De Ce Scriu?

De Ben Todica.

Această întrebare este pe cât de primitoare pe atât de invadatoare. Mă simt mai bine să scriu despre experienţele mele, mai degrabă decât ale altcuiva, deoarece în cazul în care stiloul este cinstit, voi sfârşi prin a trăi de două ori în loc de o singură dată. Ajung să-mi compun oglinzile cu propria-mi istorie. Deşi viaţa conţine amărăciune şi luptă, un cititor poate vedea în continuare că am fost încălzit de soare, răcit de vânt, răsfăţat de câmpurile verzi şi de florile de primăvară, prin murmurul apelor la cotul râului şi vis la umbră de pădure. El este blestemat, cel care-şi petrece viaţa ca un pustnic – ce vă poate el spune? Că şi-a cărat casa pe umeri de la naştere la mormânt? Eu totuşi, scriu despre cum am mers în această lume şi, dacă eu mai sunt încă în viaţă, după ce voi muri, voi sta erect şi voi continua să scriu şi în lumea cealaltă ca să nu fiu redus la tăcere.

De ce scriu?
Când scrii, multe evenimente îţi vin în minte pentru că nu poţi modifica ţesătura timpului şi le pui deoparte. Multe lucruri s-au întâmplat în viaţa mea, iar unele ies în evidenţă: vecina noastră Maria nebuna, o femeie foarte rezonabilă, care îşi colora buzele cu ruj pe tot parcursul zilei, în faţa ferestrei, pentru a se face frumoasă pentru bărbaţii trecători şi apoi prin gard, în întuneric, îi săruta. Ea era plăcută foarte mult din cauza buzelor ei mari şi roşii. Nicio femeie nu avea buze ca ale ei – nu mătuşa Gherghina, nici Iulişca aroganta, cu nasul lung galben ca o lămâie, nu Ioana de peste deal şi nici chiar Veronica zeiţa locală. Maria a avut un inamic invizibil – Unghie ruginită. Ea putea argumenta cu Ruginitu, cu voce tare, toată ziua din cauza trădări lui. De aceea, tatăl meu obişnuia să o lase să se odihnească pe spate, cu coatele agăţând gardul pe dinapoi, scăpând-o de diavol şi în felul ăsta de inamicul ei. Aceasta era Maria cea de fier. Ai fi putut face o plimbare prin focul roşu-fierbinte al cărbunilor aprinşi, ca s-o ajuţi, însă ea era neclintită. Ţi-ar fi dat ultima coajă de pâine dar nu ar fi renunţat niciodată la rujul ei. Deşi niciodată nu a mers la şcoală, tatăl meu a învăţat să-şi scrie numele la vârsta de patruzeci de ani. El a trăit şi trecut prin momente dificile de foamete şi de război.
Mi-oduc aminte pe sora tatei, ţaţa Paraschiva avea în grajd un cuptor de copt pâine improvizat cu faţa la strada principală a satului nostru. Într-o zi, cum cocea placinte, ne-am trezit cu ea în mijlocul drumului stând cu mâinile în şolduri şi ţipând în gura mare pentru ca s-o audă toţi oamenii din sat, să vină martori la blestemul pe care îl punea pe urmele unui soldat rus care tocmai trecuse călare şi îşi înfipse ţăruşul (dinainte pregătit) în bostanii din gard, pusi la uscat. I-a ridicat ca pe covrigi şi dus a fost peste deal. Descântecul ţaţei l-a urmat, am aflat că a doua zi a fost găsit la marginea pădurii, trântit di-un copac cu gâtul rupt. Era ultimul rus că toţi ceilalţi fugiseră (nu pentru mult) pentru că intraseră nemţii în sat. Erau foarte respectoşi. Îţi băteau în poartă şi îţi ofereau ciocolată, ulei sau zahar în schimbul găinilor, ouălelor sau a fructelor. Nu ca ruşii, care intrau pe uşa din faţă iar mama şi surorile ei săreau prin geamul din spatele casei, ca să nu fie violate, şi-ţi furau tot ce găseau de-ale gurii prin casă.
Îmi amintesc, de asemenea, momentul în care nu mai puteai găsi nici o pisică în sat. Soldaţii germani au ocupat satul şi mă gândeam că sunt nebuni. Ei mâncau şerpi, broaşte, şobolani şi chiar pisici. Anuşca, rusoaica care trăia alături, de frică i-a luat în gazdă pe unii germani. Ea i-a văzut luând cina şi i-a întrebat:
„De ce-mi mâncaţi mâţuska bătu-v-ar crucea? ‘
„Ce mâţuska frau Anuşka?!!” i-a răspuns soldatul, „Aceasta nu mâţa, frauline – aceasta Iarba Iepurilă!” Mai târziu au descoperit că era evreică şi-au trimis-o în lagăr.

De ce scriu?
Scriu că omul văgăunilor care a dispărut şi-a lăsat imprimat pe faţa stâncilor poveştile şi istoria. Este un instinct natural de a marca pe un perete neted prezenţa şi, indiferent de câte ori văd unul, voi simţi dorinţa de a mă cunoaşte, de a mărturisi, de a-mi împărtăşi sentimentele şi viaţa. Pentru a lăsa fiilor mei, fraţilor şi urmaşilor lor unele informaţii din lumea din care venim. Ei sunt tineri şi tinerii de azi nu au prea mult timp pentru a citi. Şi atunci pentru că nu au timp, scriitorii trebuie să scrie într-o limbă uşoară, pentru că din păcate limba utilizată în cărţile de trei parale, cum ar fi: Învăţaţi fără profesor, Montează-ţi singur lingura etc… Vreau să ştie copiii „cât de norocoşi suntem şi cum norocul ne afectează vieţile”.

Eu scriu despre
Auschwitz, despre povestirile oamenilor din lagărul morţii, unde şi Anuşka, pe numele ei adevărat Abramovich, se retrăsese din Germania-n Moldova, ca să scape. Însă soarta a fost, să fie descoperită şi trimisă înapoi. După război ea s-a întâlnit cu mama şi i-a povestit că la ofensiva trupelor ruseşti, germani au încercat să mascheze ceea ce au făcut acolo. Aşa că au încărcat deţinuţii în bărci şi vâslind pe Marea Baltică, au început să-i arunce din barcă în tăcere. Când ofiţerul Gestapo-ului a ridicat-o, s-o arunce şi pe ea, ea i-a spus într-o germană impecabilă:
„Fă tot ce vrei cu mine, nu-mi mai pasă.” Ei cu adevărat nu-i păsa pentru că stătuse în lagăr, doi ani deja.
El se uită la ea în şoc, auzind germana perfectă şi, în loc s-o arunce în mare, a aruncat-o pe podea în barcă. Luă o altă femeie şi-o plonjă peste bord.

De ce scriu?
Cred că am o datorie faţă de trecutul meu şi de a găsi un viitor uman, astfel încât copiii noştri să nu repete erorile istoriei. Sau poate eu vreau doar să împărtăşesc experienţele, sau să interpretez observaţiile mele.
Scrierile mele sunt un fel de dialog, de dans cu viaţa, un fel de iubire, o relaţie, în ele există un element de sexualitate, o activitate erotică, chiar dacă subiectul nu este erotic. Procesul de scriere este un proces de intimitate – un schimb. Atingi o altă persoană din punct de vedere emoţional. Îmi amintesc că parfumam scrisorile de dragoste.

De ce scriu?
Scriu pentru iubire, pentru iubirea ce încă există într-o lume în care sexul pentru cei mai mulţi a devenit o afacere, un comunicare mecanică, care nu cuprinde descoperire, provocare, cucerire, încântare, farmec sau curte… Într-o lume a despărţirilor şi a singurătăţii, suntem împărţiţi şi trăim în izolare. Noi devenim introvertiţi, egoişti – astăzi mai mult ca oricând. Nu am scris încă, dar îmi place să scriu despre maşini, deoarece aici în vest maşinile sunt o parte interesantă din educaţia fiecăruia. Maşina de familie este mai mult decât un mijloc de transport, este un simbol al dragostei, fără contrapartidă şi un instrument de tortură – mereu exigentă, auto-centrată, egoistă şi un „placebo timp” de interacţiune umană. Sau poate că ar trebui să scriu despre evenimente curente, fundamental negative, despre guvernul Băsescu – un guvern de tăiere şi închidere, despre greutăţi pentru cei săraci, despre sacrificiu, un guvern care trebuie să elimine tot cei românesc, deoarece nu există nici o opţiune. Poate că ar trebui să scriu despre egalitate, dar aceasta nu există. Un lucru pe care l-am învăţat este că trebuie să încurajez omul gras să devină mai gras. Am de gând să scriu despre iubire intimă şi dragoste neînsufleţită, deoarece acest lucru este sigur şi despre iubirea umană a lui Obama.

De ce scriu?
Scriu pentru că obţin o mare parte din plăceri şi satisfacţii de la scris. Scrierea este o formă de contemplare, care mă leagă cu dragoste de ceruri şi atunci când am acest tip de rugăciune MĂ ELIBEREZ. Îmi eliberez toate dorinţele reprimate, care au fost păstrate în mine de secole.

De ce scriu?
Scriu pentru că iubesc, pentru că sunt şi pentru că exist!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s