Eminescu Si Spiritualitatea Romanesca De Azi!

Se spune si cred cu convingere, ca cea mai frumoasa etapa a istoriografiei
literaturii romane a fost perioada in care Vasile Alecsandri dupa o lunga si rodnica
creatie literara, dand literaturii noastre o valoroasa opera, apunea, iar la zenitul nou
al literaturii romanesti aparea ca un luceafar Mihai Eminescu.
Zic cea mai frumoasa etapa, pentru ca acum idea ierarhizarii valorilor literare
devenea o chestiune tot mai discutata la agenda zilei. Spiritele vremii se agitau,
grupari scriitoricesti se inchegau, noi orientari si curente emancipau gandirea, cat
mai ales legarea poeziei de realitatea vietii cotidiene. Asta insemna desigur si un
apus al romantismului. Lirismul profund a lui Mihai Eminescu, asa cum il constata Titu Maiorescu, era totusi mai putin romantic, tindea spre realismul lui Stendhal,
insa prin profunzimea filosofica din care Eminescu isi scoate ideile inspiratoare,
ideile social-economice si istorico-politice, se producea o dislocare complecta a
poeziei spre a fi redata interesului general, de emancipare nationala.
Poezia avea sa fie acum, mai mult ca oricand inasi simtirea nationala, si daca
vreti, a acelei simtiri ce suferea, ce indura, ce plange si lupta, si nu tocmai a acelei
simtiri vesele ce invaluia imaginatia lui Alecsandri, omul deagata, ministru si mosier,
cum afirma uneori G.Calinescu, Tutor Vianu, si altii.
Cel putin in critica vremii puteau fi auzite des asemenea argumentari, mai ales la
generatiile in devenire, dar, eu incerc sa apuc o cale ceva aparte, desigur nu inafara
opiniilor facute de inaintasi la vremea respectiva, opinii ce stau precum acele coloane
de catedrale de sustin zidirea prin vremuirea vremurilor.
Si, era drept inteleptul ridicat din Cristinestii Hotinului, B.P.Hasdeu cand asemana
literatura romana cu o campie poetica, unde fiecare creator de arta e ca un ram ce
creste in individualitatea sa. Ba mai mult, e loc pentru fiecare, si pot rasari genii in
aceasta campie literara deoarece e spatiu sufficient, asi zice infinit, pentru fiecare
talent desigur.
Mai mult, B.P.Hasdeu afirma in studiile sale cum, Vasile Alecsandri nu a fost cel
mai mare poet roman, dar a fost asemenea unui prototip, cuprinzandu-se pe el insusi,
si nu cuprinsul intregii literaturi romane, dar fara a umbri pe nimenea in jurul sau.
Aci e cazul sa amintim, fara suparare, acea obisnuinta romaneasca de a adora, iar
in aceasta adoratie sentimentala rasfirata invaluim o valoare a personalitatii cu prea
multa supranaturalitate si neglijam valorile din jur. Stand tot la exemplul hasdeian,
cum ar fi o gradina mare, cu un singur pom, mare si frumos, dar unul singur? Nu ar
arata oare ca un stejar stingher pe o costisa de deal? In realitate lucrurile nu erau chiar
asa, nu era Alecsandri un stejar stingher. Erau acolo multe suflete mari ca de exemplu:
Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Al.Odobescu, Mihail Kogalniceanu,
C.Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creanga, deci floarea literaturii noastre de il
inconjurau in marele peisaj scriitoricesc. Dar sa ne amintim ca atunci se implinea Unirea Principatelor Romane, sub domnia lui Al.I.Cuza, deci se faurea unitatea nationala. Deci valoarea tuturor era inestimabila!
Acum, sa ne apropiem de generatia lui Mihai Eminescu, de insasi personalitatea sa
exceptionala, de viitorul poet ce avea sa deschida cale literaturii romane pentru veacurile viitoare. Nascut la 1850, Mihai Eminescu avea in jurul sau deasemenea
pleiada multor oameni de seama ai culturii romanesti. Astfel amintim pe I.L.Caragiale, B.Stefanescu-Delavrancea, Titu Maiorescu, Al.Vlahuta, Miron Pompiliu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, G.Cosbuc, G.Ibraileanu, Ilarie Chendi, s.a.m.d.
Semnul istoric, aducerea fata in fata a celor doi mari poeti si scriitori, Alecsandri si
Eminescu, si a disputei locului operelor lor in ierarhia valorilor deci, se pare ca il da
Titu Maiorescu atunci in 1886, cand in “Convorbiri Literare” publica articolul, “Poeti
si critici” in care spunea: “In fruntea noii miscari e drept sa punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta, poetul Doinelor si
Lacrimioarelor, culegatorul cantecelor populare paruse asi fi terminat chemarea literara. Si nici atentia publicului nu mai era indreptata spre poezie, o agitare stearpa
preocupa toate spiritele. Deodata, dupa o lunga tacere, din mijlocul iernei grele ce o
petrecuse in izolare la Mircesti, si iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura tarii sale, poetul nostru reinviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor”.
Maiorescu spune iar imediat in acelasi discurs: “Alecsandri ne-a inavutit poezia cu
“Ostasii nostri” si cu drame, indeosebi “Fantana Blanduziei”; Eminescu a adus lirica
romana la o culme de perfectiune…” iar in continuare Maiorescu citeaza un sir lung de poeti si scriitori, la finele caruia apreciaza a fi “o intreaga miscare ce da ultimului
deceniu un aspect cu totul deosebit si imbucurator”.
Din acest moment gruparile de opinii isi incep cursul. Al.Vlahuta si B.Stef.Delavrancea, buni prieteni a lui Eminescu, nu sunt de accord cu verdictul
maiorescian, si ca atare, se manifestau public si deschis. Vlahuta organizeaza la
Ateneul Roman, conferinte in care demonstra superioritatea poeziilor lui Eminescu,
fata de dulcegariile lui Alecsandri. Ministrul Culturii se enerveaza, astfel polemicile se tin lant, trecute mai ales prin filele publicatiilor vremii si a cenaclurilor literare.
De remarcat este insa faptul ca atat Alecsandri cat si Eminescu, nu au dat semne de
pizmuire reciproca, dimpotriva, Alecsandri spunea in versurile sale:
“E unul care canta mai dulce decat mine?
Cu-atat mai bine tarii, si lui cu-atat mai bine,
Apuce inainte s-ajunga cat mai sus,
La rasaritu-i falnic se-nchina-al meu apus”.

La fel Eminescu aprecia:
“S-acel rege al poeziei, vecinic tanar si ferice,
Ce din frunza iti doineste, ce cu fluierul iti zice,
Ce cu basmul povesteste – veselul Alecsandri”.

Recunoastem din aceste versuri, cele mai luminoase caractere ce inobilau mintea si cugetul
celor doi stalpi ai literaturii noastre romanesti. Deci nu vreau sa intervin cu subiectivismul
meu, ci in continuare sa observam opiniile celor avizati in ale evaluarii unor opera literare,
celor luminati in a deslusi in critica lor acele subtilitati de interes social, educational, istoric, politic, economic, etc. spre care inclina viziunea poetica la carma careia se afla creatorul
acesteea.
Deci sa ascultam opinia celor ce aveau sa vina!
Iata-l pe Tudor Arghezi: “Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc.
Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat. Din pietatea noastra depasita,
dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri”.
Se insiruiesc apoi sufletele mari ale literaturii, rasarind ca stelele: Lucian Blaga, Octavian Goga, Ion Barbu, Tudor Vianu, George Calinescu, Mihail Sadoveanu, s.a.m.d.
Acesti maiestrii ai poeziei si al scrisului romanesc au analizat/criticat indeajuns opera lui
Alecsandri, au analizat/criticat indeajuns demersurile ministrului Instructiunii, Titu Maiorescu, au dezvelit si inlaturat din noianul creatiilor literare ceea ce putrezise, dar pe
Eminescu l-au aflat intotdeauna curat, drept ca un sfant si suferind ca un Hristos in credinta
sa.
Opera lui Eminescu este tot ceea ce ne dorim: speranta, fericire, lupta, ideal, trecut-prezent-viitor, e insasi geniul national roman.
Spiritualitatea romaneasca de azi, se pare ca are atata nevoie in orientare de gandirea eminesciana, asemanator cu ceea ce lumea cauta in invataturile sfintilor.
Limba si fiinta neamului nostru, ca si al altor neamuri, sunt creatii universale, pasibile deci
metafizicii, iar in lupta de continuitate existentiala, Eminescu da poeziei sale virtutea unei
forme de lupte, gazeta a realitatilor zilei, el pune in poezie propria sa viata, de aceea el credea in poezia sa.
Azi cand un sistem filosofic comunist dovedit utopic, se disloca din sistema filosofiilor
internationale curente, cultura romaneasca pare a sta arcuita pe doua maluri, se tulbura
parca si ordinea fireasca in gandire, asta ca efect al deceptiei suferite, cum zic, in urma unui
system social utopic. Oricum, in asemenea situatii istorice anarhia creste, iar literaturile preiau
starea de fapt, mediocritatile si nechematii in ale artei, interese ce murdaresc caracterele dau buzna cu scrierile lor. Pericolul certurilor aiurea se extinde punand in situatii dificile adevaratele constiinte si talente capabile a deslusi prin noianul evenimentelor.
Avem nevoie de o gazeta eminesciana? Avem cu siguranta!
Am scris nu de mult un articol intitulat, “Am avut noi si moara”. Era vorba de acea moara de
macinat faina alba de grau. “A avut satul multe lucruri frumoase, am avut noi si cladiri de piatra, castele in sat, zidite de cei de dinaintea comunistilor, dar le-au daramat pana la temelie, auzi, cica de ura ca au fost ridicate de burghezia romana. Parca a fost folosita truda
muncii altora, banii altor tari, nu al satenilor nostrii. Apoi, tacere si durere caci si gardurile, brazii, rondurile cu flori au fost smulse, cica mirosea a burghezie”.
Acum rastorn tablorul vremurilor, si, iata ne aflam scapati de pecinginea ideologiilor utopice comuniste straine noua romanilor. Ne apucam oare sa distrugem totul? A zidit cineva
ceva aici in care sa nu stea truda si munca, banul si sangele romanesc? Ce fel de planificari
urmam iar?
La Eminescu se derula insa cu limpezime imaginatia realitatii si viitorului natiei sale!
De ce il cautam azi cu atata insufletire? Oricum, nu pentru al adora ca pe un zeu mitic, ci
pentru ca a avut, a simtit si a inteles acel sentiment al propasirii neamului sau romanesc,
al cautarii de adevar si dreptate, vesnic ascunse in vesnicele strambari de realitati istorice.
Iata deci de ce Eminescu e mare, geniu, universal, national. Spiritualitatea romaneasca
de azi, de pretutindeni, renaste din greul istoriei trecute si se indrepata spre lumina
unui viitor eminescian. Si daca a fost Eminescu poet, filosof, patriot, istoric, politician, gazetar, economist, liric , asa vor fi si cei ce azi se adun spre ai sarbatori memoria si opera”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s