale teatrale.
Nu ma apuc aci sa adun din pleiada marilor dramaturgi ai lumii, cunoscuti fiind de intelectualitatea romaneasca!
Dar, chiar sa fiu acuzat de o oarecare lipsa de modestie, vreau sa afirm “sus si tare”, caci tocmai aceasta idee o savurez : a fi teatrul scris de mine o cronica, fie si si de sorginte epica, dar care sa tina vie atentia viitorimii la pericolul totalitarismului comunist.
Nivelarea a sucumbat intr-o plafonare generala, din care cu greu se deznamoleste inca, generatia zilei de azi.
Cu aceste ganduri prezint spre publicare aceasta prima carte de teatru, iar daca Dumnezeu ma va invrednici cu zile si sanatate, planuiesc inca scrieri pentru scena. Tematicile le port ca pe niste pietre de suflet, dintre care aleg pe cele mai apasatoare. De aceea reafirm cu convingere caci pentru mine, dramaturgia are doua directii: una de a pune in scena o cronica epico-istorica, si una de continuitate de fapt, a folosi realitatii prezentului si gandirii inspre viitor!
Scopul fiind de fapt o aspiratie generala a vietuitorilor acestei Planete,
si nu numai a tarilor Uniunii Europene! Inchei cu acel vechi si universal proverb care spune: “Omul sfinteste locul”, si nimeni nu ne va da un loc sfintit fara truda noastra!”
I.Miclau

Mitrea Sucitu si mireasa

ACTUL I
(Décor: “O alee larga cu pomi fructiferi pe ambele parti, ce ducea inspre camp si grajdurile CAP-ului. Pe alee o masa de lemn necioplit si cateva scaune asezate aiurea si scorojite de vreme. Aici se opreau de obicei taranii colectivisti, mergand sau venind de la munca, pentru a se odihni o clipa, ori a mai schimba o vorba. Vremea era spre inserare, la masa nu era nimeni, dar se auzeau glasuri si rasete ce se apropiau, semn ca iar se vor opri la aceasta masa spre a-si mai depana povestile zilei.)

SCENA I
(fragment)

La masa din alee ajunse si se aseza Ion Apostoleu, mulgator la vacile din zootehnie; tocmai terminase mulsul de seara, si acum isi rasucea o tigara linistit.
Dupa aceasta sosi si Mitrea Sucitu, mulgator si el, lua un scaun, se tranti pe el si incepu a vorbi cu naduf.

MITREA SUCITU:“Mai, nimic nu se face in lumea asta fara voia lui Dumnezeu.
Auzi tu?”
ION APOSTOLEU: “Da, asa e !”
MITREA SUCITU: “Numai ca ma tot gandesc, cum de nu stiu asta cei din conducere?”
ION APOSTOLEU: “Ei, na! Stiu ei si prea multe, ca de aia au scoli, dar poate ca nu intelegem noi cum se invarteste lumea asta”.
MITREA SUCITU: “Lumea asta nu se invarteste fara stirea lui Dumnezeu, asa ca tot va iesi adevarul la lumina. Ce crede brigadierul Morcovel, ca Firuta mea a lucrat asa, de dragul colectivului? Si…, sa aiba mai multe norme si puncte Sulfina? Capra aia? Sa ma ierte Dumnezeu, dar nu o vezi numai cand si cand cu sapa, zice ca-i secretaara!”
ION APOSTOLEU: “Da, vezi tu, Sucitule, uneori e prea tarziu cand ne trezim. Nu? Iata-l acum presedinte pe Petre Bolovan. Asa-i? Ei, acum asculta mai departe: flestelul ala al Strengarului, cumnatul lui Bolovan, este la raion? Este. Taie si spanzura? Ei, vezi? Asa isi imbarliga dracu coada la noi”.
MITREA SUCITU:“Mai,Dumnezeu ne incearca! Doar el pune regii si imparatii!
Si poate chiar dupa meritele noastre. Caci…, vezi cum fura si curvalesc fara rusine de sat; cum ajung brigadieri, cum il ingrasa mai intai pe presedinte cu de toate, ceeace presedintele nostru Bolovan nu ar trebui sa primeasca.
Stii tu, si acum, pe unde umbla buceaga?”
ION APOSTOLEU: (sustinandu-l) “…Si cum merg cartofii noaptea la membrii raionali…?”
MITREA SUCITU: (continuand) “Noaptea ii spala in Cris pupaza aia de Sulfina, ca sa nu se murdareasca pe dejte cocoana aia de la oras. Sa dea Dumnezeu sa vina ea iar la tara, de unde a plecat. Auzi, se murdareste pe dejte!”
(TEATRU , Ioan Miclau, Ed.”Cuget Romanesc”,2005)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s