"Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!" Ioan Miclau
Distinse Domn și Bun Frate Român GHEORGHE A STROIA Există Un Dumnezeu în Ceruri și Un Eminescu printre Români. Nu găsesc Cuvintele, superlativele ce trebuie să-mi izvorască acum din toată ființa mea, și încă nu vor acoperi beneficiul efectului extraordinar venit cu acest Premiu Internațional ”Laudatio Princeps” dăruit mie, de Domnia Voastră prin Instituția de Cultură ”Armonii Culturale”, al cărui ziditor sunte-ți Domnia Voastră. Trebuie să mă reculeg din învelișul universalei mele imaginații, în care plutesc încă; o fi întradevăr ori visez eu, ca întotdeauna! O asemenea onoare, nu poate fi decât o îngăduință de la lumina Dumnezeească al Divinului Universal – Dumnezeu! VĂ MULȚUMESC FOARTE MULT, CU CEL MAI PROFUND RESPECT ȘI ALEASĂ PREȚUIRE! Ioan Miclău-Gepianu Australia
Preaiubite Părinte Pr. Prof. Dr. AL.Stănciulescu-Bârda,
Bună Dimineața din Australia!
Cu multă plăcere, și încă mă grăbesc, să confirm primirea publicației ”Scrisoare Pastorală”, nr. 138, deoarece aduce un optimism și o vie credință în ceea ce înseamnă să ne adresăm prin Rugăciune pentru ajutor Dumnezeului cel Atotputernic.
Întregul conținut al Publicației este un însemn al realității și harului dumnezeesc prin care lucrați, deschis, și fără amenințări la adresa nimănui.
Mare adevăr se poate câștiga din studiul pe care cu atâta credință, simplitate, limbă cultă deasemenea, uneori și folclorică, ideile binelui, a moralei creștine, a sănătății sufletului, care toate laolaltă, îl orientează pe cititor înspre cele mai bune și câștigătoare căi în viața asta pământească, scurtă, dar care merită a fi trăită frumos.
Iubite Părinte, numai câteva exemple pe care eu le găsesc excepțional de bine venite, și pe care le-am gustat cu tot sufletul: ”Da, dacă o comună simplă, cu un Preot dăruit, și un Primar credincios pot dovedi puterea voinței de a păstra și îmbogăți fundamentul străbun al Neamului: cultura, munca și bunăstarea cetățenilor comulei Dumneavoastră, înseamnă că România întreagă are și trebuie să aibă voința acestei energii de ridicare din starea în care a ajuns.(de fapt o întreagă lume.)
Apoi prea frumos glăsuiește sufletul publicației ”Scrisoare Pastorală”, căci nu ”cârciumile” sunt aducătoare de bine și sănătate. Acestea aduc stricarea sănătății și a familiei, aduc moartea individului.
Cântau și părinții noștrii, bunicii, la cârciume, dar veneau cu păhăruțul lor de acasă și se reântorceau cu păhăruțul acasă, fiindcă le trebuia și data viitoare, dar niciodată nu puneau cârciuma înaintea Bisericii.
Cum iubesc întotdeauna folclorul, de fapt aci găsesc eu liantul cu ființa acestui neam românesc, simplu și harnic, deseori împilat nu atât de străini cât și de codoșii nostri, dornici de huzur, bani și aur, dar pe cât se poate muncă deloc! Deci știa de veacuri și veacuri omul nostru din popor, când punea în proverbe și zicale acele comparații/metafore,satire, atribuite obrăzniciei omenești când, ”nasul devenea flit”. Că doar se cunoștea bine care anume animal purta acest nas!
Întotdeauna prin felul fericit în care ființa mea privește și înțelege lumea din jur, am convingerea (asta ca o mărturisire), că numai un înger bun mă ocrotește și de fapt zilnic sfătuiește!
Amintindu-mi și de ”Scrisoarea Pastorală” nr.137, Vă scriam că mă simțeam întristat și eu aici în Australia de acea penibilă hotărâre de a vi se lua Catedra de religie pentru copii; dar se vede iar puterea Rugăciunii celui nedreptățit, căci Dumnezeu a pus dragoste și înțelegere în inimile celor ce hotărăsc mersul zilei, și v-a revenit Catedra de religie.
Despre mine, ce să zic, acum sunt bucuros, mergându-mi bine cu recolta din grădină, zămbind fericit poeziei care mă tot bântuie cu rimele ei, dar cum zisei mai sus, ”mă și grăbesc” să Vă răspund de primirea ”Scrisorii Pastorale” nr.138.
Timpul trece ca un vis, iar azi, primii încă o !Scrisoare Pastorală” dar cu Nr.482. Deci nu-i modru și nici vremuri, care să încetinească această voință a Preotului comunei MALOVĂȚ – Pr. Al. Stănciulescu-Bârda de a fi ”Slujitorul” Lui Dumnezeu, al Biseicii și Credincioșilor Ortodocși Români.
”…Această dimineață frumoasă de Cireșar, luna cireșelor și bucuria copiilor, era pentru mine începutul unei zile încărcate de evenimenta. Ziua de 11 iunie, cădea tocmai de sărbătoarea Sfinților Apostoli Vartolomeu și Varnava, era zi de vineri, dată anunțată de un grup de cititoare românce din Sydney, pentru o vizită la biblioteca ”Mihai Eminescu”.
Era și este în obiceiul meu de a mă trezi devreme și a-mi pune în ordine treburile prin gospodărie, dar acum se anunța o zi cu totul specială. Cititoarele aveau să sosească cu mașina, iar după cum era și de înțeles, dădură dumnealor telefon cu o zi înainte, dar ora sosirii nu putea fi dată cu precizie. Doamna Cornelia Toma, proprietara mașinii, m-a asigurat că între orele 9 și 10 dimineața, cu siguranță vor ajunge. Oricum un drum de 100km ce era de parcurs, dovedea cu prisosință dragostea româncelor noastre pentru o carte românească!
Mă uit la ceas, mă uit în susul străzii! Hmm. E ora 10 trecut! Nimeni. Sună telefonul. Alerg, ridic receptorul, răspund : ”Daa, eu sunt. Oo! Nici un necaz, se întâmplă, și eu mai greșesc străzile uneori mergând la Sydney. Dar unde sunteți? O.K. , lângă firma Brambles. Stați pe loc, vin imediat acolo”.
Mi-am scos mașina din garaj și în câteva minute am fost la locul respectiv. Întradevăr o mare bucurie și fericită întâlnire. În spațiul firmei Brambles, mă așteptau cele 4 românce, frumușele ca niște cireșe din luna Cireșar. M-am prezentat: Ioan Miclău, bibliotecarul. S-au prezentat și dumnealor: Cornelia Toma, Dorina Bugariu Petre, Livia Rus Iancu, Victoria Subțirică. Le-am rostit mulțumirile de rigoare, după care pornirăm, eu în fașă, urmat de dumnealor foarte aproape. În câteva minute ajunserăm la biblioteca ”Mihai Eminescu”. Dumnealor așteptau cu nerăbdare să vadă minunea din Cringila. Eu, în fine, deschisei poarta larg, invitându-mi vizitatorii,începui a mă grozăvi, cum că odată intrate în această proprietate, aici totul este românesc, și florile și limba. Veni în întâmpinare și nevastă-mea Florica. Astfel, incepea o zi de carte românească.
Între timp, probabil de emoții, uitai să închid poarta. Imediat, doamna Livia Rus Iancu mi se adresă plină de haz: ”Ia închide dumita poarta, dacă suntem numai români, să nu mai vină nimeni după noi”.
A fost un moment vesel, iar eu am închis poarta.
Urcăm treptele, cam multe, fiind clădirea bibliotecii separată, înconjurată de flori și verdeață, cărora ce-i drept, Florica le acordă multă atenție, mai ales să fie udate la timp.
A fost acum rândul doamnelor din Sydney să-și exprime aprecierile cuvenite, mie și cărților, fapt ce pot spune că mi-au priit. Deci, munca mea nu era chiar fără nici un folos. Prima impresie a doamnelor a fost cât se poate de pozitivă. În ceea ce mă privea pemine, recepția era clară : După titlul cărților dorite de dumnealor, înțelesei repede, că am în bibliotecă nu orice simple cititoare, ci românce culte, cu diplome universitare, profesoare și artiste. Istoria unei biblioteci se adună și în acel ”Registru de vizite”, în care semnează vizitatorii și împrumutătorii de cărți. Așa că, spre satisfacția cititorului meu, voi reda textual notările de azi, date de cititoarele românce din Sydney. Colegele o invitară pe doamna Dorina Bugariu Petre, să scrie prima o apreciere și să semneze în registru de vizite. Dorina este o pictoriță profesională, dar și o absolventă a două Universități, deci, o valoare, mulțumi că I se oferi întâietatea!
”11 iunie, 2004
După un drum lung, cu proiecte vechi de a veni la Cringila, la Biblioteca ”Mihai Eminescu”, și nu în ultimul rând de o vizită la familia Miclău, mă aflu aici împreună cu un grup de românce dornice să vadă cărțile și oamenii cărților!
Ne bucurăm de ospitalitate, de căldură și cărți. Așezarea printre coline a casei ne odihnește, ne bucură. Ne bucură simplitatea lucrurilor, verva și omenia gazdelor. Ne bucură realizările lor, aspirațiile, înțelepciunea și hărnicia lor. Ne bucură bucuriile lor, devotamentul pentru litere și spiritul cărților, nevoia de împărtășire… Ce poate fi mai împlinitor? Scântei de viață topite într-o flacără românească la Cringila! Cu prețuire
Dorina Bugariu Petre
”Dragostea și ospitalitatea cu care am fost primite de familia Miclău în mica lor bibliotecă în limba Română, dar mare prin valoarea ei literară m-a impresionat enorm.
Vă doresc multă sănătate să puteți continua această activitate de promovare a limbii Ro,âne în Australia. Cu multă dragoste
Cornelia Toma
”Cu multă plăcere, am reușit să ântâlnesc o familie de români ân acest colț frumos de țară, români ce ne-au oferit o ospitalitate de care aproape am uitat de când ne-am strămutat pe altă emisferă.
Mulțumesc pentru primirea făcută, pentru cărțile pe care am putut să le împrumut, pentru momentele petrecute împreună. Cu drag
Victoria Subțirică
”sunt așa de departe de țara mea, de satul meu Mureșenii-Bergăului, jud.Bistrița Năsăud, și adesea îmi vine dorul, mare dor…!
Azi, 11 iunie, 2004, în câteva ore, stând la această familie minunată Miclău, mi-am mai trecut dorul, mi-am mai alinat durerea singurătății din singurătate. Este așa de plăcut să întâlnești iar români de mare omenie. Am întâlnit aici oameni care își onorează neamul, își cinstește și onorează existența.
Admirație, respect și cele mai sincere urări de sănătate șiputere de-a ține locul acesta cât mai bogat ân trăire și viață românească. Cu iubire
Livia Rus Iancu
Le-am mulțumit cordial distinselor Românce, dorindu-le și noi la rândul nostru, multă sănătate, bucurii, fericire și împlinirea tuturor dorințelor prin sucesele cele mai frumoase!
Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumina și i-a apărut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut să facă o munca pentru el și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei.
I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclintit.
În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis să-și facă apariția în gândurile plictisite ale acestuia :
– De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit.
Așa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.
Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.
“Adversarul” i-a spus:
– De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine.
Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul lui, Domnului.
– Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greșit? De ce am eșuat?”
Domnul i-a răspuns înțelegător:
– Prietene, când ți-am cerut să-mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști. Sarcina ta era doar să împingi. Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea??? Privește la tine…Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile iți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice. Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai. Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca!
Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendința să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El.
Cu toate ca noi credem că prin credință mutăm munții, de fapt tot Dumnezeu este cel care îi mută din loc.
Trebuie să recunosc aci un anume adevăr, adică, inițial aveam în minte
a numi acest eseu “Cartea și valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire
a spațiului de investigație. Mai ales că in ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărții in sine, ca mijloc de expresie și comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărții in lunga si zbuciumata evoluție a ființei umane! Când omul a fost apt ași gândi simbolurile în litere și a început a scrie, se năștea și Cartea. Desigur din dorința de expresie si comunicare, cartea devenea pentru om o a doua ființă! Fie chiar prin acele tăblițe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităților de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul și spațiul existenței lor! Trecutul, prezentul și viitorul în carte se reușea a fi oglindite. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar fi imposibil a se desprinde din viața de zi cu zi a societăților omenești! Și nu numai atât, dar practic omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale stiinței si tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informație universală, de educație, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, asigură pregătirea profesională si intelectuală generațiilor în șir. Lectura este plăcută și necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bobliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole acumulată experiența fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunaoara ar surveni la un “internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea și omul stau într-o interdependență încât scriitorul o definește deseori metaforic foarte sugestiv: “Cartea este viața unui om, iar omul este o carte in scriere”. La drept vorbind, cartea si-a câștigat multe definiții, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori,filosofi și poeți, pedagogi și învățători, popor si folclor, s.a.m.d. Vom vedea că așa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu își are o identitate a sa, la fel și Cartea își are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naștere cu locul și data, pentru a avea si ea o recunoaștere! Sa fiu direct, nu vreau să se creadă ca scriu ficțiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real si folositor atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest “univers al cărților”, cand bibliotecile lumii sunt încărcate de cărți, încât am ajuns și la “biblioteci asezate in ceruri(virtuale)”, și de unde a identifica o carte e nevoie deci de un anumit cod, de un digital in care să se regăsească.
Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere,(digitale), aranjate in patru grupe separate de cratime(liniuțe), ori o simplă distanță între grupe. ISBN( International Standard Book Number) urmat de cele patru grupe digitale, formează asadar identitatea cărții. Interesant de știut că, fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică, și care nu este un secret, ci dimpotrivă, recunoașterea unei cărți apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă țara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu, ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărți vom găsi și ISSN, adică(Internațional Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicționare întregi, in care se găsesc chiar în ordine alfabetică țările din toata lumea cu digitalul lor specific și unic.
Apoi știm bine, așa cum se găsesc la oameni fapte bune și fapte mai puțin bune, la fel și cărțile pot fi bune sau mai puțin bune! Lecturarea unei cărți bune, într-un domeniu al educației etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului și deci a personalității cititorului. La fel al unei cărți de istorie și filosofie, de artă și literatură, de stiințe, de scrieri politice ori confesionale, s.a.m.d. Pentru a înțelege valoarea unei cărți, cât și binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru Mihai Eminescu, sau “Aminul” cum îl numește vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: “Citeste, citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. (Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna- vol.II, Ed.”Cuget Romanesc, 2009, pag.287)
P.Ispirescu, povestitorul nostru care a adus mare folos folclorului românesc, afirma Vasile Alecsandri, de ne-a lasat așadar acea poveste minunată,“Făt frumos născut cu cartea in mână”, ne-a mai lăsat si acest proverb: “Cine n-are plăcere a citi, n-are semne de a se face mai bun”.
Și acum un revers al monedei, zugrăvit de Liviu Rebreanu: “Nu există pedeapsă mai grea ca obligația de a citi cărți moarte”.(ibidem).
Mai mult, I.Vinea într-un aforism spunea că, “sunt cărți care nu merita să fi fost scrise”, in acest caz va trebuii luat aminte la vorbele lui N.Iorga care spunea: “Cetitorul sa zică la mântuirea cărții tale, nu: am cetit o carte, ci am cunoscut un om”. Ca atare, într-o astfel de situație revenim la noțiunea de cultură. Omului in primul rând cultura îi trebuiește fiindcă aceasta șlefuiește ființa omenească. Rolul școlii și al bibliotecilor, al artelor, scriitorilor, politicienilor si preoțimilor tocmai acesta este, a lumina sufletele. Cartea care este și va fi întotdeauna mijlocul cel mai eficace prin care se desfășoara procesul de educație, trebuie să poarte pecetea adevărului și al iubirii între oameni. Aceasta este cultura cu adevărat vie, care pune in mișcare sentimentul gândirii, intelectul si celula creerului, care să nu lenevească! Aici este zona oarecum negativă a internetului in raport cu cartea, și mă refer la tinerii copii intrați noi pe porțile școlii. Direct la calculator, învață tehnologia rece, nesentimentală, bunaoară la o simpla înmulțire de numere, repede scoate copilul calculatorul să-ți spună că 5×4=20, dar acel calculator natural al copilului, creerul, nu a făcut nici un efort să înteleagă dece e 20 si nu 25 spre exemplu! El probabil nu va prinde, și nici nu-l va interesa acel joc logic, cum adunând pe cinci de patru ori, sau pe patru de cinci ori, ne dă acel rezultat al înmulțirii de 20. Asta in cele ale matematicii, dar când pentru a lectura o carte scrisă pe virtual(aer), cititorul, dacă o avea computer, va fi satisfăcut cu toate câte îl pot întrerupe din lectură, inclusiv permanenta cheltuire de bani, rămâne de văzut! Pe o carte investesc o dată și o pot avea si strănepoții! Valorile cărții sunt inestimabile, formează caractere sănătoase, odihnesc mintea, dau posibilitatea reflectării asupra binelui si răului, asupra științelor si economiilor, asupra istoriei și, într-un fel cartea a devenit parte a ființei umane, iar lipsa ei ar fi de neânchipuit, o mutilare a însăși fizicului omenesc! Iar acele științe care strivesc sufletul omenesc, nu trebuiesc proliferate, ci ținute si evaluate desigur in industriile tehnologiilor producatoare de bunuri materiale necesare vietii. Atât. Fără a forța biologia si metafizica ființei umane care aparțin creației Divine naturale, si nu experimentelor cu care deja am siluit mediul ecologic, să nu ne siluim pe noi înșine.
CARTEA ESTE CUVÂNT A LUI DUMNEZEU, ÎN CARE LIRICA DUHULUI NOSTRU POATE FI PREZENTATĂ ÎN ÎNTREGIME ȘI VIU PENTRU CĂ EXISTĂ ÎN CREIERUL UMAN ÎNSCRISUL ACESTEEA, NECESITATEA COMUNICĂRII VII ȘI SUFLETEȘTI!
Poezia 