Cerul drept catarg al lumii!

 

Cerul drept catarg al lumii!
(Varianta II)
Prezenta eclipsă de microunivers,
Privirea-n derivă, spre focul nestins,
Privind înspre inima Terrei,
Visăm îmbăierea in aur topit!
Și-n arginți!?
Astfel, muza poeziei,
Ne va catapulta spre ceruri
Cu capul in jos,
Găsind calea eternității
Firului de nisip!
Corabia lumii catarg luminos
Înspre Ceruri îndreaptă,
Și calea-i cea sfantă, cale ce-n suflet
Lumină aduce, îmbobocindu-ne lutul,
Sfințire aduce! Să facem spre Ceruri,
O Cruce!
O, Cititorule,
Cerul drept catarg al lumii,
Se înalță cu iubire,
Priviți stelele-i albastre
De lumina! Razele cele de soare!
Înveliți-vă în ele!
Când trăiești, fii bun ca cerul,
Viata-i flacăra iubirii,
Iar iubirea dă Viață!
Iubiți Pomul, Râul, Munții,
Iubiți Omul, iubiti Cerul înflorit,
Iubiți Pământul, îndemnul Crucii,
Și Cerul dăruit!

Ioan Miclău-Gepianu

VÂRFUL CU DOR!
(Varianta a II-a, În amintirea lui Avram Iancu)

Bună Ziua Munților,
Cu cărări din stânci și flori,
Porți deschideți zorilor,
Căci așteaptă un Neam mare
Să se-nnalțe către soare!
Iancule fecior din munți,
Acei munți vechi și cărunți,
Tu ești acel vârf cu dor
Ce din fluier chemi în noi,
Duhul bravilor eroi;
Viitorul deșteptării
E-a iubiri sfântă rază
Ce prin vremi ne luminează;
Cu-a lor vârfuri până-n ceruri
Munții noștri aur poartă,
Iancule ne-adu aminte
C-am cerșit din poartă-n poartă,
Și nu vrem să cerșim iar,
Ci pe-a noastră sfântă vatră,
Pe al Patriei Altar
Să zidim o lege dreaptă,
Cu mult suflet, cu mult har!

Ioan Miclău-Gepianu

Reclame

EMINESCU la MELBOURNE

EMINESCU la MELBOURNE – Partea a doua. Ian. 2019

Serbarea lui Eminescu la Biserica Ortodoxa Sfintii Petru si Pavel din Melbourne, Australia. Moment imortalizat de Ben Todica pe You Tube la invitatia comunitatii romane.

LA MULȚI ANI în NOUL AN-2017

LA MULȚI ANI în NOUL AN-2017,
Întregii Dumneavoastră Familii, Pacea și Iubirea
să ne lumineze și în acest NOU AN, Calea și Viața,
cu Sănătate, Fericire și Bucurii!
CU DRAG ȘI MULTĂ IUBIRE!
Familia FLORICA și IOAN MICLĂU- GEPIANU

La multi ani dragii noastre familii Miclau a Gepiului cu imbratisari, sanatate, mult talent si belsug pentru 2019 si implinire de vise!!!
Cu dragoste si iubire frateasca,
Ming si Ben Todica

HRISTOS S-A NĂSCUT!

De la Biblioteca ”Mihai Eminescu”- Iubiți Frați Români,
”… Sărbători fericite cu sănătate și bucurii VĂ dorim tuturor,
și să întâmpinăm Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului IISUS HRISTOS,
Sfântului CRĂCIUN și Noului AN-2019, cu cele mai mari speranțe de
pace, iubire și unire între noi toți, și în întreaga lume!
Fie ca în acest Nou-AN-2019, Hristos Dumnezeu să ne dăruie tuturor
toate cele ce în Rugăciunile noastre I-am cerut LUI ȘI MAICEI SALE
SFINTE-SFÂNTA MARIA, Mulțumindu-LE zi de zi pentru binecuvântările trimise prin Harul BISERICII SALE SFINTE!
Bibliotecar: Ioan Miclău-Gepianu

HRISTOS S-A NĂSCUT

HRISTOS S-A NĂSCUT

Lăudați și Cântați

Domnuleț și Domn din Cer

Mare-i seara de-astă-seară
Domnuleț și Domn din cer
Și nu-i seară de-astă-seară
Domnuleț și Domn din Cer
Ci e seara lui Crăciun,
Lui Crăciun celui bătrân,
Când s-a născut Fiul Sfânt ,
Fiul Sfânt pe-acest pământ,
Fiul plânge stare n-are
Domnuleț și Domn din Cer
Pe brațele maicii sale
Domnuleț și Domn din Cer
Ne-nchinăm cu sănătate:
Tot de bine s-aveți parte,
Domnul să vă dea de toate
Viață lungă, sănătate.
Noi umblăm și colindăm,
Domnuleț și Domn din Cer
”Cestor fețe ne-nchinăm.
Domnuleț și Domn din Cer
Domn din Cer.

Închinarea Păstorilor

Noi umblăm și colindăm, Florile dalbe
Pe Dumnezeu căutăm, Florile dalbe
Alergarăm și-l aflarăm, Florile dalbe
Și pe Domnul lăudarăm, Florile dalbe

Vântul dulce tragănă, Florile dalbe
Pruncul de mi-L leagănă, Florile dalbe
Ploaia caldă Fiul scaldă, Florile dalbe
Neaua ninge, nu-L atinge, Florile dalbe

Pruncul mâinile-și întinde,Florile dalbe
Maica Sfântă le sărută, Florile dalbe
La pământ plecându-ne, Florile dalbe
Și noi sărutându-le, Florile dalbe.

Antologie din cântecele care au însoțit istoria,
ființa și conștiința neamului
Ioan Degău – Oradea, 2001

Să ne rugăm Lui Dumnezeu neîncetat!
”…Pentru ca să binecuvânteze
începutul și curgerea
anului acestuia, cu harul
iubirii Sale de oameni și
să ne dăruiască vremi
cu pace, cu sănătate
și cu îmbelșugare
de roade bogate,
să ne rugăm lui
Dumnezeu neâncetat”.
Pr. Al.Stănciulescu-Bârda

Misiunea Poeziei este infinită!

Motto:
”…Cartea este viața unui om,
iar omul este o carte în continuă scriere”.
(I.M.G)

”…Poezia a fost și va fi întotdeauna apostolul și propășitorul libertății
cu care ea este așa de strâns rudită”, ne dezvăluia Andrei Mureșanu în
elogiile sale aduse vieții.
”…Poezia să îmbătrânească? De mii de ani cântă ciocârlia același cântec la
răsăritul soarelui și lumea nu se satură să-l asculte”- ne asigura N.Iorga la
vremea sa.
În cuvinte potrivite și înțelepte a mai creonat și Tudor Arghezi rosturile
poeziei: ”Poezia e copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului
matur și a bătrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință. Poezia e însăși
viața”.
Iar legea fundamentală a poeziei și despre poezie ne-a precizat-o pentru
totdeauna, poetul de geniu dar și poetul suferinței lui Hristos,
Mihai Eminescu:
”E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale,
Ce din coadă au să sune”.
E ușor, așadar, a scrie versuri, când toți te mângâie, când, asemenea
berbecuțului scărpinat între cornițe, fuge vesel și ghiduș printre flori de
sânzâiene. Nu-i prea ușor însă când vrei să fii poetul adevărului. Când
”viclenia, lingușirea, binecunoscuta elasticitate a șirei spinării – tactul vieții,
în înțelesul negustoresc al cuvântului – toate aceste daruri care scot din întuneric
și asigură succesul atâtor mediocrtități”- ne spune Al. Vlahuță, bunul prieten
al Luceafărului poeziei românești. Adevărul va da însă celui ce se vrea poet o cruce
însângerată.
Și mie mi-a fost dat să am crucea mea, pe care o port prin lume, și pentru că
o simțeam alături întotdeauna la piept, azi o găsesc încorporată
ființei mele și sunt sigur că împreună ne vom mărturisi și Divinului ceresc.
Conștiința mea îmi spune că poetul adevărat este al Neamului său și al omenirii
chiar, și nici decum al unei grupări restrânse sau unui partid între altele, care cu
toate în istorie, răsar și apun precum stelele de pe cer.. Fiecare avem o cruce. Eu
lupt să o port pe a mea cu multă îngrijire. Am împodobit-o cu dragoste, cu iubire
de oamenii din jur, uneori cu lacrimi, cu muncă, dar n-am folosit-o niciodată
lingușind-o pentru glorii deșarte. La o întrebare cine m-a făcut pe mine poet, răspund
simplu: Dumnezeu și Eminescu, și cum spunea un Fiu-Cetățean de Onoare al
comunei Gepiu, Pr. Gheorghe Nemeș: Ionică, pe tine te-a făcut poet pădurea satului
nostru natal”.
Poezia, înțelepciunea, simplitatea, le socotesc întotdeauna o adevărată ”Sfântă
Treime”, căreia mă închin cu multă credință.
Iubitului cititor doritor să pătrundă cât de cât taina poeziei, îi recomand să
observe doar sinceritatea versului pentru receptarea adevărului rostit de un poet,
pentru că poezia nu poate transmite minciuni. Fiindcă dacă se intră într-un
labirint al falsificărilor de adevăr, va fi foarte greu să ne orientăm a găsi calea ieșirii
spre adevăr, spre calea ce duce la organizarea unei vieți umane, de fericire și
iubire între oameni, intre Neamurile trăitoare pe această Stea-Pământul.
Poezia adevărată, curată și frumoasă este o muzică a sufletului, ritmul și rima
o face precum o sculptură vie, care are glas și inimă!
Să învățăm generațiile tinere să scrie și să iubească Poezia românească, să citească
cât mai multe cărți. Cartea are valoarea ei de neprețuit. Să nu se lase creierul si gândirea
să se lenevească, să recităm versuri, să memorăm și tabla înmulțirii pe care să o
înțeleagă copiii, fiindcă a lua orice răspuns din telefon mobil și internet, micșorează
activitatea naturală a ființei umane. Și pentru că acel motto așezat de mine mai sus, se referă la valoarea cărții, desigur mă refer și la biblioteca privată a familiei mele botezată de mine
cu numele Luceafărului Mihai Eminescu, o gândeam o împlinire faptică înspre poezie și
literatură română,aici am crescut eu, aceasta va avea trăinicie, viitor, fiind ca o ființă în
Limbă Românească. Mulți cititori au trecut pe la bibliotecă, azi mai puțini, cum zic, fiindcă
tehnologiile noi le dă orice răspuns, și rapid. Multe dăruiri de cărți a primit această bibliotecă din partea românilor-australieni și nu numai. Și e știut din tradiția noastră creștină că darurile nu se vând pe bani, deci nici eu nu gândesc a o vinde, ci după vorba veche – ce e din dar, dar se face – și cum noi nu știm ceasul trecerii acelei linii de aur, la viața de dincolo, iar eu nu departe de pragul celor 80 de ani, voi respecta tradiția dăruirii, astfel asemenea unor flori vii, probabil cărțile bibliotecii vor supraviețui precum într-un altar de biserică în casele familiilor de români-australieni prin Dăruire.
I.M.G
*

Un vers a lui Eminescu

”…Un vers a lui Eminescu mi-a pătruns în ființa mea de copil. Acum pășesc în pragul
celor 79 ani, și încă îmi amintesc cu emoție sentimentul pe care l-am încercat atunci.
Cite-am din poeziile lui Mihai Eminescu, de data asta poezia, ”Pe aceeași ulicioară”.
Și acum să o iau în ordine. Profesorul meu de Limba Română, dl. Parghel Constantin,
Dumnezeu să-l odihnească fiindcă a trecut de mult în lumea Drepților, avea pretenția ca
noi elevii clasei a 7-a, înaintea începerii orei, să scriem pe tablă cuvintele noi, pe care nu
le înțelegeam din cărțile pe care le citeam în timpul liber. Domnia sa la întrarea în clasă,
primul lucru pe care îl făcea era să ne explice deci sensul etimologic a fiecărui cuvânt
notat de elevi cu creta pe tablă.
Eu am notat într-o zi cuvântul ”zaplaz”. Domnul Profesor după ce privi la tablă zise
zâmbind: ”Cine a scris acest cuvânt cu siguranță a citit poezia lui Eminescu, ”Pe aceeași
ulicioară”. Eu am rămas fascinat, uluit, cum poate profesorul nostru după un simplu
cuvânt să recunoască și poezia și autorul? M-am ridicat sfios în picioare și am recunoscut că întradevăr citesc cartea de poezii a lui Mihai Eminescu, și am și început să recit din poezie! Și acum recit din memorie: ”Pe aceeași ulicioară / Bate luna în ferești / Numai tu de după gratii / Veșnic nu te mai ivești / Și aceiași pomi în floare / Crengi întind peste zaplaz / Numai zilele trecute / Nu le faci să fie az /(…).
Mi-amintesc cum Domnul Profesor răspunse doar atât: ”Frumos”. Apoi explicația; zaplaz –
gard. Și așa mai departe cu celelalte cuvinte. Mie însă mi-a rămas în minte pe veci plăcutul vers eminescian, ”Și aceiași pomi în floare / Crengi întind peste zaplaz /, doar mai târziu am simțit eu frumusețea artistică ieșită din acest vers atât de simplu dar atât de real. A fost o mare scântee pentru mine și imaginația mea. Poate tot restul vieții, fiindcă zburasem cu acea navă a copilăriei în sfere arcadiene pe care încă nu le înțelegeam, nu mi le puteam explica; dar baza trainică a imaginației mele prinse o embrionare a simțului artistic, din care vremea și anii mi-au șlefuit o simplitate anume prin care izvora valoarea reală a versului meu autentic.
Așa încerc eu a crede a fi ajuns la poezie! Așa mi-am imaginat și acea poezie ”Mielul”. Și,
de atunci, o viață întreagă alergai după muza mea și prin lume!
Dar, de sfântul pământ al Ardealului, cum îl numea Eminescu, am rămas întotdeauna legat, și in aceeași măsură deci de acea perlă geografică naturală Crișana, de acel oraș istoric Oradea unde mi s-au născut copiii și am avut căsuța noastră de pe Aleea Călinului.

Cu drag și mereu ales respect
Ioan Miclău-Gepian

 

SIMPLITATEA ȘI TALENTUL

SIMPLITATEA ȘI TALENTUL

Simplitatea:
“Tu ești un suflet bun,
Să bați la ușa mea!
Am să-ți deschid degrabă,
Știindu-te părtaș,
De-aceleași suferinți!

Talentul:
“Știindu-te părtaș,
De-aceleași suferinți,
Am să-ți deschid degrabă,
Să bați la ușa mea,
Tu ești un suflet bun!

Simplitatea:
“Cu hărnicia țin deja o bună casă,
La geam mi-am pus și salbe de-ale
iubirii flori!
Vecinul mă întreabă de bine și de rău,
Căci inima mi-e bună și simplă haina mea!

Talentul:
“Căci inima mi-e bună și simplă haina mea,
Vecinul mă întreabă de bine și de rău;
La geam mi-am pus și salbe de-ale
iubirii flori!
Cu hărnicia țin deja o bună casă!

Simplitatea:
“Obrăznicia lumii mă roade și mă doare,
Minciuna se vrea soră, auzi, cu-nțelepciunea,
Pentru-a păzi cămara se recrutară hoții,
Fățărnicia surdă s-a învelit în aur!

Talentul:
“Fățărnicia surdă s-a învelit în aur,
Pentr-a păzi cămara se recrutară hoții,
Minciuna se vrea soră, auzi, cu-nțelepciunea,
Obrăznicia lumii mă roade și mă doare!

Simplitatea:
“O, dulce-nțelepciune departe ești de noi!”

Talentul:
“O, dulce-nțelepciune departe ești de noi!”

Logica:
Talentul fără Simplitate
E-o umbră moartă, rece,
Însă când gemeni sunt născuți,
Sunt fulgere ce-n veșnicie trece,
N-ai arme să-i înfrunți!
*

GROMOVNICUL MEU
(Sfat din străbuni)

Cum intră Soarele-n zodia lui,
De-ndată-n cărare piciorul să pui,
Noroc și belșug el varsă-ne-n sorți,
Dar, nu uita totuși, cinstit să te porți!

Căci fără de cinste nimic nu te-ardică,
Căci starea durerii e-a sorții ursită,
Iar dorul din tine îl are și altul,
Așa ne zidise pe toți Prea Înaltul!

De ești credincios și duhovnic,
Ascultă și vechiul Gromovnic:
Când steaua Tigir înainte-ți răsare,
Stai molcom la vatră, să n-ai supărare!

Căci sigur și vita din grajd o vei pierde,
Și nici în târguri mari nu te duce,
Mai bine-n grădină sădește-un pom verde,
Acesta și floare și fruct îți aduce!

De-ndată ce-atins-ai străfundul un pic,
Te-ntoarce în tine și-ți zi: tot nu știu nimic,
Și iar gânditor te avântă spre mândre gândiri,
Cercând să zidești al tău cuget în bune simțiri!

DAR E CLAR!

Dar e clar căci numai fapta
E-adevărului măsură,
Iar când una zicem și-alta
Este calea ce ne fură,
Ce folos de-a noastre scrieri,
Ce folos de-ai noștrii creieri?

FAPTA BUNĂ!

Fapta bună e fruct dulce
În Grădina socială,
Unde omul ca și pomul,
Întocmește acea bună rânduială!

Fructa e un rod de arbor,
Fie dulce, fie acră,
E-mplinirea ce-o aduce
A Naturii lege sacră!

Dar aleși sunt pomii care
Aduc fructe hrănitoare,
Întocmind grădina mare,
Sfântă-n razele de Soare!

Astfel omului în faptă
Stă alegerea-i, nu-n toană,
Nu în vorbărie stearpă,
Ce-l califică desigur-acră poamă!

Ioan Miclău-Gepianu
2018