Mulțumiri sincere scriitoarei MILA YOUNG, pentru trimiterea celor două carți ale domniei sale, recent publicate…

Hunted-Kindle

1-Apollo is Mine –Gods and monsters- Book one.
2-Hunted – A Heaven Realm Book.
Desigur, asemeni fiecărui autor care își asigura dreptul de autor
asupra cărții sale, notează: ”All rights reserved under the International and
Pan-American Copyright Convention. No part of this book may be reproduced
or transmitted în any form or by any means, electronic or mechanical, including
photocopying, recording, or by any information storage and retrieval system,
vithout permission în writing from the publisher/author.
Cărție dăruite, după cum ne spune și titlurile acestora, sunt de o natură SF,
despre care autoarea ne spune deschis:
”I have had so much fun writing these fairy tale retellings and I hope you
enjoy them just so much”.
Mulțumim scriitoarei Mila Young pentru darul trimis bibliotecii ”Mihai
Eminescu”. Acestea devenind valori literare deosebite puse la dispozitia
cititorilor români-australieni.
GÂND: *
”Întotdeauna Biblioteca a fost și va rămâne un izvor de lumină, iar
cărțile flori ale spiritului uman; întracestea se întregește ființa
omenească, iar fără carte rupem acel fir al liantului psihic creator
dintre generații, deci istoria ființei simțitoare!” (I.M.G)
Bibliotecar: Ioan Miclău-Gepianu – 2018

Apollo-Is-Mine-Kindle

Reclame

OMUL SIMPLU FACE PARTE DIN DECOR de Constantin Stancu

IMG_20180207_0002

Adrian Botez a intrat în zona dramaturgiei cu volumul de piese de teatru Rege în vacanţă*, apărut la Editura Rafet, în anul 2018. Scriitorul, mereu activ, implicat în mişcările sociale actuale, prin textele sale, îşi menţine temele, viziunea sa este cea ştiută din poeme, din proză, din eseuri. El apelează la pilonii de sprijin, oferiţi de cultura solidă, de mitologia greacă, de valorile creştine, ajungând la punctul în care lumea este decodificată, până la ultimele consecinţe. Umanitatea este pusă sub lupă, personajele joacă aparent liber, dar o presiune enormă apasă pe umerii lor. Libertatea este presupusă, nu este reală. Cuvintele se rostogolesc peste cititor/ spectator, ca o avalanşă, autorul ştie să transmită adevărul, pe care-l consideră important, pentru supravieţuirea lumii.

La Adrian Botez lucrurile au o finalitate, personajele sunt supuse judecăţii divine, sunt strivite de timp. De remarcat, în aceste piese de teatru, capacitatea dramaturgului de a descrie tablourile. El merge până la amănunte, sugerează stările, reacţiile, drama în sine. Acest lucru trădează un autor implicat, până la jertfa de sine, alături de personaje: nu le empatizează, dar este solidar cu destinul lor. Ca de obicei, trimiterile autorului lămuresc multe din dialoguri, din descrierile scenelor, din prezenţa personajelor. Deşi apelează la principiile consistente ale realismului clasic, regăsim, în fiecare piesă, un limbaj crud şi familiar. Lumea este actualizată, prin cuvintele puse în mintea şi pe buzele oamenilor care se mişcă pe scenă, într-un timp fără de timp. De subliniat că, de fapt, avem în faţă scena, mai largă, a lumii, cea pe care ne consumăm destinele până la aneantizare.

Iată cum este descrisă scena: „Suntem în Francia… nu contează în ce epocă. Curtea Regelui: Regele, Premierul Guvernului, consilier regali autohtoni, doi consilieri de peste Mediterana, Seneşalul, mulţime de gură-cască, vânzoliţi, dar nu prea gureşi… Regele poartă pe cap, în loc de coroană, două oase de găină, încrucişate, stil <>. Regele stă pe taburet, aşezat pe un eşafod, Premierul stă pe un fotoliu larg şi adânc. Pe tronul strămoşesc, situat între taburet şi fotoliu, nu stă nimeni” (2. Rege în vacanţă, p. 45).

Lumea, în care se mişcă personajele din piesele lui Adrian Botez, este una demonizată, spiritele se agită în voie, chiar influenţează personajele, fie direct, fie indirect, prin radiaţia negativă a răului, care impregnează sufletele.

Piesele au un liant care le ţine unite, înspre tragedia umană – dar fiecare acţiune se desfăşoară în colivia destinului:

1. Dumnezeu şi cristalul;

2. Rege în vacanţă;

3. Zalmoxis;

4. Iubirea, ca un glonte;

5. Justiţie – dramă…

Partea a doua cuprinde meditaţii intime… teatralizate, ca o impusă concluzie.

Autorul pune accentul de geografia dramei, subliniază tragi-comedia, misterul, acceptă că spectatorii pot juca piesa, sunt invitaţi chiar să participe.

Personajele sunt arhetipuri umane: regele, măscăriciul, gospodarul, nevasta, copiii naivi, spioni, anonimi, duhurile care împânzesc lumea văzută şi nevăzută, ospătarul, judecătorul, gardienii etc. Lumea se reia de la capăt, cu fiecare dramă, personajele rămân să-şi ducă, vesele, crucea. Au o poftă de vorbă ieşită din comun, poate ieşită din istoria curentă, duhurile dinamizează oamenii până la nebunie.

Condamnatul are şansa să fie pedepsit, prin plecarea în concediu, împreună cu regele… Justiţia oamenilor, deşi organizată strict, este neputincioasă, scriitorul punând în lumina scenei neputinţa de a „prinde” dreptatea, în starea ei naturală. Dreptatea este, undeva, pierdută în univers, totul se reduce la formalism. Oamenii nu scapă de superficialitatea altor oameni, care se joacă de-a justiţia. Scena are şi un slogan: „Luptăm pentru pace!”.

Ironia este prezentă, obiectul procesului este unul la limita dintre ficţiune şi obişnuinţă, umorul negru se revarsă ca efect al căderii umane.

Cea mai consistentă piesă de teatru o putem considera piesa Iubirea, ca un glonte.

Drama lui Mihai Asavei este posibil reală, lumea, în care este captiv, se deschide în prezenţa unor duhuri fundamentale: duhul văzduhului, duhul focului, duhul apei, elfi, salamandre etc. Locul lor este în dulapul personajului principal, ca într-o colecţie veche, purtată de generaţii. Mihai este medic şi suferă o dramă, are, prieteni şi colegi, alţi medici. Viaţa sa este marcată de suferinţă, Alexandra, soţia, se dovedeşte o femeie practică, marcată de cinism. Jocul de-a iubirea are motivaţii materiale evidente. Ospătarul este, şi el, prezent – prin amabilitatea lui profesională, făcând legătura cu lumea de afară, marcată de apocalipse. Refugiul lui Mihai este în camera sa, acolo este şi liber, şi captiv! – infirmitatea îl afectează în mod evident. Cultura îi oferă ieşirea prin cer, lumea se mişcă sub puterea duhurilor. Răzbunarea lui Mihai Asavei este ieşirea din timp, dobândirea tinereţii eterne. Sfera de foc, în care se încrustează, sparge limitele societăţii convenţionale, irită mundanul.

Piesa Zalmoxis reia lumea veche din Daco-Valahia, se menţionează Muntele Ascuns, Kog-A-Ionul şi Magul, sunt personaje mitologice, precum călugării misionari etc. Se prezintă mitul sub focul sacru, scara lumilor, templul, Zalmoxis-Hristos uneşte lumea de sus cu lumea de jos, timpul cu netimpul, salvându-i pe oameni de un destin crunt… Autorul notează secretul: generaţiile şi popoarele se leagă prin rădăcini comune. Numele personajelor sunt obişnuite, oamenii se încadrează perfect în mit şi în faptele istoriei.

Adrian Botez se dovedeşte a fi un cărturar în sensul profund al cuvântului, unul care trece puntea cunoaşterii dintre orizonturi. El apelează la cultura care înmagazinează experienţele lumii şi subliniază forţele care macină indivizii.

Omul simplu, cel din mulţime, face parte din decor. În scenă sunt personajele cheie, începe totul cu regele, cu demonii, cu tot felul de consilieri. Adrian Botez prezintă faţa nevăzută a lumii, iar teatrul este un mijloc, prin care lumea dialoghează cu sine, crezând că nu aude nimeni în univers acest discurs, aceste dialoguri. Acţiunea este prezentată în negru, e poate prea mult pesimism în piesele de teatru. Este paradigma pe care autorul şi-o asumă, demonstrând aceasta cu argumentele sale. Spectatorul/ cititorul poate fi pus în mirare, dar pânza pe care se ţes epopeile este ruptă din marile mituri ale vremurilor vechi şi tari, precum vinurile alese.

Acţiunea se deschide sub un peisaj simbol, la ora în care ziua abia începe: „Noapte povârnită spre zori. Aşezat pe marginea unui container cu gunoaie – un demon, <<ieşit din iad>>, haihui, la meditaţie împâclită… nu mai poate suporta ipocrizia – fie ea a iadului, a cerului… a omului…” (p. 7).

La finalul cărţii ne sunt prezentate date despre opera literară şi culturală a scriitorului Adrian Botez. O viaţă bogată, el abordând majoritatea genurilor literare şi a fost/ este preocupat de problemele fundamentale ale sufletului românesc, de fenomenele istorice, care au marcat naţiunea, pendulând între rigoare şi mit. De altfel, Mircea Dinutz – în revista „Pro-Saeculum”, Focşani, nr. 3-4/2005, a reţinut despre creaţia acestuia, cu referire concretă la Epopeea Atlantică, următoarele: „Poet, în primul rând, cu serioase cunoştinţe magico-mitologice, cărturar de aleasă stirpe, bântuit de aromele din altare, atins de nimbul sacru al icoanelor şi aerul tare al ideilor, prozator şi eseist, din rezerva din ce în ce mai restrânsă a erudiţilor autohtoni, luptător cu har pe drumul Binelui şi Frumosului, Adrian Botez este un gânditor şi un scriitor pe deplin matur, viguros şi competitiv, la nivel naţional”.

Constantin Stancu

Octombrie 2018

*Adrian Botez, Rege în vacanţă, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2018 (Coperta I: Carol cel Mare – vitraliu la catedrala Notre Dame, din Paris -; (Coperta a IV-a: Giorgio de Chirico *1888 – 1978* – Piazza d`Italia, 1964, olio su tela, 50 x 60 cm); cartea este dedicată soţiei autorului, Elena.

 

De la Biblioteca ”Mihai Eminescu”-VESTE BUNĂ

IMG_1525

Din nou sosește la biblioteca familiei, Revista Trimestrială

de Umor ”ACUS”, editată de Cenaclul Umoriștilor Sibieni ”Nicolaus

Olahus”- Sibiu-România. Mulțumiri alese Redactorului –șef  Ștefan-Cornel

Rodean, pentru bunăvoința de a ne dărui și această nouă Revistă Trimestrială

cu Nr.4(56)/2018. Revista conține versuri satirico-umoristice, epigrame, aforisme,

desene umoristice, proză scurtă, ș.a.m.d.

Domnul Ștefan-Cornel Rodean, fiind și un talentat scriitor, ne trimite drept dăruire

și noua carte a domniei sale: ”Din nou pe frontul Epigramei”, editată la Editura A.T.U,

Sibiu, 2018. Conține 175 pagini, cu o tematică de specialitate în domeniul creației

epigramatice, precum și idei din experiența proprie a autorului. Cartea devine de un

valoros uz celor începători în acest gen literar de concepere și creiere a unei epigrame.

Folositoare îmi este și mie, drept pentru care o recomand cititorilor noștri români-australieni.

Poate fi împrumutată scriind la adresa ioanm@exemail.com.au

Ioan Miclău-Gepianu

2018

Poza coperții.

MELANCOLIE COSMICĂ!

neven-krcmarek-152344-unsplash

Arcuit peste câmpie, înfoiat în pânze-albastre,
Norocos de vânt prielnic, ca o pânză de catarg,
Cerul mișcă mari imperii, lumi senine, infinite,
Unde stelele puzderii se aprind apoi se sparg.

Ochiul încântat surprinde cu fantastică uimire,
Frumuseți pe care gândul strâns în mintea unui om,
Greu discerne-atâta farmec și atâta strălucire;
Unde și-ar avea izvorul, cine cârmele le trag?

Microscopice popoare răsfirate prin unghere,
Formând mândra Omenire angajată în războaie,
Își închipuie că-i forța și-a eternului putere,
Până când le șterge urma picătura cea de ploaie!

Dar e cert că în splendoarea ce-ncropește Universul,
Omu-i mădular și parte din acelaș corp și lege,
Și oricât el s-ar distinge șlefuindu-și singur versul,
Alergând în spații albe tot cu Arca mare merge!

Astfel în zadar aleargă roiul furnicar să scape,
Înspre partea-naltă a Arcei ce se pierde-n fund de ape;
Dar din fericire, iată, un cârmaci albit de vremuri,
Să evite catastrofa pentru care plângi și tremuri!

Și atunci vreo furnică sus pe vârf de mușuroi,
Să aclame la popoare…, că-i din sânge de eroi;
Însă noi vorbind de oameni și de-a lor misteră urmă,
N-am avea motiv să credem că-i un basm și noi o turmă!

Oare, pietrele se-ntreabă cine sunt? Ori apa dulce
Simte albia-nverzită când își lasă se culce,
Undele zglobii ce-aleargă înspumate în neștire?
Gândesc munții de-al lor farmec, cerul de-a lui strălucire?

Regnul mineral în fine, cu-a lui formă și esență,
Poate conștient să fie de imensa lui prezență?
Nu. Doar numai omul are privilegiul de ființă,
El se-ntreabă cine este, răspunzând după putință!

Dar cum se trecură-n haos lungi milenii ce avură,
Cinstea de-a purta pe umeri lumi de aur de-o măsură
Uimitoare în științe și-n produsul tehnologic,
Stăpânind cu forța minții matematical și logic,

E firească întrebarea: ”unde sunt cei ce trecură
Prin tunelul vieții scurte, lăsând legi, progenitură?
Sunt firește-n piatra dură, înmulțind nisipul mării,
Ori în muntele cel falnic, stâlp susținător al zării;

O melancolie-nchisă, ciclul, piatra și viața,
O rotație divină, după noapte, dimineața!
Totuși, omul fu în stare cu a lui simțiri se pare,
Să surprindă adevărul, dar…, e tot în Arca mare!

”Și-al ei Comandant ce are hărțile de navigare,
Nu ne-ntreabă, nici ne spune, planurile ce le are”.

Ioan Miclău-Gepianu
(Poezii alese-Vol.II- Ed.”Cuget Românesc”,2006)

BEN TODICA – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

IMG_20180911_0001

BEN TODICA – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

   Ben Todica, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu-Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene , de româncile noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc frumos  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori ligvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României, acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Getă spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atît de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism. Cu aceeași măsură dumnezeească îi vine darul filmărilor peisajelor frumoase ale Naturii, Florei și Faunei din jurul său, considerându-se parte a acestor frumuseți universale!

Iar de cărțile autorului Ben Todica, mai ales de cartea ”Între două lumi” dacă te apropii cu o privire cât de cât mai atentă, vom surprinde acel fir invizibil, dar practic devenit vizibil prin tot ceea ce realizează dumnealui, prin fapte, dovedind o minte lucidă și pătrunzătoare, specifică oamenilor de seamă în cele ale gândirii și înțelegerii lumii din jur!

Spor la muncă BEN!

Cu drag și frăție – Ioan Miclău-Gepianul – 07/19/2018.

 

LIMBA ROMÂNEASCĂ – PREȚIOASĂ DĂRUIRE DIVINĂ!

prince-abid-640396-unsplash

LIMBA ROMÂNEASCĂ – PREȚIOASĂ DĂRUIRE DIVINĂ!

Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reânvieri
de Neam dăruită de Dumnezeu!
Este o Limbă cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care
încă au crescut multe alte si frumoase limbi de popoare! Sfânt este acest Neam românesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor
carpato-dunărene. Însăși această tainică Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adeverește prin graiul limbii pe care o vorbim!
Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este viul prin care inspirăm credința noatră creștină ortodoxă, căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin care se purta de grijă acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile
ei exprimări, curate și nestricate.
Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinei noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălțat-o între celelaltele limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!
Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani, timp în care de Eimnescu nu m-am
depărtat. Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi și generațiile viitoare.
Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale românismului, chiar dacă momentan bântuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase; vedem zilnic răsărind mlădițe viguroase, care nu vor lăsa nescrise zilele de azi cu toate cele ce le trăim!
Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, si voi fi sigur că mor fericit pentru iubirea Limbei mele Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând în același timp Limbile acestora!

IOAN MICLĂU-GEPIANU
8/28/2018

SFINȚIRE DE A CANDIDA LA FERICIRE

”… Treaba de fiecare zi ni pâinea de zi cu zi, bonusu de toate zilele,
pâinea de o ființă, conștiintță în zborul cu aripile întinse către mâine!
Pavel Rătundeanu-Ferghete

”O mai văd pe Vica în casă, prin casă,
Că viața cu Hristos ne fu cum nu fu alta mai frumoasă,
Mai ca la noi, mai luminoasă, mai mănoasă
Prin munca cu sapa la sapă în hotar talanții înmulțindu-ni-i cu har,
La părăul mărului, pe valea Osoiului, pe Dos la nadă
Și pe Subdumbravă scriind a muncii și păcii baladă
Cu laudă, mulțumire pentru toate și întru slavă
Cu floarea soarelui întoarsă tot către soare, cu rădăcinile stejar în izvoare,
În Ponoroia cu sinfonia țăranului,
Țăranului la care coarnele plugului i-le ține ciocârlia,
Și-n valea Escului, sau în Zădit, ca cel mai iubit,
În sudoare de osteneală pe crucea cinstei răstignit,
Bogăția hrănitoare, să-n floare fără asemănare iubire pentru rodire,
Că cel mai iubit e cu mintea și ochii-n soare
Să nu semene zădărnicie,
Și să fie demni de glie, de ogoare Desțelenite întru omenie de binecuvântare,
Că sinfonia gliei e o plimbare
A teilor înfloriți pe alei,
La braț Eminescu: porumbițe și porumbei
Sub alba ninsoare din tei,
Cu nunta în Cana Galilei
Sângele, prefăcându-se-n vin
Și trupul păcatelor în divin,
Sfințire de a candida cu simțire la fericire.

Pavel Rătundeanu-Ferghete
2018

VESTE BUNĂ!

Revista Trimestrială de Umor ”ACUS”, editată de Cenaclul Umoriștilor Sibieni ”Nicolaus Olahus”, a ajuns și la noi în Australia, la biblioteca familiei Ioan Miclău-Gepianu.

Fiind o dăruire deosebit de bine primită, transmitem
mulțumirile noastre cordiale Redacției, dlui. Redactor-șef Stefan- Cornel
Rodean, Cenaclului Umoriștilor Sibieni ”Nicolaus Olahus”- Sibiu-România.
În respect pentru cititorii români-australieni, doresc să prezint acele
5 Reviste primite, alături de care mai soseau și două cărți, prima carte cu
titlul: ”Sub Semnul lui 40”, (texte și desene selectate de Ștefan-Cornel Rodean),
Editura ”Adalex”- Sibiu, 2015. 248 pag. Cartea este de fapt concepută în tipul unei
antologii, cu selecții din revistele ACUS. A doua carte intitulată ”Bărcile din tren”,
autor Ștefan-Cornel Rodean, este publicată la Ed. ”Adalex”-Sibiu, 2017. 134 pag.,
cuprinzând mai multe povestiri, desigur dintr-o lume a umorului și folclorului nostru
românesc.

POZE:

”Sub semnul lui 40”
La sfârșitul anului 2014 revista ”ACUS” a Cenaclului Umoriștilor Sibieni
”Nicolaus Olahus” a ajuns la numărul 40, iar în primăvara lui 2015, doar după
câteva luni, se împlinesc 40 de ani de activitate neîntreruptă a cenaclului amintit
mai sus(fericită coincidență, ”sub semnul lui 40”!)
Reamintim tuturor cititorilor noștri că în anul 2010 cenaclul a fost sărbătorit,
la 35 de ani de existență, prin multiple activități(…)
Acum după 5 ani, credem însă că ar fi un bun moment să ne concentrăm
eforturile pentru a cinsti cum se cuvine revista cenaclului, iar modalitatea cea mai
firească de a realiza acest deziderat considerăm că este readucerea în atenția
cititorilor a celor mai reprezentative texte care au fost publicate în cele 40 de numere,
pe parcursul a 10 ani de apariție trimestrială în perioada 2005-2014(…)
Ștefan-Cornel Rodean

”…Și iată că Cenaclul Umoriștilor Sibieni ”Nicolaus Olahus” și-a realizat
”acel deziderat propus”, din moment ce cele cinci reviste ”ACUS”, dăruite fiind
datate 3 din anul 2017, si 2 din 2018. În acest moment mă simt îndatorat din nou
a mulțumii Redacției Revistei ”ACUS” pentru publicarea unor versuri ale mele de
sub titlul ”Racul”.(Revista Nr.3(55) / 2018, la pag.18.(tot o fericită coincidență).
Dar și la Revista de Umor Nr.2(50) / 2017, tot la pagina 17, au fost publicate două
catrene:”Sfat”,și ”Unui palavragiu”. Văd că tot în voia lui Dumnezeu mă aflu, ori
cât de deștept m-aș crede, căci nu după mândrii, ci după harul bunului simț necesar
întotdeauna, vin și aprecierile!
Dorim Revistei Trimestriale de Umor ”ACUS”-Sibiu, ”Ani mulți și roditori în această artă de suflet al Umorului spre înobilarea ființei și conștiinței noastre umane!

IMG_20180825_0001

IMG_20180825_0006

IMG_20180825_0003

Ioan Miclău-Gepianu
2018