Teatru

Câteva adevăruri din lumea Teatrului
1

-Se apreciază, chiar foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor
ce studiază și au studiat istoria precum și evoluțiile teatrului de-alungul
veacurilor, faptul că acesta reflectă schimbările ce caracterizează
sistemele sociale la un moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății
redată de dramaturgi și pusă in scenă de actori, oglindindu-se aici
viața însăși, cu toate cele aparținătoare prezentului, trecutului
precum și despre orientările spre viitor. Se știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă, devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii în general!
De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător viu al societății omenești,
cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni, aduce servicii care favorizează întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă extrem de utilă, atunci când este înțeleasă și susținută, atât de spectatorii iubitori de teatru, cât mai ales de organele oficiale in cadrul sistemului social cultural existent!
– Teatrul își împlinește menirea atunci când sistemul social, mai cu seamă
sistemul politic, nu aplică presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte, exemplele negative abundă, astfel că si teatrul se ridica și decadea după cum sistemele sociale, imperiile lumii se ridicau sau decădeau! Mai grave erau situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de multe ori realizările teatrale ale trecutului, pierzându-se astfel acea referință ce ar fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a scopului acesteea; scop desigur benefic infrumusețării vieții societăților viitoare! Dramaturgia românească bineînțeles că nu a scăpat de asemenea situații dealungul istoriei.
Studiile și cercetările în lumea teatrului antic grec a atras mulțimi
de cercetători, oameni pasionați de a cunoaște istoria și originile artei teatrale,
nivelul calitativ al acestei vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru,
actorii din scene, modul și sistemele în care se organizau desfășurările acestor acte culturale, evoluția în timp și spatiu , s.a.m.d. Nu întotdeauna însă s-a reușit
a cuprinde și reda istoria teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene, autorii reali a acestora, multe, foarte multe s-au pierdut în decursul timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor naturale, focuri și inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales că scrierile se realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale(cazul scrierilor biblice), iar succesiunea mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau aceste valori deseori pierzaniei.
Deseori lipsa de atenție și de păstrare ajungea până acolo încât
aceste manuscrise deveneau materie de lucru, folosite de meseriași și
comercianți! Este de la sine înțeleasă strădania acelor hermeneuți în
cercetările lor, de cele mai multe ori reușind să adune chiar și pe fragmente
scrierile anticilor, spre a întregii ulterior opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna dispărute și necunoscute! Nu mai vorbim de greutățile întâmpinate de traducătorii acestor scrieri. Fie proză, fie poezie, dar mai ales
cele dedicate teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”, traducătorii operelor
tragice-comice ale anticilor Greciei precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander, s.a.m.d., enumără dificultățile acestor traduceri, la care s-au
angajat ei înșiși, și asta din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului,
nouă celor prezenți și celor ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!
Munca acestora trebuie întotdeauna respectată, mai ales socotind labirintul
atât de încâlcit al zecilor de secole trecute, căutând a descifra papirusurile găsite și pe la momâile piramidelor antichității! Nu e o muncă la care s-ar angaja oricine! Asta ne-o spune traducători care au transpirat în această muncă, precum: Norma Miller, David Barett, Alan Sommerstein, E.F.Watling,
si desigur mulți acei pasionați a descoperi și cunoaște cultura și modul de viață
a celor ce au trăit și locuit cu mii de ani în urmă în geografia acestui vechi și cu mult sânge sfințit loc, Pământul!
Secolul III și II. BC. se va lumina prin întâlnirea culturii Greciei cu Roma antică, moment în care Horațiu(65-8B.C.) făcea analize in lucrarea sa ”Ars Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atennienilor, ușurând într-un fel situația lui
Aristofan, care, la un moment devenise mărginalizat de sistemul politic al vremii sale. Sparta atacase Atena, incep razboaiele dintre aceste state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele Peloponeze, acum vin și
cuceririle lui Alexandru Macedon, aducând Grecia sub stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită si utilă aciditatea satirică din scrierile comice ale lui Aristofan, probabil pentru că tocmai acesta(Horațiu) satiriza versurile lui Lucilius astfel:
”…Yes, I did say that Lucilius verse is incompetently composed/ Who is so besotted an admirer of Lucilius as not to admit this?/
( Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The Assembly Women/Wealth/ translated by Alan H. Sommerstein and David Barett, published by Penguin Books, London, 1978).

Mai înspre vremea când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului
Teatru al Greciei antice, devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene, Plutarch(45-125A.D) revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului deadreptul vulgare în exprimare a lui Aristofan. Cercetătoarea și translatoarea operei lui Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că,
Aristofan era și un strălucit poet, poate unul imediat după Homer.
– Revenind la perioada acelui Teatru Vechi, se afirmă
faptul că între perioada secolului al V-lea și al IV-lea, adică timp de un secol,
teatrul antic grecesc trece printr-o mare transformare, care de fapt nu este
altceva decât un rezultat al schimbărilor social politice ce au avut loc, așa cum
aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii, dublate din plin de
cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața lumii. Aproximativ, perioada dintre 421 și 321, devine acel timp și spațiu în care se produc transformările din arta dramaturgiei antice grecești. In acest timp aveau să se evidențieze ca reprezentanți, doi mari scriitori de teatru, Aristofan ca reprezentant al Teatrului Vechi, și Menander inspre finele secolului, ca reprezentant al Teatrului Nou. Poet și comedian, Aristofan crește in acest mediu de continue lupte social-politice, devenind prin natura ființei sale, cel mai abil dar si aciditiv scriitor de comedii. Dar a susține tradiția atenienilor, acea tradiție de libertate ce se înstăpânea la Atenieni incă din vremea lui Pericle, nu convenea acum celor ce stăteau devotati ocupației imperiului lui Alexandru. Politicienii vremii, cum era si cazul lui Cleon, devin personaje false atenienilor, iar condeiul lui Aristofan nu-i iartă.
Numai că acesta(Aristofan), nu se afla in vremea când Sofocle(496-406) scria tragediile sale, ”Regele Oedip” ”Antigona” și altele! Sofocle trăia la Atena lui Pericle, iar acesta cum se știe adunase in jurul său oameni de arte! Herodot și Sofocle erau prieteni, făceau parte dintre cei ce scriau și creau opere de multe genuri la curtea lui Pericle.
Tragediile in general nu erau tragisme fără un fond de educație și morală bine inspirate! Sofocle, precum si ceilalți tragiști, Eschil și Euripide, prin scrierile lor pe teme tragice si puse pe scenă, de fapt deschideau mintea și cugetele atenienilor spre a se feri a călca pe urmele personajelor lor tragice; convenea deci politicii de libertate și bună convietuire dictată de Pericle atenienilor.
Se pare că Sofocle învățase ceva și de la înaintașul său Pindar, mai ales privind
relația dintre Atenieni și Tebani, fapt pentru care Pindar avuse câteva neplăceri. Herodot ca părinte al Istoriei, se pare că ajungând la Istru, privind peste zări, recunoștea că sunt acolo mari întinderi de spațiu in care trăiesc niște oameni sfinți, care vorbesc cu Cerul! Astea erau pământurile hiperboreene ale lui Zalmoxe, pe plaiul Mioriței, unde era polul spiritual al pelasgilor hiperboreeni, acolo era Armis zeul Geților, iar primii coloni greci respectau cultura acestora, o acceptau precum Pitagora, Sappho, Anacreon, s.a.m.d.
– Alta era conjuctura vietii social politice in deceniile următoare ale
secolului, altele interesele imperialilor macedoni. Scrierile comic-satirice ale lui Aristofan: The Knight, Peace, The Birds, The Frogs, The Clouds, The Wasps, The Assemby Women, Wealth, și desigur cele pierdute in vreme, îi aduseră acestuia glorie dar și starea de a ajunge în judecăți și condamnări! Desigur toate urmare a invadării atenienilor, a pierderii libertății lor, cu care se știau ei a fi istoricește în existență!
Altele aveau să fie acum orientările scrierilor pentru Teatre. Apariția lui Menander (341-290 B.C.) care se dovedește a fi mult mai inteligent, mai studiat, încearcă să renunțe la multe din vechile obiceiuri și practici, cum ar fi minimalizarea rolului ”corului”(Chorus) care prezenta spectatorilor înainte, prin cântec sau dans, tema comediei ce se va prezenta. Acest rol revine acum actorilor, iar aceștia preiau o costumație reală a atenianului, masca purtată de actori în timpul spectacolului este înlăturată, după cum și dansurile lui Satyr.
Scena sub cerul liber rămâne însă în continuare, în câmp sau pe străzile
ateniene, cuprinzănd una sau două case uneori, depinzănd de tema comediei
prezentate. Locul comediei încetează a mai fi extins când în rai, când în iad, aceeași soartă zeităților grecești. Chiar Aristofan își mai temperează aciditatea satirică, desigur lecuit de politicieni, în timp ce în Roma antică trebulațiile scriitorilor cu politicienii vremii continuă. Menander aduce în comedia greacă teme legate de relatii familiare mai mult, relații dintre tată și fii, mame și fete, iubiri cu multe hazuri între doi tineri, s.a.m.d. Mult apreciate erau scrierile ”The Girl From Samos”(Fata de la Samos), ”The Farmer”(Fermierul), ”Old Cantakerous”(Bătrânul Cantakerous), și multe altele! Desigur actorii fiind echipați în costume normale ateniene și fără măști, fără Satyr, fără Hermes
al zeilor!
În Roma antică exemplară fiind expulzarea lui Ovidiu la Tomis(Constanța de azi), totuși se observă o oarecare orientare spre finele ultimului secol înspre ode pastorale si zeitățile romane, ce aveau să învioreze ființa umană!
Chiar scrierile lui Horațiu și Virgiliu, pătrund înspre frumusețea vieții
pastorale, a agriculturii, a pădurilor îmbietoare la cântecele cerești ale păsărilor. Iar ca să zic și eu ceva de la mine, deși nu mi-o va lua nimeni în seamă, măcar de ar fi numai atât, chiar acești scriitori latini poartă in ființa lor ceva din gena pelasgilor traco-daci, ceva din paradisul pământului hiperboreean, al Mioriței după versul, ”pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai/”.
– Trecerea liniei de aur, din era veche B.C. inspre era nouă A.D, ne aduce în
contact cu noi vremuri, istorică fiind vremea lui Costantin, a luptei sale cu politicienii Romei, cu fratele său Constans, scindarea imperiului Roman, nașterea imperiului Bizantin,(324 A.D) iar de aci înainte toate cele ce Istoria recunoaște, avea să se întâmple! Lupte intre Lumină și intuneric! Un adevărat teatru al vieții, Creștinismul devine recunoscut ca forță religioasă întradevăr,
binevenit, dar scindat și acesta, unul de Răsărit, celălalt de Apus! Acest fapt nu va fi de mică importanță pentru istoria secolele ce vor veni!
– Secolul al II-lea, A.D., devenise unul al furturilor de valori literare, de opere ale unora trecute pe seama altora, o adevărată amestecare a insăși istoriei culturii omenești, peste care venirea popoarelor migratoare barbare, pune pecetea formării în timp și spațiu, de noi civilizații, în timp ce altele rămân în umbră! Arderea bibliotecii antice din Alexandria, în 48 B.C, datorate cuceririlor lui Cezar, după unele izvoare de informații, dar mai fiind sub flăcări si după noua era(A.D.), lucrurile devin mai complicate, oricum nimeni nu vrea să-și asume reponsabilitatea acestui oribil act! Pentru istoria omenirii a însemnat însă o mare catastrofă! Lumea devenea o mare scenă de tragedii, dar de data aceasta adevărate și nu doar scrise, iar spectatorii/viețuitorii mureau nevinovați!

– Evenimente de cosiderabile proporții vor include luptele de ordin cultural, mai ales spiritual-religioase, mișcări de populații, revolte, războaie, foamete,
Deci cu nimic sau mai deosebit de vremile mai vechi. Cea ce mai târziu îi dă lui
Dante Aligheri(1265-1321 A.D), ideea scrierii operei sale ”Infernul”, iar lui Honore de Balzac(1799-1850), ”Comedia umană”.
-Dar, omul recunoscut azi a fi o sensibilitate universală, o
creație superioară, înclinată spre o libertate a sfințeniei proprii, ce i se trage
dinspre origini, pare să aibă o mai puțină legare la vr-un sistem oarecare, iar
Teatrul devenind forma de manifestare, de exprimare, care, îl ridică pe om din decădere și suferință, la conștiința că el, Omul, are dreptul și puterea ași asigura continuitatea sa existențială, un perpetuum mobile în acest intreg Univers, in care la creat și înălțat acel Duh al Creațiunii Universale, căruia ne rugăm cu recunoștință!
Această trecere de la Vechiul Teatru la Noul Teatru bineînteles că nu s-a
realizat în mod instantaneu, ci treptat, pe fondul mai multor decenii viitoare,
a mai multor secole. Noul Teatru definește și poziția zeităților, precum cea a lui Hermes, care nu mai e chemat în ”chorus”, rolul acestuia revenind actorului atenian! Se observă o regăsire a realtății istorice a întregii culturi grecești.
Dramaturgia britanică îl are pe dramaturgul Shakespeare(1564-1616), care
avea să fie considerat poet și dramaturg universal. Totuși acesta, mai ales prin acea dramă mult apreciată, ”Regele Lear”, amintește de vechile tradiții ale teatrului vechi, în schimb ”Romeo și Julieta”, tinde a se atașa noului Teatru. Ceea ce dovedește că marele dramaturg britanic își avea orientarea lui proprie
la realitățile social-politice, după talentul și arderile lui, ca atare ceva specific spiritului său englez, fără a fi vorba de tratate sau forumuri specifice vremilor de azi. Shakespeare avea muza sa, precum englezii britani până în ziua de azi!
Mai ales că piesa de teatru Romeo și Julieta fusese scrisă cu vreo 10 ani înaintea
”Regelui Lear!
– Însăși dramaturgia românească nu face excepție, dacă il aducem în
față pe dramaturgul Ion Luca Caragiale(1852-1912), cu acea comedie devenită capodoperă a dramaturgiei, ”O scrisoare pierdută”. Privind tabloul vremurilor de azi când frumoasa omenire intră in al treilea mileniu calendaristic, această comedie câștigă întâietate, și încă una universală, când privești tabloul social-politic in care se cuprind azi alegerile electorale din lume; exact după
comedia românească! Dramaturgia vremurilor noastre se mișcă momentan
precum realitățile, adică, se caută o indreptare, o realizare salvatoare cu o
orientare înspre dezvoltare generală și pace în lume! De ce are Teatru de azi
nevoie? De dramaturgi care să aducă opere stâlpuitoare la acest efort, nu despre iepurași și pescăruși, ci să cioplească în rocile hoțiilor și corupțiilor
ce se ivesc în calea noilor generații, spre a lumina calea vieții așa cum ne învăța
Mântuitorul Iisus Hristos și Aminul nostru Mihai Eminescu”.
Adevărate fresce istorice sunt ”Comediile” lui Vasile Aecsandri(1821-1890), deoarece acestea aduc atingere tendințelor de grozăvenie în care se complac
personajele vremii sale, o satirizare subtilă, cum reiese din acea scriere ”Șoldan Viteazul”, sau ”Clevetici,ultra-demagogul”. Comediile lui V.Alecsandri sunt jucate, cântate, pe TEATRUL din Iași, pe la anii 1862, fiind mult apreciate.
Cu respect pentru zilele noastre, pe TEATRUL Mileniului acesta, câte folositoare, morale și transformatoare opinii, scrieri teatrale s-ar preta!?
Să încurajăm dramaturgii tinerei generații prin libertatea exprimării lor, a gândirii lor creatoare, pentru un viitor fericit! Să nu ne fie greu a ne ridica
înspre lumină, așa cum spunea și Iosif Vulcan la vremea sa! Iar teatrul românesc să nu fie nici vechi, nici nou, ci curgător precum apa Istrului dacic!

IOAN MICLĂU-GEPIANU – Martie, 2015.

BIBLIOGRAFIE:

ARISTOFANES –The Knights, Peace, Wealth-translated by Alan H. Sommerstein,
Published by Penguin Books, London, -1978
ARISTOFANES – The Birds, The Assembly Women- translated by David Barett,
Published by Penguin Books, London, 1978
MENANDER – Plays and Fragments – Translated with an introduction by Norma
Miller. Published by Penguin Books, London, 1978
SOPHOCLES – The Theban Plays – translated by E.F. Watling – Published by
Penguin Books, London, 1974
SHAKESPEARE – Measure for Measure – Edited by S.Nagarajan – Published by
Penguin Group-1998
TEATRU – Ion Luca Caragiale-Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu, Editura Facla-
Timișoara, 1984
COMEDII- Vasile Alecsandri – Comedii- Seria ”Patrimoniu”-R.S.R. ,1984-
București.

 

Reclame

POPAS ANIVERSAR – 65

IMG_20180710_0001

POPAS ANIVERSAR – 65 – autor Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Prezentare de Ioan Miclău-Gepianul

Această carte apare la Editura ,,Cuget Românesc”-Bârda, 2018, fiind în întregime o scriere de sorginte autobiografică, de aniversare, în care autorul cărții, Preot Al.Stănciulescu-Bârda, o scrie sub acest titlu, Popas Aniversar-65, tocmai cu ocazia ajungerii domniei-sale la vârsta de pensionare.
Cele 500 de pagini scrise prevestesc o carte de o apreciabilă valoare, a cărei prezentare, probabil, oricât m-aș strădui eu, adevărata apreciere o va da cu siguranță cititorul însuși!
Pe prima pagină, cu o adresare de recunoștință drept Motto , autorul scrie: ,,Râvna Casei Tale, Doamne, m-a-nălțat!”
Într-o frumoasă ordine se desfășoară textele celor 23 capitole ale cărții, în care vom găsi viața unui om între oameni, vom observa calea trudnică și cu de toate, bucurii, suferințe, realizări, care au dus spre înălțarea personalității sale într-o profesie pe care a iubit-o din copilărie, cum ne spune autorul.
Mai doresc să adaug ceva într-adevăr real, cum însuși cititorul va avea multe de învățat, fiindcă zice o vorbă din popor: ,,Înțelept este omul care știe a lua exemple de conduită din viețile altora”.
Mai încerc să cred că acele critici obișnuite, fie și de specialitate, sunt mai puțin efective, atunci când ne apropiem de un asemenea gen de carte, autobiografică. Dar, eu nu sunt un critic de profesie, deci nu încerc să mă ridic în sfera teoretizărilor, ci doar, fiind un simplu cititor, îmi exprim simțământul meu, felul în care m-a atras această carte, această experiență de o viață a unui om ajuns la pensionare. Ca Preot, excelent familist, scriitor și publicist, profesor de religie creștină, cercetător și iubitor de istoria neamului său românesc, prin gândirea sa riguros organizată, iată, a reușit să le îmbine armonios și să se prezinte la linia de aur a pensionării domniei-sale; dar tot atât de dornic, ne spune Preotul Al. Stănciulescu-Bârda, în a-și continua misiunea sa apostolică, în același ritm, servind educației și moralei creștine ortodoxe românești!
Deci, să-i dorim din tot dragul încă noi aniversări și noi cărți!
La Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda, mi-au fost publicate și mie mai multe cărți, din care amintesc cartea Cuvinte de Minte, din care citez acum o zicere adecvată: ,,Cartea este viața unui om, iar omul este o carte în scriere!”; exact ceea ce prezenta recenzie încearcă să demonstreze!
La Capitolul I, autorul face o privire în urmă, mulțumind cu sinceritate lui Dumnezeu, Căruia i-a slujit cu credință și după putință o viață întreagă: ,,Doamne, înainte de a spune altceva, Ție Îți mulțumesc din tot sufletul și din toată ființa mea pentru tot și pentru toate!”Apoi continuă în destăinuirea sa: ,,Privesc cu uimire câteva acte personale și tot nu-mi vine să cred că despre mine este vorba”. Se întreabă în continuare: ,,Chiar e posibil ca eu să am această vârstă?!” În final găsește răspunsul la întrebările sale: ,,Și, totuși, asta este realitatea! Îmi place sau nu, acesta este adevărul!” Observăm astfel consolarea, acceptarea și împăcarea cu realitățile vieții noastre de ființe omenești, suntem totuși trecători prin această viață, dar sfinția-sa are grijă să ne spună despre responsabilitățile față de Dumnezeu și de oameni, de ceea ce lăsăm în urma noastră! O vorbă cu adevărat hristică!
Observăm cum la acest popas aniversar, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, dovedind iubirea sa pentru Biserică, pentru enoriașii parohiei sale, a familiei sale, a dascălilor și prietenilor săi prezenți sau plecați la cele veșnice, nu uită să le aducă tuturor, cele mai sincere și înduioșătoare mulțumiri!
Cartea Popas Aniversar – 65, se dovedește a fi un izvor de bune învățăminte și înțelepciuni, cu care Îngerul cel bun al autorului, i-a îmbogățit zilele vieții, dar și cu sănătate, ajungând cu bine la anii de
pensionare! Deosebit de afectuoase și sincere sunt mulțumirile aduse familiei sale, soției, copiilor, ,,pentru suficienta lor înțelegere și răbdare” de-a lungul anilor! Toate acestea, așezate frumos în cartea sa, vin, așa cum ziceam mai sus, vin ca valoroase și demne de urmat învățături pentru oricare
cititor al acestei cărți.
La Capitolul al II-lea, autorul prezintă foarte detaliat creanga genealogică a familiei sale, începând cu bunicii, cu neamurile sale, după tată și mamă, până la proprii săi copii. Într-adevăr, o frumoasă și
credincioasă familie de români! Demnă pentru un adevărat Preot.
La Capitolul al III-lea, Treptele, autorul cărții propriei sale vieți descrie cu multă nostalgie etapele devenirii sale, începând cu venirea sa pe lume, ,,într-o luni, pe 23 februarie, 1953, la ora 9 dimineața, zi cu soare”. Aceasta, desigur, avea să le știe mai apoi din povestirile părinților săi, despre care fiul are să noteze numai amintiri elogioase. Din acest moment, autorul își adună și notează anii, funcție de avansarea sa în cele ale studiului școlar elementar, cel teologic și apoi universitar, locurile sale de muncă, bisericile la care a funcționat, școlile și liceele la care a predat, toate acestea constituind adevărate amintiri, cu ușoare ecouri din Ion Creangă, cleric fiind și marele povestitor și prieten cu Mihai Eminescu. Cunoaște bine folclorul românesc, adunând și din acest areal de cultură și tradiție românească în frumoase cărți! Bucuriile misiunii sale apostolice, precum și eforturile continui, uneori trecând prin reale suferințe, cu timp nelimitat în profesie, toate le găsim
în acest popas aniversar, fiindcă nu e o meserie oarecare aceea de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. Dumnezeu este calea, adevărul și viața, iar Preotul, Păstorul, care trebuie să se îngrijească de fiecare ființă omenească, de la botez până la ziua plecării spre mormânt, spre Judecata Celui ce ne-a dat viața. Iată dar ce carte avem în fața noastră, prin care autorul ne întâmpină și prin care cu atâta dragoste își aniversează vârsta și munca!
Din capitolele IV și V vom cunoaște despre funcția de ,,Profesor de religie” și despre care ne spune cinstit: ,,După 1989, în viața mea a început o nouă perioadă. Am fost solicitat și eu să predau religia în școală. Era lucru de necrezut înainte!”Aceasta cerea în continuare studii și eforturi, recunoaște domnia-sa!
La capitolul al VI-lea îl găsim pe autor un harnic ,,Plămăditor de cărți”, cu o bogată activitate dovedită prin numărul impresionant de cărți scoase la Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda. Și aceasta este rodul iubirii sale pentru promovarea cărții, a culturii și educației creștine române. Dar nimic însă, ne mărturisește editorul, nu se face fără trudă, fără transpirație, până a veni bucuria împlinirii ideilor în fapte!
La fiecare pas preotul, editorul, profesorul de religie, istoricul și cercetătorul asiduu, se considera un ,,Semănător în ogorul Domnului”. I-a plăcut să scrie teologie practică, expusă pe înțelesul oamenilor de rând, într-un cadru perfect sfânt și canonic, precum: Nevoia de Dumnezeu, Sfintele Taine reflectate în proverbele românești, Povestea Vorbelor de Duh, Dicționare cu proverbele religioase românești, cartea Teologia și Proverbul românesc, culminând cu acele volume din Viețile Sfinților, Bibliografia Revistei ”Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004) în trei volume, și la care are alături sprijinul fiului său Cristian Stănciulescu-Bârda.
În capitolele următoare descoperim activități care l-au atras pe autor, precum studiul istoriei, bibliografia, studiile biblice, dovedindu-se un adevărat hermeneut, cercetând multe domenii ale științei, istoriei biblice și celei naționale!
Cartea ne mai vorbește de acea largă corespondență avută de autor în lumea românească (Capitolul XIII), însuși autorul considerându-se un Badea Cârțan, prin mulțimea cărților trimise peste tot unde românii și familiile lor trăiesc, precum în: Italia, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Anglia, Austria, Israel, Grecia, Cipru, Moldova, Canada, SUA, Australia, etc. O asemenea carte de aniversare la timp de pensionare, precum ne prezintă Preot Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, vine mai rar pentru iubitorul de cultură, credință și iubire de tradiția noastră românească!
Urmărind capitolele XIX și XXII, ni se face din nou o prezentare a două ramuri ale aceluiași pom, metaforic vorbind, adică două direcții de activități oarecum telegrafic prezentate: a) Scurt Rezumat – al studiilor autorului, al datelor și bisericilor la care a slujit de-a lungul vieții, apoi publicațiile la care i-au fost publicate scrierile sale, studiile și eseurile, Scrisorile Pastorale, conferințe, emisiuni, referințe și recenzii.
În final, la capitolul XXIII, autorul are bucuria a reda și câteva(nu puține) fotografii de familie, intime! Tot în încheierea cărții sunt expuse fotografiile coperților de cărți proprii scrise și editate de preotul ajuns la acest Popas Aniversar – 65. Cred că aici cititorul va găsi o mini-bibliotecă de familie, dar și despre dăruirile făcute din aceste cărți românilor de pretutindeni, așa cum ne mărturisește însăși cartea prezentă!
Din tot sufletul recomand această carte cititorilor români!

IMG_20180710_0002

 

 

Câteva cuvinte despre o carte mare

O altfel de cantare a cantarilor.

IOAN MICLĂU-GEPIANUL: Câteva cuvinte despre o carte mare:
„O altfel de cântare a cântărilor„ a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete,
apărută la Editura Contrafort, Craiova, România- 2013.
Cartea consistă din 308 pagini cu un text desfășurat(prin ideea autorului) pe șapte
părți numite Anotimp, fiecare constituind de fapt un nou Capitol în care se includ subtitlurile de lucrări realizate de autor. Prefața cărții o scrie dl. Lucian Gruia.
Are Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României, iar prin copyrightul ce
aparțíne Editurii Contrafort, se stipulează condițiile legale asupra folosirii textelor din carte. Deci, voi avea grija a respecta întocmai aceste reguli.
Domnul Ben Todica din Melbourne ne mai spune că va veni o vreme când aceste
cărți a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete vor fi căutate și citite precum căutăm un pahar cu apa limpede! Să-i dorim succes deplin autorului cărții O altfel de cantare a cantarilor.
Desigur, nu o aseamăn eu cu La Dotta Mano, a lui Michelangelo, care deși publicată inițial în doar 33 de exemplare, rar găsită azi, și la un preț de câteva sute de mii de dolari,respectând însă scara valorilor, Pavel ne aduce o carte mare, în care se cuprind cele mai înalte simțăminte umane, de dor și iubire „strecurate prin lumină„, expresie folclorică des folosită de dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete in compozițiile sale. Scrierile aduc un iz specific românesc dar și acel iz al izvorului popular folcloric regional. Uneori ai impresia cum pe undeva prin jur s-ar afla un Anton Pann de la Ciubăncuța de Cluj-Napoca. În tot timpul autorul și-a adunat un larg bagaj folcloric, cum spuneam, cu frumoase expresii ale omului de rând, aduse și din zona Sălajului său natal.
În toate cele șapte Anotimp(Capitole) ale cărții se observă o linie de clară legatură, „un trunchi„, cum îl numea dl. Lucian Gruia în prefața scrisă cărții, pe care trunchi cresc stufoase ramuri ale creației literare ferghetene, diversificate în teme, dar unitare prin acel liant al iubirii și dorului de o viață sănătoasă, în credință și Hristos, „pâinea cea cu folos„
expresie iar atât de des folosită de autor. Ce se poate constata, tot inspirațional și metaforic vorbind, valoarea cărții crește tocmai prin aceste stufoase ramuri care numai pe un trunchi solid și sănătos pot crește. Iar trunchiul este însăși harul autorului care a reușit să-i inspire
însăși titlul cărții sale: O altfel de cântare a cântărilor, prin care de fapt dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete își identifică personalitatea sa scriitoricească, intimitatea sa sufletească, identitatea lui proprie. Observăm cum aproape la fiecare subtitlu de Anotimp, autorul notează și un motto,prin care deschide o fereastră spre a se privi înspre tema ce urmează a fi gustată de cititor. Astfel la Anotimp Ia, îl găsim pe Lucian Blaga, cu un vers din Poemele Luminii drept motto ales de autor: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…„
fapt prin care autorul dorește să-și justifice propria-i creație în felul său propriu de a înțelege lumea din jur. Astfel continuând, în această albie al inspirației sale, dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete reușește ași frământa aluatul plăcut al scrierilor sale literare până la finele întregii cărți.
Primind această carte și eu aici în Australia, autorul a mai avut dragul a-mi scrie și un autograf pe prima filă, astfel respectul meu pentru autor rămâne adânc păstrat în ființa mea.
Deosebit de atractiv prin tot ceea ce autorul adună operei sale, cartea poate fi așezată între cele mai inspirate și de real folos adus unei educații sănătoase, umane, creștine celor ce vor avea ocazia sau vor dori să citească o carte bună. Cartea se află și la biblioteca Mihai Eminescu, biblioteca familiei mele din Cringila, N.S.W, la îndemâna cititorilor noștrii români-australieni. Eu o recomand tuturor cititorilor iubitori de o carte adevărată, ieșită dintr-o
viață adevărată, care are darul a lumina mintea noastră. Și încă o vorbă: Chiar dacă azi cărțile sunt mai puțin căutate, va veni o vreme când Cartea va fi căutată precum căutăm floarile cele frumoase prin câmpiile noastre românești! Iubiți Cartea Romanească!

Origini…!

Origini…!

Eu sunt în haos un suflet împietrit,
Dar Soarele ceresc mă face fericit!
Eu sunt în întuneric în care foc s-anină,
Ce mă preface zilnic în rază de lumină!

Curg râuri neschimbate în albiile lor,
Iar lumea merge veșnic spre veșnic viitor,
Și peste tot străbate un ochi dumnezeesc,
Din el răsare iarba și toate câte cresc!

Eu sunt unda de râu și merg acolo unde,
Nici mintea omenească nu poate a pătrunde,
E dus-întorsul vieții spre fiecare zare,
E reânoirea vieții când soarele răsare!

Fii fericit tu omule, căci ai ochi a privi
Frumosul astei lumi, dar nu poți a strivi,
Imense constelații din care-ai răsărit,
Și haosul din care lumina te-a zidit!

Iubește-ți ziua-n care azi trăiești,
De-ați îngriji grădina mereu să te-ngrijești,
Căci ești Adam cel pus de Dumnezeu,
Iar viața merge veșnic spre veșnic Empireu!

Ioan Miclău-Gepianul
25/05/2018

 

POETUL

Poetul rupe din el si ne hraneste pe noi, cei flamanzi de poezie
sau de azur. Pentru a sluji viata e trimis poetul in lume.
Pentru a risipi pustiul si tristetea si umbra. Poet este fiecare om
care aspira, care viseaza, care gandeste, care creeaza, care munceste,
care priveste si pretuieste viata in adancime, fiecare om care se infioara
de soaptele vantului, de murmurul izvoarelor, de vuietul furtunilor, de
cantecul pasarilor, de stralucirea stelelor, de munca si daruirea
oamenilor, de cantecul si tainele vietii, de farmecul si frumusetea lumii,
fiecare om care nu trece cu ochii inchisi prin viata, ci vede, contempla,
se mira, intreaba… Pe toate Dumnezeu „cu intelepciune le-a facut„
zice David cel neimbatranit, cel vesnic tanar.
Pentru ca neimbatranirea este darul tuturor poetilor. Si David este cel
mai mare poet.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui- un ghid al frumusetii
launtrice, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 96-99, 32

ȚIE, DOAMNE!

”Cu Dumnezeu am plâns ades,
Zdrobit de dor și-nlăcrimat,
Știind că poezia-i semn ales,
Cuvântul drag ce îl așez pe vers,
Doresc să-l dărui, Ție, Doamne!
Iar înflorirea florii
Doar fructul îl așteaptă,
Căci frăgezimea plantei,
Spre veștejit se-ndreaptă!
Și vremile o usc, o ploaie
Și o ninge!
Dar sufletu-mi îl dărui, Ție, Doamne!
O, Doamne, nu-mi înflori-n deșert,
Netrebnica-mi ființă;
Vreau fructul cel din vers,
Să cânte-n limpezi zori,
Și-atunci și duhul meu,
Crescând prin sfinte flori,
Să fie mulțumirea ce-o dărui, Ție Doamne!
Dă-mi și cununi de spini
Pe frunte,
Îndreaptă-mi însă calea mea,
Ferește-mă de gânduri rătăcite,
Știu să iubesc pe cel apropiat
Vreau inima curată s-o dărui, Ție, Doamne!
Și curmă cele rele, dă-ne iubirea Ta!
Cu tine Doamne,
Eu încă plâng ades,
Zdrobit de dor și-nlăcrimat,
Păstrându-mi duhul viu prin vers,
Iubind frumosul vieții ce mi-ai dat,
Eu pot să-ți mulțumesc doar, Ție, Doamne!
Doamne, nu-mi înflori cu glorii
Netrebnica-mi ființă,
Dar dă-mi suspinul cel creștin,
Și veșnica credință,
Dă-mi și suspinul
Neamului român,
Știu, dai la toți ce vrei!
”Eu, Ție, Doamne!, mă închin”
Ești Unicul Stăpân!”
Ioan Miclău-Gepianul- 20 Mai, 2018

 

EROILOR DIN GEPIU

IMG_20180513_0002.jpg

  18 MAI, 2014
MONUMENTUL EROILOR
GEPIU-BIHOR-ROMÂNIA
AMINTIRE
”PIATRA SFINȚITĂ”

EROILOR DIN GEPIU
Sfinți Eroi,
Au răsărit flori
Din osemintele Voastre;
Țărâna vetrei noastre
Sunt trupurile Voastre;
Sfinți Eroi,
De pe mormintele Voastre,
Se ridică lumină,
Voi sunteți fiii noștrii,
Dascăli și profeți,
Militari și poeți,
Prin strălucirile Voastre,
Ne dezvăluiți
Arderile vremilor în veșnicul lor mers!
Goarna Îngerului pentru voi,
Sfinți Eroi,
Era Iubirea, Cuvântul, Dumnezeu!
Și Neamul,
Și Vatra,
Și Limba,
Și Biserica lui Hristos Cel Crucificat,
La Sânul Lui vă odihniți
Acum! Și-n inimile noastre,
Și-n veșnicia anilor ce vin!

Ioan Miclău ”Gepianul”
Cetățean de Onoare al Comunei GEPIU

 

Scrisoare pastorală

Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XVIII(2018), nr. 371(1 –15 Aprilie)

Dragii mei enoriași!
Cu prilejul sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor.
Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.
Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat. Fie ca această zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire.
Hristos a înviat!
*
Duhul Sărbătorii. Primăvara şi-a intrat deplin în drepturile ei. Iarna a fost învinsă. Speranţele încep să renască la fiecare. Din păcate, mai există multă neîncredere, teamă, îndoială. Vedem bine că au înflorit pomii, că peste câteva săptămâni trebuie cosită lucerna, că în grădini au răsărit zarzavaturile şi, totuşi, ne temem de îngheţ, ne temem de secetă, ca să nu mai vorbim de potoape, de grindină, de inundaţii şi alte nenorociri. Rămân atâtea locuri nemuncite, fiindcă ne e teamă de eşec, de pagubă. Ne lipsesc posibilităţile economice, e drept, dar ne lipseşte şi speranţa în Dumnezeu. Mulţi dintre noi nu avem convingerea fermă că la cârma lumii este un navigator atotputernic, care ştie totul şi pentru care nimic nu e cu neputinţă. Ne comportăm de cele mai multe ori parcă am fi ai nimănui, copii orfani, fără busolă, fără perspective. La fiecare pas avem prilejul să ne alungăm îndoielile şi în locul lor să ni se instaleze convingerea fermă în puterea şi în grija lui Dumnezeu, dar nu suntem interesaţi de aceasta. Câţi dintre noi mai avem răgazul să privim cerul senin dintr-o noapte de aprilie sau de mai? Mari înţelepţi ai lumii şi-au recăpătat credinţa numai admirând cerul, cu frumuseţea, armonia, cu măreţia lui. Mai bine preferăm să ne uităm la nu ştiu ce tâmpenie de doi bani transmisă de un post de televiziune de cartier, decât să admirăm creaţia lui Dumnezeu! Păcat! Ne-am reîmprospăta forţele, speranţele şi încrederea în Dumnezeu, Cel care le-a făcut pe toate cele din jurul nostru şi pe noi înşine. Am trăi într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu. De multe ori am impresia că suntem nişte oameni deconectaţi de la sursa supremă de energie şi de viaţă. Vezi atâta tristeţe, atâtea feţe încruntate, stafidite, gălbejite, fără puterea de a zâmbi de a se bucura!
Nu mai ştim să ne bucurăm de o Sărbătoare! Viaţa a devenit monotonă pentru mulţi. Nimic nu le mai marchează existenţa decât grija de ce vor mânca şi cât vor câştiga. Desigur, şi acestea sunt necesare, dar e păcat să ne lipsim de bucuria sărbătorilor.
Sute de ani Sfintele Paşti au fost prilej de bucurie mare pentru creştini, pentru români. Se pregăteau de Paşti cu mult înainte. Ţineau cu sfinţenie Postul Paresimilor. Ba chiar şi clanţele uşilor le frecau cu cenuşă, ca nu cumva să se spurce de vreo grăsime rămasă de la lăsatul secului. Făceau curăţenie în case, în curţi, în grădini, pe locuri, ca toată făptura să primească Sfintele Paşti în curăţenie şi în ordine. Mai mult, fiecare căuta să se înnoiască cu ceva de Paşti. Pentru aceasta lucrau gospodinele zi şi noapte să ţese dimii. Bărbaţii le duceau la pivă, apoi la croitor şi le făceau sumane şi iţari. Când iţarii erau albi, femeile se întreceau să coase pe ei tot felul de înflorituri. Măiestria cea mai de seamă însă era arătată la ţesutul opregelor, fustâcelor, dar şi a covoarelor, păturilor şi macatelor de tot felul. Mai mult, când oboseau să oardă, să năvădească, să dea prin iţe şi pe spată, să toarcă, să facă motci, gheme şi ţevi, să mânuiască vârtelniţa şi sucala, daracul şi furca, războiul şi suveica, brâglele şi tălpeţii, când se plictiseau să adune culorile florilor câmpului pe ţesături, luau acul şi pânza de in îndelung înălbită la pârâu şi începeau să coase de zori. Din fir subţire de arnici de toate culorile şi nuanţele trebuiau cusute altiţele şi răurii la cămăşi. Uşor-uşor apăreau ciupagele şi poalele ca nişte adevărate minuni ale minţii şi destoiniciei omeneşti. Costumele de fată erau cele mai migăloase şi cele mai frumoase. În noaptea de Paşti trebuiau să meargă la biserică toţi, cu mic cu mare, îmbrăcaţi cu cele ce pregătiseră în timpul iernii. Mai ales fetele şi femeile erau adevăratele vedete ale satului. Nu era vorba de mândrie în tot portul acela românesc adevărat, ci de pricepere şi de hărnicie, de îndemânare şi imaginaţie. Toţi şi toate se pregăteau pe cele mai diferite planuri ca să-L primească pe Hristos, ca să întâmpine Paştile cu bucurie curată. Era un adevărat spectacol, când, la sfârşitul slujbei, părintele chema pe cel mai bătrân aflat în biserică şi ciocnea un ou cu el şi-i ura de bine, dând astfel undă verde bucuriei pascale pentru toţi. Când era cimitirul în curtea bisericii, mergeau atunci, noaptea, cu lumânări în mâini, cântând ,,Hristos a înviat!”, ca să audă şi morţii şi să se bucure şi ei. Când cimitirul a fost depărtat de biserică, se duceau acolo a doua zi, apoi dădeau de pomană celor duşi dincolo!
După-amiezile zilelor de Paşti erau de neuitat. La locul cunoscut, de obicei în centrul satului ori în curtea şcolii, se aduna toată suflarea satului. Veneau şi lăutarii invitaţi de voinici şi începea hora. Atunci să fi văzut cum îşi etala fiecare costumul îndelung pregătit de Paşti. Cei tineri jucau, cele bătrâne comentau, iar vârstnicii ciocneau ouă ,,pe luat” sau puneau ţara la cale. Atunci ieşeau ,,în lume” tinerele de 16-17 ani, care jucau pentru prima dată în horă. Atunci începeau să se pună bazele viitoarelor familii şi nunţilor ce urmau să aibă loc până toamna. Era un prilej de mândrie, de bărbăţie şi de curaj, dar şi de etalare a posibilităţilor economice pentru cei care ,,luau hora înainte”. Se iscau uneori adevărate conflicte între tinerii satului cu privire la ,,luatul horei”. Mai erau şi situaţii când conflictele se terminau cu o adevărată păruială între grupuri de tineri. Erau şi acestea adevărate concursuri de putere, destoinicie, bărbăţie. Era o formă de a se face remarcaţi în faţa comunităţii. Cele mai multe dintre hore se jucau în şir, în cerc sau în spirală, doar câteva erau jocuri de doi. Cine-şi mai aminteşte de nenumăratele hore de pe la noi, precum Sârba, Danţul, Ardeleanca, Brâul, Restemul, Bordeiaşul şi altele? Cine îşi mai aminteşte de marii jucători ai diferitelor generaţii, care dădeau adevărate reprezentaţii de măiestrie coregrafică în faţa consătenilor lor. Remarcăm însă un fapt interesant: horele se jucau în sensul invers sensului acelor de ceasornic. Prin faptul că ele se jucau în cerc, aminteau de vremea când pe aceste locuri se oficia Cultul Soarelui, adică strămoşii noştri se închinau Soarelui, socotindu-l adevăratul Dumnezeu. Horele nu erau numai element de distracţie, ci şi element de cult. Pentru că ele se jucau în sensul opus sensului acelor de ceasornic, dovedeau dorinţa celor ce jucau, adică al celor ce oficiau cultul Soarelui, de a întoarce Timpul către origini, de a face bătrâneţea tinereţe şi tinereţea copilărie. Oamenii puteau spera şi aceasta! Hora se ,,încinta” tot mai mult, până devenea un vârtej ameţitor al tinereţii, al forţei, al bucuriei de a trăi. Jucătorii se desprindeau de la pământ pentru câteva clipe, parcă ar fi vrut să-şi ia zborul spre alte zări, spre alte locuri… Oameni în toată firea deveneau pentru câteva ceasuri adevăraţi copii prin bucuria pe care o trăiau cu adevărat.
Au fost vremuri când, în ciuda tuturor greutăţilor şi sărăciei, oamenii noştri au ştiut şi au avut puterea să se bucure de măreţia Sărbătorii! Of, of, of ! Mai avem noi, cei de azi, acea putere de a ne bucura? Din păcate nu! Trece Sărbătoarea Sfintelor Paşti ca oricare dintre zile. Mulţi nu se mai ostenesc să postească înainte de Paşti. Nu mai vorbim de ţesături şi cusături. Dacă ne înnoim vreunul vestimentaţia, mergem la magazin şi luăm ce ni se pare mai ieftin, fie că e chinezesc, turcesc, franţuzesc sau armenesc. Important e să ne acoperim cu ceva goliciunea. Ce să mai vorbesc de fete! Bluziţa de la grădiniţă e bună şi la 20 de ani. O pereche de nădragi rămaşi de pe la fraţi şi asta-i tot. Important e să rămână burta goală, iar buricul ca un detector de proşti. Unii nici nu se mai obosesc să meargă la biserică în noaptea de Paşti. Le e destul un film două, dacă se poate cât mai pornografice sau poliţiste, pentru ca somnul să-i cuprindă. Masa de Paşti pentru mulţi nu se deosebeşte decât foarte puţin de mesele celelalte de până atunci, fiindcă mâncărurile au fost aceleaşi. Cei mai mulţi uităm să mai mergem la mormintele celor dragi, să aprindem o lumânare, să le punem o floare şi să le şoptim şi lor: ,,Hristos a înviat!” , ca să le întărim şi lor speranţa că şi ei vor învia!
Ar fi atât de mare nevoie, ca să învăţăm să ne bucurăm de Sărbătoare, de cea mai mare Sărbătoare. Mai avem noi această putere, oare?
*
Domnul Iisus în acte oficiale. Popularitatea Domnului Iisus Hristos nu putea să treacă neobservată de către autoritățile romane. Se știe că în acea vreme Imperiul Roman stăpânea tot Orientul Apropiat, așa încât toate provinciile prin care umbla Iisus, precum Iudeea, Galileea, Palestina și altele erau strict supravegheate de către stăpânirea romană. Oricine căpăta oarecare notorietate din rândul popoarelor supuse, trebuia să fie eliminat fizic, pentru a nu deveni la un moment dat instigator la răscoală. Pe urmele Domnului Iisus au fost permanent iscoade, care urmăreau să vadă ce spune, ce face. Când nu aveau ,,obiectul muncii”, Îl provocau pe Iisus cu diferite întrebări-capcană, doar-doar va face vreo referire dușmănoasă la adresa romanilor sau împăratului. Notele informative ale acestor ,,copoi” erau centralizate, prelucrate și aproape săptămânal era înaintat câte un raport împăratului la Roma cu privire la Domnul Iisus. Aceste rapoarte vorbesc despre învățăturile și minunile lui Iisus, despre puterea lui dumnezeiască. Ele sunt mărturii oficiale cu privire la existența istorică a Mântuitorului, la adevărul celor scrise în Sfintele Evanghelii. În arhivele Vaticanului se află multe asemenea rapoarte. Cu câțiva ani în urmă, sub titlul Iisus Hristos. Documente secrete, parohia noastră a publicat un asemenea raport scris de însuși guvernatorul Pilat.
Redăm mai jos un fragment dintr-un raport al altui demnitar roman adresat împăratului din Roma, Publius Lentulus, predecesorul lui Pontius Pilatus în funcţia de procurator al Iudeii: „Este un bărbat cu o înfăţişare nobilă şi trăsături atât de frumoase şi care exprimă atâta maiestuozitate, încât oricine Îl vede nu poate să nu Îl admire. Are părul de culoarea castanei coapte, iar de la nivelul urechilor până la umeri culoarea devine cea a pământului, doar că foarte strălucitoare. Îl poartă despărţit de la mijlocul frunţii, însă după obiceiul nazarinenilor.
Fruntea dreaptă şi senină, chipul fără urmă de riduri sau pete, cu o uşoară nuanţă de bronz. Nările şi buzele fără cusur. Barba la fel de deasă ca şi părul, nu prea lungă şi despărţită la mijloc. Ochii Săi serioşi te înfioară. Sunt ca razele soarelui, iar strălucirea lor nu îţi permite să I te uiţi drept în faţă. Când rosteşte vorbe de dojană, te înspăimântă; plânge când trebuie să mustre. Atrage iubirea oamenilor şi are o voioşie demnă. Se spune că nu a fost văzut râzând, însă a fost văzut plângând. Are braţe şi mâini deosebit de frumoase. Este fermecător când poartă o conversaţie, însă vorbeşte puţin; iar când vorbeşte, o face cu deosebită modestie. Oriunde Îşi face apariţia, este de departe cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut sau şi-l poate imagina cineva; îi seamănă mamei Sale, cea mai frumoasă fiinţă din această regiune.
În ceea ce priveşte cultura Sa, uimeşte întreg Ierusalimul. Deşi nu a studiat niciodată, cunoaşte toate domeniile ştiinţei. Poartă sandale şi umblă cu capul descoperit. Mulţi râd când Îl văd, se tem, însă, şi tremură în prezenţa Lui sau când le vorbeşte. Se spune că nu s-a mai pomenit un asemenea bărbat în zona asta. Într-adevăr, din câte mi-au spus evreii, nimeni nu a mai auzit asemenea învăţătură înaltă cum o predică acest Hristos şi mulţi iudei cred în El şi în natura Sa divină, pe când alţii au venit la mine să Îl reclame ca pe cineva care S-a împotrivit Maiestăţii Voastre. Este un fapt cunoscut de toţi că nu a făcut niciodată vreun rău, că, dimpotrivă, înfăptuieşte numai lucruri bune. Toţi cei care Îl cunosc şi care au avut de-a face cu El spun că au avut parte numai de lucruri bune şi de sănătate din partea Lui“
*
Mesaj peste timp. Când i-a murit soția, George Carlin, un cunoscut scriitor al anilor 70-80 a scris această poveste incredibil de expresivă, relevantă și astăzi:
„Paradoxul vremurilor noastre este că avem o structură înaltă, dar o toleranță scăzută; autostrăzi largi, dar vederi înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mari, dar familii mai mici; comodități mai bune, dar timp mai puțin. Avem cea mai bună educație, dar mai puțină minte; cele mai bune cunoștințe, dar evaluăm situația din ce în ce mai rău. Avem mai mulți experți, dar mai multe probleme; cea mai bună medicină, dar o stare de sănătate mult mai rea.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea iresponsabil, râdem prea puțin, mergem prea repede, ne supărăm prea ușor, ne culcăm prea târziu, ne trezim prea devreme, citim prea puțin, ne uităm prea la televizor și ne rugăm prea rar. Avem cerințe prea înalte, dar valoare redusă. Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des. Știm cum să supraviețuim, dar nu știm să trăim. Adăugăm ani la viața umană, dar nu oferim viață anilor. Am ajuns până la lună și înapoi, dar cu greu trecem strada pentru a face cunoștință cu noii vecini. Cucerim spațiul cosmic, dar nu și sufletele. Facem mai multe lucruri, dar nu și mai bine. Curățăm aerul, dar poluăm sufletul. Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține. Am învățat să ne grăbim, dar nu să și așteptăm. Creăm tehnologie nouă, care stochează mai multă informație, dar comunicăm din ce în ce mai puțin. Este timpul fast-food-urilor și alimentației incorecte, a oamenilor mari și a sufletelor mici, a profitului rapid și a relațiilor dificile. Este timpul în care cresc veniturile într-o familie, se construiesc case frumoase, dar crește numărul divorțurilor. Timpul despărțirilor scurte; scutecelor de unică folosință; legăturilor de o singură noapte; excesului de greutate și a pastilelor care fac tot: ne excită, ne calmează, ne ucid. Este perioada umplerii vitrinelor și a golirii depozitelor. Perioada în care tehnologia îți permite să primești o scrisoare și, în același timp, să o distribui sau să faci click pe „delete”.
Ține minte! Petrece mai mult timp cu cei pe care îi iubești, pentru că ei nu sunt cu tine pentru totdeauna. Îmbrățișează-ți cu căldură omul pe care îl iubești, pentru că este unica comoară pe care o poți oferi din inimă și nu costă nici un bănuț. Spune-le „te iubesc” persoanelor dragi, dar mai întâi simte acest lucru cu adevărat. Sărutările și îmbrățișările pot rezolva orice problemă, atunci când vin din inimă. Țineți-vă de mână și bucurați-vă de momentele petrecute împreună, pentru că într-un anumit moment, omul pe care îl iubești nu va mai fi lângă tine. Fă-ți timp pentru iubire, pentru comunicare și fă-ți timp pentru a fi capabil să împărtășești tot ce ai de spus. Pentru că, viața nu se măsoară în numărul de respirații, ci în momentele care-ți taie respirația.”
*
Ţie. O poezie plină de miez, scrisă de poetul Virgil Carianopol, cu acest titlu, este dedicată mamei din toate locurile și din toate timpurile. O redăm mai jos, ea putând să fie un adevărat abecedar pentru toate mamele din lume:

,,Ţi-ai învăţat copilul ce e bine?
L-ai învăţat ce nu i se cuvine?
L-ai învăţat că Patria e sfântă
Şi-nţelepciunea doar prin ea cuvântă?

L-ai luat cândva de mână la plimbare
Să îi arăţi ce ţară sfântă are?
I-ai povestit sub farmecele lunii
Cine-s aceia care-i sunt străbunii?

I-ai spus, să ştie-n drumu-i către ţel,
Că are munţi de cremene în el?
I-ai arătat, dând farmece simţirii,
Că omu-i primu-n ordinea iubirii?

L-ai învăţat că-n orişice virtute
Trăiesc adânc lumini necunoscute?
Te-ai străduit să-l faci să înţeleagă
De ce prezentul de trecut se leagă?

I-ai arătat că marea datorie
Deschide drumuri către veşnicie,
Şi că acel ce luptă pentru ea,
Chiar vrând să moară, nu va mai putea?

De l-ai crescut aşa, fii neuitată,
Atuncea eşti o mamă adevărată!”

*
File de istorie locală(I). Recent, Institutul de Cercetări ,,C. S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova, Mitropolia Olteniei, Universitatea din Craiova, Arhivele Naționale și Asociația ,,Cultul Eroilor” au editat volumul colectiv Istoricul și arhivistul Tudor Rățoi la 65 de ani, (Craiova, Editura Universitaria, 2018, 728 pag.), închinat fostului director al Arhivelor Naționale de la Tr. Severin. În acest volum publică numeroși istorici din țară studii pe diverse teme. În unele am avut surpriza plăcută de a găsi referințe la satele comunei Malovăț. Le vom scoate în evidență de-a lungul mai multor numere din ,,Scrisoare pastorală”.
I. Din studiul lui Gabriel Croitoru, Realități social-economice în jud. Mehedinți la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX(pp. 324-391) aflăm că se înființaseră bănci populare în Bobaița(1903), Colibași(1904), Malovăț(1903), Pitulași (Bârda) (1904) și în Valea Boierească (1904)(pp. 334-335).
II. La reforma agrară a lui Al. I. Cuza din 1864 în Bobaița erau 180 locuitori cu 343 ha (pag. 336); în Colibași 138 locuitori cu 216 ha(p. 337); în Malovăț era moșia satului de 200 ha, iar cei 206 locuitori aveau 315 ha(p. 339); în Pitulași(Bârda) era proprietarul Gh. Retezeanu cu 170 ha și cei 144 loc. cu 204 ha(p. 340); în Valea Boierească era proprietarul Iancu Mitescu cu 154 ha și cei 211 locuitori cu 341 ha(p. 341). În afară de locuitorii cu pământ, erau și locuitori fără pământ, neînregistrați în această evidență(va urma).
*
File de jurnal – 4 apr. 1982(II). ,,În redacția revistei, domnii Ioniță Alexandru și Ștefan Gânceanu mi-au relatat că P. S. Nestor, episcop-vicar la Craiova, a rugat pe patriarhul Justinian să-i acorde titlul de doctor în teologie pentru materialele privind Războiul de Independență, pe care le-a publicat. De față era și I. P. S. Antonie Plămădeală, proaspătul mitropolit al Ardealului. Acesta a replicat: ,,- O, Prea fericite, Prea Sfințitul Nestor are capacitatea de a scrie lucruri mult mai serioase decât cele de până acum, așa că nu trebuie să ne grăbim cu acordarea titlului!” Domnul Gânceanu a făcut o întreagă filozofie cu privire la condiția femeii în diferite timpuri și locuri.
Părintele Anania mi-a spus că la inscripțiile de la Murfatlar lucrează o echipă de specialiști suedezi. Ar avea la îndemână și lucrarea mea cu descifrarea acelor inscripții!
Părintele Anania nu-și poate asuma răspunderea pentru a-mi publica Bibliografia drept carte de sine stătătoare, deoarece s-ar putea ca cineva ,,să strâmbe din nas” și s-o scoată din plan. Are experiența tezei de doctorat a Părintelui Marin Braniște de la Viena, pe care patriarhul nu acceptă s-o publice, deși Părintele Braniște a ajutat mult tipografia patriarhiei cu tot felul de materiale.
Seara am fost la Teatrul Național. Am văzut piesa Comedie de modă veche de Abruzov. Mi-a plăcut cum au jucat Carmen Stănescu și Mihai Pepino, cât și mesajul piesei.
Marți am fost la Editura Albatros. Îmi trimiseseră deja drepturile de autor pentru Coloana Infinitului încă de zilele trecute. Cu chiu și vai și cu parale bunicele, am reușit să cumpăr de la Hotelul ,,Lido” un cartuș de Kent, pe care l-am oferit Domnului Mircea Sântimbreanu, directorul editurii. A fost mulțumit. M-a întrebat ce carte am gata și doresc s-o public anul viitor. I-am spus de volumul II din Coloana Infinitului, deși n-am lucrat mai nimic până acum la ea. Domnul Gheorghe Marin, redactorul de carte, mi-a precizat că drumul spre victorie trebuie udat cu wisky și afumat cu Kent. Seara am făcut o vizită familiei Marin și am luat masa la dumnealor. Cu acceleratul de 23.30 am plecat spre Botoșani.”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Părintele Pr. Gheorghe Vasilescu din Torino(Italia): 2.285 lei; Domnul Ovidiu Mitran De Keyser din Zoersel(Belgia): 1.143 lei; Domnul Usturoi Georgian din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: 220 lei; Domnul Popescu N. Mihai din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Domnișoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionașcu din București, fiică a satului Malovăț, Domnul Mihai Eugen din Săsenii Noi(BZ), Doamna Pera Măriuca din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Domnul Pera Vasile din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Domnul Turiță Laurențiu din Germania, fiu al satului Malovăț și Domnul Ciurel Valentin-Marian din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei; Doamna Bunget Angela din Tr. Severin: 50 lei;
Domnul Ivașcu Vasile din Bârda a mai adăugat 100 lei la contribuția de cult, totalizând până acum 150 lei; Doamna Haidamac Miroana din Malovăț a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 160 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Lucrări la biserică. În ziua de 15 apr. s-a efectuat, la ambele biserici, curățenia generală. Au fost spălate covoarele și toată lenjeria, au fost spălate podelele, au fost șterse geamurile și toate obiectele. Când s-au amenajat din nou, bisericile se încadrau perfect în peisajul de primăvară. După ce s-au terminat lucrările respective, toți participanții au fost poftiți la masă.
În Malovăț au participat: Pera Dumitru, Popescu Elena, Oproiu Elisabeta, Popescu Valeria, Ștefu Mirela, Borcilă Nuța, Haidamac Miroana, Marina Sofia, Badea Violeta, Diaconu Elena, Dima Cornelia, Bobiț Violeta, Oprișan Dana, Popescu Niculina, Manolea Elena, Glăvan Ioana, Glăvan Cristina;
În Bârda au participat: Ivașcu Domnica, Șonea Floarea, Sfetcu Maria, Avram Polina, Drăghia Maria, Stoichină Ecaterina, Gârbovan Aurica, Mema Păuna, Luca D. Maria, Petolescu Elena, Gheran Nicolița, Gheran Paraschiva, Coman Elena, Boroancă Ilie, Șeitan Adela, Luca Lala, Luca Gh. Maria, Luca Mihai și Ivașcu Vasile.
Le mulțumim cordial tuturor. Dumnezeu să le răsplătească strădania!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 370 , pe blogul D-lui Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 2018, 21 apr., http://bentodica.blogspot.ro); în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 22 apr. 2018, ediție și on-line(http://www. observatorul.com); Lecția lui Iuda, în ,,Omniscop”, Craiova, 2018, 23 mart., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Importanța documentelor pentru studiul istoric, în concepția lui Nicolae Iorga, în vol. Istoricul și arhivistul Tudor Rățoi la 65 de ani, Craiova, Editura Universitaria, 2018, pp. 105-116.
Parohia noastră a publicat cea de-a doua carte de versuri a Doamnei Prof. Eugenia Bordeiașu din București, Cugetări și nostalgii(220 pag.).
Și de data aceasta Doamna Eugenia Bordeiașu impresionează cititorul prin sinceritatea exprimării sentimentelor, prin înțelepciunea cu care meditează asupra vieții în general și asupra unor aspecte din realitatea imediată. Cu ușurință se surprinde dragostea de familie, de copii, de muncă, de învățătură, dragostea de misiunea didactică. Sunt versuri în care autoarea își pune la păstrare pentru anii bătrâneții picturi de suflet. Doamna Bordeiașu și-a cumpărat întreg tirajul.
*
Excursii-Pelerinaje. ►Duminică, 22 Aprilie, câțiva enoriași din parohia noastră au participat la excursia-pelerinaj de la Mânăstirea Pantocrator(jud. Teleorman), unde s-au închinat la moaștele Sf. M. M. Gheorghe, aduse pentru acea zi de la Sf. Munte Athos.
►Joi, 26 Aprilie, am organizat o excursie-pelerinaj cu 40 enoriași din Malovăț, Bârda, Tr. Severin și Colibași la Mânăstirea Prislop(jud. HD). A mai fost vizitat Mormântul Părintelui Arsenie Boca, Mânăstirea Lainici(GJ) și catedrala din Caransebeș. A fost o acțiune reușită.
*
► Joi, 31 Mai, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda – Tg. Jiu – Mânăstirea Horezu – Mânăstirea Bistrița – Rm. Vâlcea – Pitești – Curtea de Argeș(mânăstirea, mormântul regilor, posibil și Barajul Vidraru)-Pitești-(Mânăstirea Brâncoveni) – Craiova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Se poate face într-o zi. Costul e de 45 lei/pers. Am început înscrierile.
*
►Vineri, ….. Mai, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Godeanu(MH), cu ocazia Ciumărcii. Acolo vom participa la Sf. Liturghie oficiată de mai mulți ierarhi. Parohia suportă cheltuielile de transport. Așadar, participarea e gratuită.
*
Zâmbete. ☺ Părintele Ioan cinci ani a strâns bani pentru o nouă clopotniță, dar până la urmă nu i-au ajuns decât pentru un Mercedes; ☺O judecătoare se plânge că, în timpul furtunii de ieri, s-a trezit cu o vilă în curte. ☺Proverb vasluian: ,,Fimeia vânătă di azi, îi fimeia îmbufnată di ieri!”
*
Înmormântări. În ziua de 3 aprilie am oficiat slujba înmormântării pentru Bondoc Eugenia(81 ani) din Malovăț; în ziua de 7 apr. pentru Ștefu Ioana(81 ani) din Malovăț. Dumnezeu să le ierte!
*
Anunțuri. ♦Anunțăm pe cei interesați, că, Duminică, 6 Mai, la ora 11, în incinta bisericii din Bârda, se va desfășura licitația publică a fânului din curtea bisericii și cimitirului din Bârda, cât și a terenurilor din Bucium și Dealul Corbului pentru anul 2018.
♦ Duminică, 27 mai, în biserica de la Malovăț, la ora 11, se va desfășura licitația publică a fnului și fructelor din curtea bisericii din Malovăț.
♦De la 1 Mai, slujbele vor începe la ora 8.
*
Program. În cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 5 Apr.(Malovăț-Bârda); 6 Mai.(Bârda); 12 Mai(Malovăț-Bârda); 13 Mai(Malovăț); 17 Mai(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 19 Mai(Malovăț-Bârda); 20 Mai.(Bârda); 21 Mai(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 26 Mai(Bârda-Malovăț); 27 Mai (Malovăț); 28 Mai (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Hristos a înviat! Sfintele Paști cu sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

Mândra mea-i cu ochelari!

joshua-hoehne-237129-unsplash
Mândra mea, când erai mândră,
Erai roză pe răzor,
Erai dulce, erai blândă,
Tinerică și cu dor!

Eu am genele albite,
Tu în păr fulgi de zăpadă,
Dar cu inimi oțelite,
Ce n-au gând încă să cadă!

Mândra mea-i cu ochelari,
Eu cu genele albite,
Dar ni-s sufletele mari,
Nesupuse, ne-nrobite!

Și ne tot răsar nepoții,
Celor trei fiice ce-i seamăn,
Iisus e cu noi cu toții,
Căci Românu-i sfânt din leagăn!

Nici nu s-a nâscut vreodată,
Așa ochi și buze tari,
Dar cu timpul nu-i de șagă:
Mândra mea-i cu ochelari!
Ioan Miclău-Gepianul

Motto:
”Se înserează de acum, iar florile
își închid petalele, precum vârsta mea
zilele!” Ioan Miclău-Gepianul – 2018